DIN SONETELE
SĂRMANULUI DIONIS
XL
Nu-s Casanova fustangii toţi,
ba nici măcar Don Juan, căci nici cu spada
şi nici cu pana nu-şi cinstesc bravada,
ci-s doar un fel de ţoape cu chiloţi.
Dar nici femeia nu-i ce-a fost odată,
să-ţi faci din ea menire şi panaş,
căci nu ajunge doar un trup golaş
şi-o gură ca o meliţă stricată.
Iubirea azi s-a ieftinit şi n-are
defel, nici în virtuţi, nici în păcate,
nu zic piper, dar nici vreun dram de sare;
pe Casanova şi Don Juan îi bate
mîrlanul gros, iar damele vulgare
sînt însăşi moartea visurilor toate.
XLI
Cînd cu Mihai umblam prin lupanare,
nu de virtute ne umpleam, vezi bine,
dar n-am crezut vreodată loc c-ar ţine
Iubirii-un foc aprins între picioare.
Nici n-am crezut că-n firea ei eternă
printre putane-am fi aflat Femeia
şi nici că noi, cei buni, am fi aceia
ce-am călări-ntre plapumă şi pernă.
Noi n-am avut păcatul drept măsură
şi nu ne-a fost liman dulceaţa lui,
căci n-am uitat de năzuinţa pură
şi nu am rîs de visul nimănui.
Am fost doar vii, cu bune şi cu rele,
dar nu ne-am luat privirea de la stele.
XLII
Aşa-s de rău că dracii fug de mine,
aşa-s de hîd că sperii lumea toată,
aşa-s de prăpădit că nu-i mai vine
nici morţii înseşi să mă ia-n socoată!
Dar am şi eu, pe fundul traistei mele,
un rest de vis frumos şi de iubire,
iar dacă-ar fi un Dumnezeu în stele,
m-ar bate, poate,-un gînd de mîntuire…
Ca un descîntec scriu mereu sonete,
nu pentru cei ce-odată le-ar citi,
ci să-mi mai scot din zbîrcituri şi pete
măcar în ochii umbrei mele vii,
ţinîndu-mi loc, mereu mai pe-ndelete,
de Dumnezeul care-i lipsă-aci.
Pentru conformitate,
Răzvan CODRESCU
Mai puteţi citi pe acest blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu