ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (XXVbis)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

1996 [1]

«DOAR O VORBĂ SĂ-ŢI MAI SPUN…»

Trăim într-o lume în care oamenii se iubesc atît de puţin (unul pe celălalt, că pe ei înşişi se iubesc mai toţi), sînt atît de puţin dispuşi la preţuirea reciprocă, încît atunci cînd doi oameni (şi mai ales doi intelectuali) fac profesiune publică de tandreţe nu putem să nu ne înduioşăm.

Ce frumos scrie d-l Liiceanu, fără false pudori, despre „Arheul Pruteanu” (în revista 22, nr. 3/316, din martie 1996, p. 5), adică despre d-l Pruteanu George, scriitorul şi tele-vorbitorul nervos şi caustic, devenit, peste noapte, român exponenţial, pură esenţă dîmboviţeană, negaţie a trecutului, grimasă a prezentului şi garanţie a viitorului nostru naţional! Şi ce frumos scrie d-l Pruteanu, „Arheul”, în „propoziţii simple”, despre acest „Candide” al nostru (în revista Dilema, nr. 65, din martie 1996, p. 13), adică despre d-l Liiceanu Gabriel, „humanistul” cu inimă de copil, care „scociorăşte în bube, mucegaiuri şi noroi”, storcînd de acolo (copil, de!) „adevăruri despre nişte părţi ale psihologiei naţionale, ale mentalului colectiv”, pe care apoi le conjură să miroasă frumos, cum amiroseau pe vremuri răşinele la Păltiniş!

„Arheul meu!” – şopteşte d-l Liiceanu dinspre stînga stîngii democrate. „Candidul meu!” – îl îngînă d-l Pruteanu dinspre dreapta aceleiaşi stîngi [2]. Amuţeşte şi d-l Sava, cîrtitorul, de atîta iubire. Gelos, d-l Patapievici îi priveşte printr-o lentilă. D-l Pleşu, care a stat în dilemă – să răspundă? să nu răspundă? – cînd îl curtase public d-l Pruteanu, îşi răsuceşte acum barba, visător. Stă lumea întreagă şi se uită, ca la doi turturei, şi se miră cu acea mirare cu care (scrie şi într-o carte a Jeannei Hersch!) încep „filosofia şi adevărul”… „Doar o vorbă să-ţi mai spun!” – pare să zică d-l Pruteanu, fascinat de spiritualitatea higienică a candorii întruchipate. Iar d-l Liiceanu, sedus de materialitatea uscăţivă, ca de „mort viu”, a penetrantului „arheu”, exclamă pierdut: „La dracu’ cu peratologia!”.

De ce „arheu”? De ce „Candide”? Pentru că d-l Liiceanu rămîne şi în dragoste un filosof, iar d-l Pruteanu rămîne şi în dragoste un literat. Dacă ar fi fost în chestie, d-l Emil Constantinescu, bunăoară, ar fi găsit ceva cu rocile, cu solurile… (Dar nu e în chestie.) Aşa e în iubire: rămîi tu însuţi, chiar dacă ţi-o iau cuvintele pe dinainte; îţi pierzi minţile, dar nu-ţi pierzi „naturelul”.

E bine să începem să ne iubim pe faţă – dacă nu vrăjmaşii (ca în fundamentalismul creştin), măcar frăţiorii (ca în lojile masonice). E bine să începem să ne (re)cunoaştem în de noi şi să nu ne temem de cuvinte. E bine că ne-am aflat, în sfîrşit, cu candoare, arheul. Şi reciproca.

V. A. M.

[1] Întrucît în Puncte cardinale (la rubrica „Un ochi rîde, altul plînge…”, semnată V. A. M.) mai apăruse, în aprilie 1996, un articol cu titlul celui din postarea anterioară, în care era vorba, desigur, (şi) despre numitul George Pruteanu, reproduc în cadrul acestei antologii şi textul respectiv, prevenind orice eventuală confuzie sau nedumerire (mai ales că în comentariile de pe blog s-a adus vorba, în context, şi de d-l Gabriel Liiceanu, celălalt „erou” al lui). (R. C.)
[2] La vremea aceea George Pruteanu nu virase încă spre Corneliu Vadim Tudor şi România Mare. (Am simţit nevoia acestei note - postate ulterior - pentru cei cîţiva cititori mai tineri ai blogului.).

* V. A. M., „Doar o vorbă să-ţi mai spun…”, în Puncte cardinale, anul VI, nr. 4/64, aprilie 1996, p. 16 (în cadrul rubricii „Un ochi rîde, altul plînge…”).

  Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) - “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) - Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) - “Mircea Eliade - «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) - “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) - “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) - “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) - “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) - “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) - “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) - “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) - “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) - “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) - “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) - “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) - “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) - “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) - “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) - “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) - “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) - “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) - “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) - “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) - “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»“ (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) - “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) - “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)