DIN SONETELE
SĂRMANULUI DIONIS
XLIX
Greşeala mea-i că n-am crezut în număr,
ci doar în sacra literei magie:
cînd porţi pămîntul, ca Atlas, pe umăr,
fatal se poate-un calcul prost să-ţi fie…
Cuvîntu-i carnea vie-a tot ce este,
dar numărul, cu buna lui socoată,
temei ascuns rămîne lumii-aceste,
în părţi şi în întreg ţinînd-o toată.
E numărul principiu şi măsură,
şi fără el nimic n-ar fi perfect
şi n-ar dura ceva după natură,
nici n-ar avea vreo cauză efect.
Chiar ce-i divin, în taina lui supremă,
e număr pur şi cifrică dilemă.
L
Eu cred că Dumnezeu e şi mai mult,
şi mai puţin decît religia spune:
nu doar rîndaşul lucrurilor bune,
ci nodul viu al Marelui Tumult.
Fără de Unu, al doilea n-ar mai fi,
iar tot ce este de o noimă ţine,
de-a pururi mai presus de rău şi bine,
clocită-n duh şi scrisă în stihii.
Năvalnic firea după trup se cere,
iar trupu-şi cată forma lui deplină,
trecînd prin vămi, durere cu durere,
spre acel chip de pură strălumină
ce-aude-n taină muzica de sfere
şi îşi contemplă pîrga lui divină.
LI
Divinul e în noi precum în toate,
dar singur omul dintre cîte sînt
să îşi cunoască sinea-ntreagă poate
şi să îşi toarne gîndul în cuvînt.
E dar sau e blestem să fii doar parte
cînd ştii de-ntreg şi-n firea ta îl ai?
Cînd viaţă eşti, de ce să treci prin moarte,
sau Dionis să fii şi nu Mihai?
Degeaba-i lumii raţiunea lege
cînd nu eşti tu stăpînul ei deplin
şi cînd nu poţi, oricît ai înţelege,
să-ţi pui în faptă cugetul divin.
E limba-arcuş şi gîndul e vioară,
dar ce folos, cînd toate stau să moară?
Pentru
conformitate,
Răzvan CODRESCU
Mai puteţi citi pe acest blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu