Pagini

joi, iunie 28, 2012

CENTENAR N. STEINHARDT (I)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME


Nicu-Aurel Steinhardt - strămutat la cele veşnice ca monahul Nicolae de la Rohia - s-a născut în urmă cu o sută de ani, în ziua de 29 iulie. Dacă nu ne-am dovedit în stare să onorăm cum s-ar fi cuvenit, cultural şi mediatic, anul 2012 ca "Anul Steinhardt", măcar luna iulie a acestui an s-o onorăm ca "Luna Steinhardt"! 
Model deopotrivă cultural şi duhovnicesc, evreul convertit N. Steinhardt, autorul Jurnalului fericirii (cea mai de succes carte românească a epocii postcomuniste, tradusă deja în şapte limbi), rămîne expresia cea mai vie şi mai actuală a ortodoxiei româneşti contemporane - pariul cu lumea al unei ortodoxii senioriale, deschise şi destresate, fără a sacrifica nimic din temeiurile ei mistico-dogmatice sau din puritatea ei morală. 
Din păcate, cu excepţia Mănăstirii Rohia (unde s-a ostenit în ultimii ani de viaţă, pînă în primăvara lui 1989), Biserica Ortodoxă Română n-a făcut mai nimic pentru posteritatea scriitorului-monah şi pare a fi învăţat prea puţin din pilda lui creatoare şi mărturisitoare. Lăsat pe mîinile intelectualilor laici (care şi-au făcut, în mare, datoria, în frunte cu profesorul George Ardeleanu, principalul său monograf şi editor), Nicolae Steinhardt îşi aşteaptă în continuare valorificarea teologică şi pastorală, cu acea smerită şi răbdătoare maiestate a personalităţilor referenţiale, binecuvîntate de Dumnezeu să răspundă cecităţii sau indolenţei noastre cu "surîsul veşniciei". (R. C.)

7 comentarii:

  1. "Dacă nu ne-am dovedit în stare să onorăm cum s-ar fi cuvenit, cultural şi mediatic, anul 2012 ca "Anul Steinhardt", măcar luna iulie a acestui an s-o onorăm ca "Luna Steinhardt"!"
    In afara sa raspundem la invitatia la Academie, ce am putea face noi, domnule Codrescu, ca sa "onoram"?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-e greu să-mi dau seama cu cîtă seriozitate aţi formulat întrebarea, dar eu încerc să vă răspund serios (cu naivitatea intelectuală… a secolului trecut):
    Propuneţi-vă să citiţi în luna iulie o carte a lui Steinhardt pe care n-o citiseţi (nu cred că-s prea mulţi care să le fi citit pe toate).
    Recitiţi (dacă nu zilnic, măcar în fiecare din următoarele 4-5 săptămîni) fie şi numai cîte un capitol din „Jurnalul fericirii” sau o predică din „Dăruind vei dobîndi”.
    Amintiţi-vă măcar o dată în zi de monahul de la Rohia, pomeniţi-l într-o rugăciune şi aduceţi măcar în treacăt vorba despre el (cu un copil, cu un prieten, cu un coleg etc.).
    Dacă sinteţi utilizator de internet, daţi search pe numele lui măcar la cîteva zile o dată şi citiţi ceva despre el (chiar dacă ar fi numai prezentarea de pe Wikipedia) sau priviţi-i fotografiile postate din belşug pe diferite site-uri, încercînd să vi-l imaginaţi în carne şi oase.
    Dacă daţi întîmplător de un articol despre el în presa scrisă, sau de o emisiune despre el la radio sau la televizor, nu pregetaţi să citiţi sau să urmăriţi.
    Dacă vi se iveşte ocazia şi timpul vă permite, luaţi parte, fie cît de discret, la eventualele manifestări care-i sînt dedicate.
    Într-un cuvînt, străduiţi-vă, în luna care vine, să-i faceţi un cît de mic loc în viaţa şi în cugetul dvs.!
    Restul – articole, comunicări, dezbateri, evocări, lecturi aprofundate, cercetări de arhivă, tălmăciri, demersuri editoriale sau mediatice – reprezintă treaba „belferilor” (fie că şi-o fac, fie că nu). De la patibularele noastre „oficialităţi” (politice şi chiar academice) e clar că nu-i mai nimic de aşteptat (d-l Eugen Simion, de pildă, fost preşedinte al Academiei şi actual şef de secţiune, s-a recuzat de la manifestarea din 4 iulie… pentru că nu poate să-l înghită pe singurul specialist adevărat în Steinhardt pe care-l avem, profesorul George Ardeleanu, pe care iniţial îl ştersese de pe listele de participanţi!).

    RăspundețiȘtergere
  3. Mereu mi-e ciuda, domnule profesor, că texte ale dvs. utile şi de interes cum este şi cel de aici rămîn în subsolul comentariilor, unde nu ştiu cîţi mai ajung sa le citească. Chiar nu s-ar putea ca măcar pe unele să le repostaţi şi pe faţa blogului?

    RăspundețiȘtergere
  4. Cătălin Mareş29/6/12 3:44 p.m.

    La evenimentul din 4 iulie poate asista orice muritor sau e nevoie de ceva mai mult pentru a avea acces acolo?

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Cristina

    Sunt de aceeasi parere.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Cătălin Mareş

    Nu-i nevoie de nimic special.

    RăspundețiȘtergere
  7. Marian Nicolae3/8/12 5:57 p.m.

    Dumnezeu sa-l odihneasca pe Monahul Nicolae! Iar noi sa fim vrednici de asa far calauzitor al lui Hristos pentru noi romanii si pentru cei aflati in temnite.

    RăspundețiȘtergere