ORTODOCŞI ADEVĂRAŢI?
SUMARUL BLOGULUI
Există în lumea românească postcomunistă o categorie de credincioşi ortodocşi – nici foarte mulţi, dar nici prea puţini – care au pretenţia că numai ei reprezintă cu adevărat Ortodoxia şi că, în afara Ortodoxiei (lor), toată lumea e hărăzită pierzaniei, de la Răsărit pînă la Apus. Aceşti “ortodocşi adevăraţi” fac cît de multă gălăgie pot, cu un discurs întotdeauna radical şi violent, pe internet, în publicaţii şi la televiziuni de mîna doua, în conferinţe şi marşuri publice. Biserica însăşi ai impresia că nu-i mai încape…
Dar cine-s „ortodocşii adevăraţi”? Ei da, bună întrebare!
Păi… cei care au tăria să strige: „Ortodoxie sau moarte!”; cei care trăiesc cu certitudinea nezdruncinată că numai ei au Biserică, Taine, Har, Martiri, Sfinţenie şi Mîntuire, celelalte sute de milioane de pretinşi „creştini” fiind carnea de tun a răzbunării divine; cei care pot să jure că Fiara este deja în lume (de vreme ce am început să fim însemnaţi cu semnul ei: 666/codurile de bare/cipurile biometrice), netezind sub nasul nostru calea lui Antihrist; cei care n-au nici o îndoială că „Grădina Maicii Domnului” nu e Athosul, ci România, şi că poporul român e buricul pămîntului şi adevăratul înaintemergător al lui Hristos (prin Zalmoxis şi Deceneu); cei care ştiu că marele nostru poet Mihai Eminescu, cel asasinat – poate n-aveaţi habar?! – de odioasa conspiraţie universală antiromânească (şi implicit antiortodoxă), e „Sfînt de Pămînt”, iar ei umblă să strîngă semnături pentru trecerea lui oficială în calendarul bisericesc; cei care văd roşu în faţa ochilor cînd aud de „Occident/Apus”, „ecumenism”, „dialog”, „elite intelectuale”, „cultură”, „civilizaţie”, „universalitate”; cei care se simt şi în somn şi se proclamă patetic victime perpetue ale „jidănimii”, „masoneriei”, „papistăşismului”, „globalismului”, sau, mai recent, ale supremei cumpliri a „cipuirii biometrice”, dar niciodată ale panslavismului ortodox, sau ale diversiunilor securistice de acasă, sau ale propriei lor ignoranţe, duplicităţi morale, nevrednicii, inerţii sau sterilităţi; cei care divinizează „închiderea” în sine şi diabolizează orice „deschidere”, socotind-o preambul al pierzaniei. Într-un cuvînt, cei care se cred şi se declară singurii puri şi îndreptăţiţi dinaintea lui Dumnezeu, în virtutea unei tradiţii impersonale care ar trebui să ţină locul virtuţilor curente şi să se sustragă oricărei dinamici creatoare.
Aşa-zisa „Ortodoxie adevărată” de astăzi e, altfel spus, încremenirea deliberată în proiectul unei tradiţii pe care o invocă întruna, dar n-o mai onorează (pentru că, pe de o parte, n-o mai poate percepe în toată complexitatea ei, iar, pe de altă parte, nu mai e în stare s-o facă efectiv lucrătoare, capabilă de îmbogăţire şi de primenire): nu mai e vorba de o conservare vie, ci de una osificată, tot mai străină de realitate, de „viul vieţii”. Cred că niciodată în istorie nu s-a mai chivernisit atît de jalnic o asemenea imensă şi nepreţuită moştenire spirituală.
Cînd îţi dă mult, Dumnezeu îţi şi cere mult. Ei bine, din multul care ni s-ar cere (daruri duhovniceşti, eroism moral, erudiţie, vrednicie creatoare, unitate internă, zel misionar etc.), „Ortodoxia adevărată” nu mai reuşeşte să realizeze decît un fel de gălăgie oţărîtă şi acefală, o habotnicie sterilă şi suspicioasă, în care Dumnezeu Însuşi devine un simplu pretext legitimant al unei „excelenţe” iluzorii (de parcă excelenţa s-ar transmite prin codul genetic şi n-ar fi rezultat al unei vrednicii mereu reînnoite), cu care ne hrănim complexele şi puţinătatea istorică. Incapabili de o Ortodoxie seniorială – vie, creatoare, generoasă, senină şi destresată –, nu facem, în ultimă analiză, decît să compromitem sistematic în ochii lumii, prin majoritatea actualilor ei „purtători de cuvînt”, o tradiţie care ea însăşi n-are nici o vină că a încăput pe mîini atît de rudimentare.
Avînd în covîrşitoare majoritate cam între 20 şi 50 de ani, „adevăraţii ortodocşi” de azi, „cîini de pază” ai unei moşteniri aproape nevalorificate, „negri în cerul gurii”, sfertodocţi şi agramaţi, culcaţi pe urechea unei „spiritualităţi” care nu se vede şi nu se poate măsura, şi care nu transpare mai deloc din elementaritatea manifestărilor lor publice, nu se pot recomanda cu nimic măreţ şi memorabil: n-au dat probe de clarvedere, n-au făcut minuni cu rugăciunea, n-au scris cărţi referenţiale, n-au înălţat monumente de artă creştină, n-au coagulat organizaţii creştine viabile şi care să conteze efectiv în ordinea cetăţii, n-au cucerit lumea largă prin Ortodoxie. Nu că nu ştiu greceşte sau slavoneşte (cu rare excepţii), dar şi româneşte se exprimă greu, stau prost şi cu cultura generală, şi cu performanţele profesionale, şi cu bunele maniere, ba uneori şi cu cei „şapte ani de acasă”.
Specialitatea ultraortodocşilor mioritici e mai degrabă vrajba şi tărăboiul. Mai nou, ei nu sînt în frondă numai cu necreştinii sau cu creştinii de alte confesiuni, ci şi cu structurile instituţionale şi ierarhice ale propriei Biserici, a cărei unitate şi autoritate nu fac decît să o sape din interior, cu premeditare sau fără. Marii adversari suspecţi ai lor (şi, se înţelege, ai Ortodoxiei trădate dinăuntru) devin tot mai mult Patriarhul, Sinodul, teologii universitari care nu le cîntă în strună (de la generaţia lui Ică tatăl la generaţia lui Ică fiul), ca să nu mai vorbesc de intelectualii creştini care îndrăznesc să nu le agreeze troglodeala belicoasă şi panicardă (printre aceştia mă număr, mai pe la coadă, şi eu). Şi fiecare e gata, la o adică, să adopte pe cont propriu formula (ilogică şi agramată, pusă abuziv pe seama vrednicului de pomenire părinte Arsenie Papacioc): „Singur Ortodoxia”! Cît a trăit părintele Dumitru Stăniloae – unicul mare teolog pe care l-a dat Ortodoxia românească „de două ori milenară”! –, au încercat, spre a se legitima în nimicnicia lor, să se cocoaţe pe spinarea lui, apoi au forţat spinarea tuturor marilor duhovnici din garda veche, dar în curînd nu vor mai putea să se suie decît unii în spinarea altora, cu efecte groase de Stani şi Brani „trăitori” (căci cine ar putea să le conteste lor… „trăirile”?!). Ortodoxia aceasta pretins „trăitoare”, mai presus de orice probe concrete, nu mai e nici cea a marilor sihaştri ascetici, nici cea a vizionarilor Duhului care minunau mulţimile, nici cea a sfinţeniei tobă de carte şi cu gură de aur, ci una care, săracă de orice fapte şi înfăptuiri ilustre, se pune „strategic” (ca să nu zic altfel) sub regimul valorilor neverificabile şi necuantificabile, al ipoteticului şi al inefabilului. „Ortodoxul adevărat”, n-o avea el puteri tămăduitoare, nici prea multă carte, nici prea mult har al vorbirii, nici prea multă virtute organizatorică, nici cine ştie ce vocaţie martirică, nici vreun talent sau vreo dexteritate aparte, dar are o trăire – mamă-mamă! Ce mai, spiritualitate pură! Te şi miri că umblă în loc să zboare!
În aceste condiţii, rămîne mare lucru să fii ortodox (cum, din fericire, mai sînt încă mulţi pe lume), dar devine foarte riscant să fii „ortodox adevărat”. Iar Ortodoxia, în tîrziul ei istoric, de nimic nu suferă mai tare decît de atîta adevăr fără întrupare şi de atîta dreptate cîtă are… dar nu i se mai dă.
Răzvan CODRESCU
(Text apărut în revista Lumea credinţei,
an IX, nr. 9/98, septembrie 2011, pp. 52-53)
publicat de Răzvan Codrescu @ 07:40
45 comentarii
45 comentarii:
Mi-ati luat cuvintele din gura, dle Codrescu. Ma ispititi sa-l preiau si eu pe blogu-mi. L-am inchis de mult, insa dupa isteria ce bantuie netul ortodox, merita cu siguranta un loc la vedere... Nu ca as fi un admirator infocat al dvs., dar de multe ori le mai nimeriti.
Iata ca Saccsiv deja da drumul la tunurile sale. Apologeticum pare sa fie prea acupat in clipa de fata cu Rosia Montana...
Dar merita sa consumati atata cerneala pe ei? Sunt mult mai putin zgomotosi decat si-ar dori, pentru ca in afara propriei ograde nu-i baga nimeni in seama: bloguri personale (adesea anonime), conferinte de nişă şi reviste de nişă (cu tot respectul meu pentru nişe). Astea-s defulările unor oameni complexaţi, care îşi doresc din tot sufletul să fie lideri de opinie, cu toate că nu-i ţin deloc balamalele pt asta. Iar creştinismul lor l-ar analiza foarte bine domnul Freud... Dar să-i iertăm, că au şi ei o funcţie socială în lumea asta a Domnului, care ştie să convertească şi un sâmbure de bine în mult mai mult bine.
Din pacate nu ati reusit decat sa va dovediti frustrarile. O atitudine extremista nu poate si nici nu trebuie sa determine o alta de acelasi fel. Oricare ar fi Ortodoxia, dumneavoastra nu aveti mari tangente cu ea.
Doamne ajuta!
Eu n-am nominalizat pe nimeni, dar e foarte interesant de văzut cine se simte cu musca pe căciulă.
În ce mă priveşte, nimic nou: m-am smintit prin cultură, sînt frustrat şi vîndut, cu Răzvan Bucuroiu şi cu "Lumea credinţei" cu tot. Asta orice "ortodox adevărat" o ştia de multă vreme (pe lîngă multe alte lucruri de notorietate publică, cel puţin în spaţiul virtual: că sînt ţigan, evreu, mason, homosexual, că trăiesc cu Andrei Pleşu, că uneltesc cu Dan Puric să furăm memoria martirilor, că denigrez legionarismul şi că, în general, n-am nimic sfînt). Pe Saccsiv e totuşi şi o noutate, după cum mi-a atras atenţia cineva: scriu mult mai prost decît Mugur Vasiliu. E bine de reţinut, pentru puritatea stilistică a ortodoxiei.
Nici Apologeticum nu s-a lasat mai jos, dar cel mai tare e deveghepatriei...
voi boschetari care va dati mari prin cafenele si la sticle cu bautura ce -i atacati pe singuri oameni adevarati ai credintei ce v-au facut va roade smerenia lor si stiti ca drumul vostru se indreapta spre iad si de aceea sunteti ofticati va puteti intoarce la credinta si sa va salvati vanitismul vostru il combate smerenia lor si rugaciunile crestinilor ortodoxi va da batai de cap ?ia mai meditati si ganditi inainte sa atacati crestinii
Cam ăsta e nivelul şi stilul ultraortodoxiei din teritoriu...
Acestia sunt care pazesc comoara Ortodoxiei, care sunt in Duhul Sfant si care se mantuiesc? Daca ar fi asa, as trece la catolicism! Dar am o banuiala ca nu prea este asa si ca este numai iluzia lor de tip sectant.
Adevarul este ca suntem de un mare primitivism cu care am ramas de pe vremea comunismului si pe care din pacate Biserica prin ierarhii si teologii ei de catedra nu e in stare sa il civilizeze. Raspunderea pentru ce are "in teritoriu" e in primul rand a conducerii Bisericii, care s-ar putea sa o coste scump in timp (mult mai scump decat Catedrala Mantuirii Neamului).
Pr. Nicolae
Mie imi place foarte mult cand romanul isi da cu parerea. Pai, sincer, sunt unii cu probleme, aia tarani, lipsiti de educatie, cum or fi ei, dar cand vad ca niste oameni care nu pot sa ofere decat niste clisee lamentabile, fara vreun fel de gandire profunda si carora li se pare ca spun si ei o chestie inteligenta si incerca sa para si ei mai mult decat sunt (ma refer in special la cei ce posteaza comentariile)si sunt total in necunostinta de cauza-primitivism,ignoranta???-pai cred ca asta in limbaj de specialitate se defineste drept ILUMINISM SCHIZOFREN AL MASELOR......cat priveste modul in care care se trateaza problema-subtire, limbaj pretentios dar de fapt multa forma si putin fond...cam asta e Romania..
Sa ma ierti, draga Razvan, dar si mie mi se pare ca dai importanta prea mare acestor zeloti. Si mai cred ca problema de fond este cea duhovniceasca, nu culturala (nu zic, si aceasta are "vina" ei, insa nu este precumpanitoare). Problema cred ca este aceea ca se modifica nucleul sobornicitatii, din Dragoste in ura. De fapt, Adevarul este iubit cu ura. Iar credinta le este transformata in spirit religios, care este - culmea!- o rezultanta a spiritului catolic.
Apropos, mi se pare extrem de amuzant cum Sante Ronchi, catolicul cititor de bloguri ortodoxe, pune paie pe foc aducand in discutie constant, ca la o transmisiune sportiva, care este directia suturilor (in bara) ale "ultrasilor" ortodocsi.
@Iulian Capsali. Pentru mine cei pe care i-am citat nu sunt bloguri ortodoxe, ortodoxia este alteceva, ceva de respectat (chiar de iubit), desi tu esti, prin cultura si historia ta, diferit. Pentru mine ei sunt "storto-doxi" (dupa graiul meu principal). Daca spun ceva nepotrivit, am incredere ca autorul blogului are stinta necesara pentru a publica sau nu, dupa cum crede el mai bine.
@ Iulian
Se mai amuza si omul. Ca aresi de ce. Acum tot catolicii sunt de vina ca e spatiul mioritic populat de incultura agresiva?
Alfred
Ortodox? Grija (durere) pentru spiritualitatea ortodoxa?
O precizare, ca să nu rămînă nimeni nelămurit: storto-docşi - de la it. stortare, "a (ră)suci, a strîmba".
Stortodocşi şi sfertodocţi
Alfred
imi pare rau ca incercati sa improscati cu noroi in niste oameni care chiar incearca sa faca ceva,sa trezeasca lumea asta,care a uitat de ortodoxie,de Dumnezeu,multumesc lui Dumnezeu ca exista astfel de blog-uri prin care oamenii mai pot afla un sambure de adevar in aceasta lume in care oamenii sunt manipulati prin toate mijloacele,mass-media,bloguri anti-crestine,dar cum se stie de mult,putinii crestini adevarati vor fi considerati,nebuni,stricati de cap,fanatici religiosi si vor fi marginalizati,asa a fost si la inceputul crestinismului,asa va fi si la sfarsitul lui,deci,daca nu v-ar pasa de ce se scrie pe blogurile anti-sistem si toate cele,nu vad de ce i-ati ataca,toate bune
Ortodoxia astora este ca nationalismul lui Vadim Tudor: branza buna in burduf de caine.
Faptul că nu aţi nominalizat pe cineva anume, dar i-aţi individualizat fidel prin sugestii mai mult sau mai puţin explicite, nu vă absolvă de acuzele de atac ad hominem şi nici nu ar trebui să vă permită să pozaţi în victima sau îndreptăţitul de serviciu, asta raportându-ne la reacţiile apărute. În fapt, sincer fiind, veţi observa că nu aţi dovedit nimic, nu aţi realizat nimic. Noi/eu (cititorii/apropiaţii acestor siteuri) suntem într-adevăr la un nivel elementar al ortopraxiei, eu unul de multe ori pe lângă (nivelul elementar), însă suntem şi noi înşelaţi de-a dreapta cum sunt alţii înşelaţi în alte moduri. Toate hibele pe care ni le-aţi indicat în acest rechizitoriu necruţător, s-ar putea să fie la fel de nimerite/potrivite cu critica literar-caustică adusă unui bolnav de schizofrenie ("gălăgie oţărîtă şi acefală, o habotnicie sterilă şi suspicioasă"). Trezirea din această înşelare nu se produce (mereu) printr-o cauzalitate de logică formală, în care noi trecem obligatoriu prin etapa de echilibru (inclusiv de discurs), de apropiere de valorile (creştine) pe care le preţuiţi îndeosebi dumneavoastră, ci bănuiesc că se poate produce şi prin dobândirea durerii inimii, a iubirii derivate dintr-o solidaritate de ordin gregar, etc. Nu puteţi şti/intui exact cât de sincer vorbesc "ortodocşii adevăraţi" cu Dumnezeu, câte roade de pocăinţă aduc, doar pe baza manifestării lor exterioare care nu concordă cu ceea ce aşteptaţi dumneavoastră din partea unui credincios model. Poate "ortodoxului" descris nu i s-a hotărât încă clipa deşteptării şi nu pare prea înţelept din partea dumneavoastră să denunţaţi o astfel de atitudine de pe poziţia discursivă pe care o adoptaţi (dihotomia din paragraful final). Nu reiese de nicăieri din text durerea, sau mă rog, măcar preocuparea creştină pe care ne-o purtaţi nouă celor rătăciţi, iar duhul în care este scris acest material nu pare prea apropiat de răbdarea şi bunăvoinţa de care am avut parte din partea unora dintre duhovnicii noştri. Nu credeţi că v-aţi grăbit sancţionând prea aspru o atitudine greşită cu care ne identificăm, fără să prevedeţi că s-ar putea să nu fim în condiţia intelectuală/ duhovnicească în care să deosebim critica adusă păcatelor noastre de critica adusă nouă persoanl? Iar textul acesta adresat ortodocşilor cu care se identifică domnul Capsali de pildă, n-ar putea fi prilej de sminteală sau de judecare/osândire pentru cineva mai puţin înduhovnicit decât dumneavoastră? Revenind la sinceritate, sunteţi absolut convins că la momentul scrierii aţi cântărit bine cuvintele aşa încât să nu scape un adjectiv/epitet, care să fie prilej de cădere pentru alţii? Este aceast conţinut cel mai potrivit pentru a denunţa aceste căderi/limitări ale noastre? Ce aţi urmărit, să surprindeţi tumoarea printr-o intervenţie chirurgicală fără anestezie sau aţi căutat să tămăduiţi? Presupunând că aţi fi putut renunţa la două/trei expresii ceva mai contondente, cu ce e mai scuzabilă neglijenţa dumneavoastră de exprimare, de empatie, decât troglodeala noastră belicoasă? Nu aţi pus oare o formă de exprimare mai presus de sminteala care a urmat acesteia? Iată de ce ar putea avea motive întemeiate un saccsiv să vă critice acest text şi să vă impute anumite lipsuri duhovniceşti.
Închei, cerându-mi iertare pentru tonul folosit şi pentru că nu am reuşit să pun gândul cel bun înainte. Iertaţi-ne vă rog şi pe noi pentru neajunsurile noastre, pe care nu caut deloc să le amnistiez. Nu caut nici să vă fac proces de intenţie. Iertaţi-mă pe mine păcătosul! Doamne, ajută!
Alfred, cred ca nu m-ai citit cum trebuie. Problema principala nu este aceea de "incultura agresiva", ci de proasta (im)postare duhovniceasca. De ideologizare a credintei. Ultrasii vad un "cristos" de acest tip: http://boingboing.net/2005/05/04/boris-vallejos-total.html (nu ca reprezentarile lui Michelangelo sunt mult mai indepartate; cognitiv sunt pe acelasi palier). Avem, pe de o parte, o ierarhie care copiaza modelul Vaticanului, iar pe de alta spiritele savonaroliene ale unor oameni care si-au facut din ura si imprecatie o meserie (Ba, te halesc daca nu esti bun ortodox, mortii ma'tii de vandut ereticilor!). Insa problema nu este de ieri, de azi. Este mai veche: de cand in credinta s-a inceput cautarea unui confort psihologic individual. Blogurile cu pricina asta si dezvolta, in mod cat se poate de paroxistic. Acuza de sferto-docsi a amicului nostru catolic se sustine in totalitate! :)
Atac ad hominem? Dacă vreţi să vedeţi ce înseamnă asta şi pînă unde se poate ajunge, (re)citiţi ce scriu despre mine blogurile pe care le apăraţi.
În altă ordine de idei, eu nu mi-am propus nici să incriminez, nici să tămăduiesc (sînt alţii chemaţi pentru aşa ceva), ci doar să semnalez anumite atitudini şi discursuri cu care mă aflu în polemică nu de azi, de ieri, ci de mulţi ani încoace. De fapt, chiar textul care face acum atîtea valuri nu-i decît un comentariu mai vechi apărut chiar pe acest blog.
Eu mi-am făcut datoria să spun cum mi se pare mie că stau lucrurile. Fiecare înţelege ce şi cît poate, sau ce şi cît vrea. Altfel spus, cît îl lasă inima şi mintea.
Că e posibil să mă înşel la rîndul meu, cel puţin în unele privinţe, e adevărat, dar, pînă una-alta, reacţiile preopinenţilor mei nu fac decît să mă confirme cu asupra de măsură. Şi mă întreb sincer cum de un om cu un discurs rezonabil ca al dvs. poate citi asemenea mizerii şi se poate angaja în numele lor?!
Iertaţi-mă. Nu sunt în poziţia de a vă cere socoteală sau de a lămuri partizanate virtuale, pentru absolut nici un motiv din lume. V-am scris cu cele mai bune gânduri pe care le pot eu purta, pe potriva măsurii mele duhovniceşti. Am crezut că pot ajuta să înţelegeţi unele aspecte pe care mi s-a părut că le-aţi scăpat din vedere, cu atât mai mult cu cât materialul dumneavoastră a apărut şi pe print şi nu oriunde.
După puţina mea înţelegere, fraza dumneavoastră "să semnalez anumite atitudini şi discursuri cu care mă aflu în polemică", e o mostră de ceea ce jurişii numesc uşurinţă sau culpă cu prevedere. În orice caz, e o eschivă străvezie. Ne sunteţi dator, fie că vreţi sau nu ori de v-o asumaţi ori ba, nouă celor mai mici, cu reacţii pe măsura staturii dumneavoastră intelectuale, dar mai ales duhovniceşti.
Nu vă porniţi să izbiţi cu băţul în viespar sau să spargeţi geamuri în Ferentari, după care să-mi denunţaţi disproporţia inerentă a unei reacţii josnice. O fi disproporţionată şi ignobilă.. dar poate o fi sinceră.. după măsura sincerităţii ce ne-a fost dată nouă să o aflăm deocamdată!
În oricare dintre cazuri, spiritul polemic nu cred să fie o soluţie. Nu aş vrea să vă răpesc din timp, întrucât nu ştiu dacă vă prilejuieşte vreo bucurie acest mesaj al meu. Repet, nu scuz derapajele evidente, nici nu vă pot cere să fiţi de piatră sau să răbdaţi muceniceşte fel de fel de ispite pe care vi le aruncăm în cârcă. V-aş cere doar să-mi permiteţi să revin ocazional, aici cu comentarii, eventual, să priviţi mai adânc şi mai profund spre noi cei ce ne zbatem în mizerii, eventual "cu inimă de mamă". Am insistat că această discuţie pentru că sunteţi printre puţinii mireni care deşi extrag, prin munca pe care o fac, ortodocşi adevăraţi din "ortodocşi adevăraţi", nu sunteţi conştient că, prin mila Domnului, cele două categorii se pot adesea suprapune. Doamne, ajută!
@ Iulian
Daca e sa vorbim de ideologizare a credintei, eu cred ca pana la Papa ne mananca arhanghelii. Au ei alte modele mai neaose, daca e sa ne gandim la un anume numitor comun de o anume culoare (nu mai insist ca sa nu se supere domnul Codrescu), care reuneste toate cele trei bloguri mentionate de Sante Ronchi. Ma rog, cica si asta tot pe model catolic ar fi. Insa eu zic ca fanatismul religios, ca trasatura psihologica, e o problema universala care tine de natura umana. De aceea, bine e ca fiecare sa se ocupe de nebunii din ograda lui si sa nu-i paseze altora.
Alfred Rosenberg
Si eu sunt, recunosc, stupefiat ca un crestin atat de bine postat duhovniceste ca Utzu poate sa apere ceea ce nu poate fi aparat: impostura duhovniceasca. Pe de alta parte, dreptate are prin faptul ca articolul nu are permanent tonul potrivit pentru a indrepta lucrurile. Insa fondul sau este corect. Acuza de atac la persoana nu se sustine deloc (este circumscrisa o stare de fapt, nu persoane), insa este revelator faptul cum a fost receptat pe blogurile care s-au simtit cu musca pe caciula: aceeași harmalaie cu iz belicos si maniacal. Frate Utzu, aceasta este calitatea crestina a celor pe care-i aperi sau ai facut pe advocatus diaboli in ultimul proces inaintea beatificarii zelotismului ortodox in Catedrala Mantuirii Neamului? :)
PS "Nu puteţi şti/intui exact cât de sincer vorbesc "ortodocşii adevăraţi" cu Dumnezeu, câte roade de pocăinţă aduc, doar pe baza manifestării lor exterioare..." Sa-mi fie cu iertare, dar unde este pocainta? Se vede doar o enorma vanitate agresiva a celor alesi sa-l "apere pe Hristos" cu toata ura.
Nu prea ştiam de toate astea, mă iluzionam că oamenii sunt, de regulă, sănătoşi la cap...
@Utzu: Din pacate atitudinea despre care vorbeste domnul Codrescu le face mult rau unor nehotarati, unor nepriceputi, nu atat duhovniceste, cat intelectual. Ganditi-va la cineva care se apropie de Ortodoxie si cauta surse inclusiv pe internet si la surpriza lui cand vede atata dezbinare, care, in cele din urma, poate avea chiar efectul de a-l face sa caute in alta parte... poate in alta credinta. In acest sens, cu toate scaderile pe care le-ar putea avea, articolul de aici enunta un punct de vedere exprimat civilizat. In timp ce, pe de alta parte, blogurile "ultraortodoxe" abunda in exprimari de genul "poetul jidanilor, pe care nici macar ei nu-l mai citesc". Deci cred ca este vorba aici nu de starea duhovniceasca a fiecaruia - pe care doar Dumnezeu o stie - ci despre efectul pe care il au anumite exprimari si atitudini publice. Putine lucruri au facut mai mult rau nationalismului crestin decat atitudinea isterica si securistoida a lui Vadim Tudor. La fel, numele lui Dumnezeu se huleste din cauza faptelor necrestinesti ale fiecaruia dintre noi. Cand aceste fapte devin stindarde in arena publica, este datoria fiecaruia sa spuna ce vede. Insa - si aici sunt intru totul de acord cu dumneavoastra - trebuie sa caute sa o faca din iubire, "cu inima de mama". Rugaciunea unuia pentru altul vindeca o multime de rani. Ma iertati si Dumnezeu sa ne lumineze.
@Alfred, de data asta Rosenberg, maine poate Oppenheimer :)
Fanatismul religios nu are legatura cu ortodoxia. Poate sta in pamant ortodox, dar este strain de Hristos. Ideologizarea credintei, adica o credinta transformata in religie, idem.
Am făcut un tur al unor bloguri despre care pare a se fi adus vorba. Deşi unele mi-au fost recomandate oarecând - cel mai probabil, cu bune intenţii -, le-am evitat instinctiv. Dar, m-am înşelat cu altele, aşa că nu ţin să mă propun ca exemplu de discernământ...
Nu aş vrea să par într-o stare de stabilitate emoţională precară de vreme ce sunt nevoit să revin cu rugămintea de a mă ierta pentru mesajele anterioare. Sunt (cred) un exemplu potrivit despre cum o iniţiativă bună poate fi deturnată de duhul trufiei şi de graba "de a face precizări". Vă mulţumesc că m-aţi primit şi mi-aţi răspuns deşi am intrat încălţat cu bocancii plini de noroi. Cu atât mai mult cu cât sunt un (relativ) vechi cititor al acestui blog. Nădăjduiesc să repare sfinţii Domnului răul păcatelor noastre de fiecare zi. Doamne, ajută!
@ Iulian Capsali
Pai aia am zis si eu, ca n-are legatura cu ortodoxia ci cu firea omeneasca. Aia cazuta, bineinteles.
Aflred Rosenheimer
@ Utzu (şi nu numai)
Necazul este că ne criticăm unii pe alţii, cu mai multă sau mai puţină dreptate, dar sîntem cu toţii departe de desăvîrşire. Dumnezeu să ne lumnineze pe toţi şi să ne arate pînă la capăt calea cea bună şi cuviinţa cu care să o urmăm.
Tot cu firea omeneasca, aia cazuta bineinteles si nu cu ortodoxia , are legatura si balacareala numelui unui adversar in mod porcesc pe alt blog si folosirea de false politeturi fata de acelasi pe acest blog, nu-i asa ?
Radu Greuceanu
“(…) Şi iată astăzi vreau să spun fraţilor şi surorilor nou veniţi că nu în cantitatea cunoştinţelor stă puterea mântuirii, ci în chipul vieţii: aspectul, nu gnostic, ci etic al vieţii noastre – iată ce ne mântuieşte. Mântuieşte acea dragoste pe care ne-a poruncit-o Domnul atunci, când la Cina cea de Taină a spus: Să vă iubiţi unul pe altul. Aceasta nu înseamnă că noi suntem împotriva oricăror cunoştinţe. Dimpotrivă, porunca lui Dumnezeu ne îndatorează a „căuta” şi a deţine deplinătatea cunoaşterii – acea deplinătate care este însuşi Domnul. Cu toate acestea, chiar dacă ne-ar fi cunoaşterea absolută, totuşi nu în ea constă mântuirea, ci în chipul vieţuirii. Voi aţi observat deja că eu nu am rânduială cronologică în discuţiile mele cu voi, în ce priveşte anume subiecte mai înainte hotărâte, aşa cum se obişnuieşte în şcolile teologice. Dar aşa curge viaţa.
Şi iată astăzi vreau să spun fraţilor şi surorilor că deşi noi împărţim truda în fizică şi intelectuală, totuşi unimea şi mântuirea vin numai prin dragoste.
Şi cât de amar îmi este să observ că în noi trăieşte o cumplită înclinaţie către dominare şi către întâietate, către faptul de a vedea pe celălalt mai prejos - şi aceasta este prăpăd pentru om. Adesea întâlnim situaţia unde oamenii în exterior sunt plini de informaţie în tot felul de domenii ale cunoaşterii, dar lăuntric nu au învăţat să iubească.
În cartea mea despre Stareţul Siluan, la sfârşitul descrierii vieţii sale adaug cuvântul lui cel de pe urmă. Eu i-am zis:
- Îmi pare rău că sunt tot mereu bolnav şi că nu am mai multă vreme să dau teologiei.
Cu blândeţea şi liniştea lui caracteristică, el m-a întrebat:
- Şi socotiţi aceasta a fi ceva mare?
Eu mă purtam cu el ca ştiind că era cel mai înalt dar al bunăvoirii lui Dumnezeu către mine. Şi, fireşte, nu am putut răspunde la întrebarea lui.
După un moment de tăcere, îmi zice:
- Mare, este un singur lucru: a se smeri, a înfrânge mândria care împiedică a iubi."
Chiar daca sunteti un om inteligent , totusi nu dispretuiti mediocritatea intelectuala , pentru ca nu are nici o legatura cu credinta .
" Dragostea zideste , iar cunoasterea semeteste"
Cand am citit acest articol am avut impresia ca daca Sf Ioan Botezatorul ar trai in zilele noastre si i-ati fi ascultat predicile acide , ati fi fost la fel de critic si la adresa lui.
Domnul Utzu avea dreptate , nu stim noi viata duhovniceasca a celor de langa noi.
In rest numai bine va doresc . Am citit cateva articole de pe blog si pot sa va spun ca imi plac foarte mult .
Nici cultura nu te pierde (au fost şi sfinţi analfabeţi, şi sfinţi tobă de carte), nici lipsa de cultură nu te mîntuieşte ("sărăcia cu duhul" nu înseamnă prostie, iar prostia nu este niciodată virtute, în nici una dintre formele ei). Sigur, poţi fi cît de simplu şi să te mîntuieşti, dar aceasta nu înseamnă că simplitatea ta e măsură a mîntuirii şi că cei care nu sînt la fel de simpli ca tine nu se mîntuiesc.
Aici nu este vorba de dispreţul faţă de cineva, ci de critica tendinţei ca troglodeala să devină model de ortodoxie. Iar un diagnostic (pe baza inventarului unor simptome) nu este vreo formă de dispreţ sau de neiubire. Ba mai mult: este condiţia sine qua non a oricărei posibile vindecări (cu menţiunea că diagnosticianul nu este întotdeauna şi cel care tratează şi operează).
"Cand am citit acest articol am avut impresia ca daca Sf Ioan Botezatorul ar trai in zilele noastre si i-ati fi ascultat predicile acide , ati fi fost la fel de critic si la adresa lui". Chiar nu v-a tremurat mîna - om inteligent, cum vă vădeşte scrisul - formulînd o asemenea enormitate?!
"Domnul Utzu avea dreptate, nu stim noi viata duhovniceasca a celor de langa noi". Sigur că nu ştim şi nu putem şti întocmai ce e înăuntrul lor (numai Dumnezeu ştie şi, eventual, duhovnicul fiecăruia), dar vedem bine şi ştim ce dau pe dinafară. Or, "după roadele lor îi veţi cunoaşte". Credeţi că cineva în care curg "sevele" Duhului rodeşte fructele de tip vadimist de pe anumite bloguri imunde?
Nu dezacordul cu o poziţie sau alta e criticabil în primul rînd, ci felul grobian al exprimării şi al mistificărilor în gen mahalagesc, precum şi pretenţia de "numai aşa" şi "numai noi". Există o cuviinţă a Ortodoxiei pe care, dacă am pierdut-o, e bine s-o reînvăţăm.
Cu Vadim n-a ajuns nimeni nicaieri in atatia ani, domnule Codrescu. La fel si cu cei asemenea lui: nu se poate ajunge cu ei nicaieri, pentru ca nu stiu sa discute, stiu numai sa scuipe. Pentru ei ortodoxia e un mare scuipat in numele lui Hristos.
Iata insa ca se gaseste cine sa ii compare cu Ioan Botezatorul! Si probabil ei insisi se cred niste Ion Botezatori care premerg celei de a doua veniri a Domnului. Confuzia duhurilor e totala!
Pr. Nicolae
domnule Codrescu , am citit mai multe articole de pe blogul dumneavoastra si va inteleg mai bine supararea pe " aparatorii ortodoxiei" . Imi cer scuze pentru comparatia cu Sf Ioan Botezatorul ,care e neavenita . Nici nu mi-a trecut prin cap ca atacurile la adresa d-voastra pot fi atat de virulente.
Eu personal , nu vad nimic rau daca un crestin are - arareori - o atitudine mai categorica fata de cei lepadati de Dumnezeu . Cu conditia sa fie facuta din dragoste si inspirata de Duhul Sfant( asemeni Sf. Nicolae cand a dat o palma lui Arie , sau a sfintilor mucenici care ii mustrau pe cei ce voiau sa-i chinuie ,s a m d ). Insa cand aceasta atitudine devine o constanta in viata omului , inseamna ca e o problema .
Pentru mine a fost o bucurie sa va citesc articolele de pe blog si imi pare bine ca mai sunt romani ca d-voastra .
Doamne ajuta.
Sigur că mai există destui români de ispravă, iar eu nu sînt decît pe la coada lor. N-au însă toţi bloguri, nici poate deprinderea de a scrie, ci lucrează altfel, mai esenţial, pentru ca Dumnezeu să nu-Şi întoarcă faţa de la noi.
Cu toate ca vă feriţi să nominalizaţi direct pe cei vizaţi, aş vrea să vă rog totuşi să o faceţi. Cred că ar fi un act de limpezire a apelor, unii se simt cu musca pe căciulă, dar poate sunt şi alţii vizaţi care nu ştiu că sunt puşi în această categorie.
În ce mă priveşte bănuiesc multe din site-urile la care vă referiţi, dar într-o anumită privinţă am anumite îndoieli. Haideţi, daţi o listă cu blogurile vizate, n-are cum să facă decât bine!
Cele mai imunde dintre ele fost deja nominalizate în comentarii, de mine sau de alţii. Unele sînt "bube" vechi, altele de-abia au făcut ochi. Pe mine nu mă interesează un blog sau altul, o persoană sau alta (pe unii îi cunosc, pe alţii nu), ci fenomenul în general (care de multe ori preferă să se dea... Anonim - şi e şi bine să fie tratat ca atare).
Scuzaţi-mă că insist. Pe mine mă interesa în special opinia dvs despre un anumit site: razbointrucuvant. Aici am eu anumite frământări, iar daca as afla ce credeţi despre ei cred că m-aş mai lămuri şi eu.
După cum puteţi observa, razboiintrucuvant este in lista mea de link-uri. Nu-s de acord cu cei de acolo in toate privintele, dar nu despre ei era vorba aici: este un blog civilizat, cu virtutile si cu limitele lui (dar nu sîntem oare cu toţii amestecuri - în diferite proporţii - de virtuţi şi de limite?). Aici nu punctele de vedere divergente sau nedesăvîrşirile omeneşti sînt în discuţie, ci era vorba de lipsa de măsură, de urbanitate şi de omenie a unor specimene care au tupeul să se pretindă modele de ortodoxie şi de dreaptă naţională!
Bei, dar ce va preocupa acest Codrescu, care este un jidov nerushinat mascat?
@ Anonim 4:42 p.m.
V-am postat fără supărare, ca să se lămurească toată lumea cît de reali şi de vajnici sînt ortodocşii adevăraţi (mai ales sub masca anonimatului). Poate-poate vă va răspunde cineva, că eu unul prefer să tac, ovreieşte...
Foarte interesant blogul dvs!
Va astept si eu cu drag pe blogul meu, pe aceeasi tema:
http://www.credinta-dreapta.blogspot.ro
Daca doriti, putem face si schimb de linkuri si/sau bannere!
Doamne ajuta!
Domnule Codrescu, acest articol este mai actual ca oricand. Si parca s-au si inmultit acesti Torquemada autohtoni, mai ales in mediul virtual. Se dau ortodocsi dar vireaza decis spre neoprotestantism, cu toate "profetiile" si "sfaturile" lor...
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire