Mahirates, The Passion (detaliu)
DIN SONETELE
SĂRMANULUI DIONIS
VII
Cînd eşti trădat de ce-ai iubit mai tare
şi umilit în tot ce
ai crezut,
ai vrea să fii şi
orb, şi surd, şi mut,
dar eşti doar prea
puţin din fiecare.
Durerea, că-i
măruntă sau că-i mare,
ne ia mereu pe toţi
de la-nceput
şi nu-i pe lume
gîde mai temut
decît ne este
propria visare.
Dar de-am trăi
şi-un şir întreg de vieţi,
nu ne-am lăsa de
vis şi de iubire,
căci nu-i
înţelepciune s-o înveţi
spre-a nu mai fi
ce-ţi este dat prin fire,
ci tot ce vine-n
lume şi se duce
nimic nu e de nu-i
bătut pe cruce.
VIII
O, Doamne, izul
fetelor frumoase,
ce-ngînă lin
miresmele de tei,
mă-mbată ca
absintul cînd îl bei
şi-mi înfioară
măduva în oase!
De port povara
anilor cu ciudă,
nu moartea mi se
pare cea mai rea,
ci cum mi-e dat să
simt pe pielea mea
cît poate vremea fi
cu noi de crudă.
Ne veştejim pe
crengile lăsate
şi ni se ia, pe
rînd, aproape tot,
dar nu şi jindul
dulcilor păcate,
ce la lumină
capetele-şi scot,
să muşte-n vis,
de-aievea nu se poate,
călcîiul alb al
Evei re-ntrupate.
IX
E bună moartea, nu
cîrti, Bădie,
căci nici nu ştii
ce trist e-n urmă tot,
iar visul tău ca pe
o marfă-l scot
şi-l vînd, tăiat
felii, la prăvălie!
Doi bani pe-un boţ
de vis – şi pace bună!
În rest, se scurge
viaţa înainte,
ne fură Stan, în
timp ce Bran ne minte,
şi nu-i prostie să
nu meargă strună.
Habar n-ai tu,
Bădie, de manele,
de căpşunari,
moguli şi-atîtea cîte
nici n-ai visat pe
limba ta la ele!
Ţi-ar da cu tifla,
prin Copou, zevzecii
şi toate-n jur
ţi-ar fi aşa urîte
că-n schimbul
morţii-ai da peşcheş toţi vecii!
Pentru
conformitate,
Răzvan
CODRESCU
Amara frumusete!
RăspundețiȘtergere