A apărut la
EDITURA CHRISTIANA
Anunţată pe acest blog în urmă cu cîteva săptămîni, cartea semnată de Pr. Prof. Dr. Mihai Valică şi Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Prigoana cea dinăuntru. Încercările drepţilor în Biserica lor, a ieşit de sub tipar. Tema este tratată foarte selectiv, dar cazurile expuse (Sf. Grigorie Teologul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama, Sf. Maxim Grecul, Episcopul Gherasim Safirin, Părintele Iosif Trifa, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Constantin Sîrbu, grupul Tanacu, Episcopul Artemie din Serbia) permit formularea unor concluzii şi eventuala cercetare extinsă, care ar fi plină de „revelaţii” şi învăţăminte, atît pentru spaţiul românesc, cît şi pentru spaţiul ortodox în ansamblul lui. Reproduc aici, ca nouă provocare la lectură, „Cuvîntul înainte” şi „Concluziile finale” (după ce anterior reprodusesem capitolul dedicat părintelui Gheorghe Calciu). Ca şi în cazul textului reprodus anterior, păstrez în cele ce urmează opţiunea ortografică a autorilor. (R. C.)
Pr. Prof. Dr. Mihai Valică, la Adunarea Generală
a Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România,
desfăşurată pe 29 iulie a. c. la Mănăstirea Neamţ
CUVÂNT ÎNAINTE
Prigoana cea dinăuntru este cea mai mare încercare la care poate fi supus un creştin.
Când intră în apa Botezului, creştinul devine ostaşul lui Hristos. După primirea Sfintei Taine a Mirungerii şi apoi a Sfintei Euharistii creştinul este capabil să lupte cu duhurile care îl atacă şi cu vrăjmaşii Bisericii. Intră şi există în Biserică, cu dorinţa arzătoare a comuniunii, fiind convins că numai comuniunea eclesială este perfectă, adică aptă şi eficientă în a-l proteja pe pământ şi a-i dărui certitudinea vieţii viitoare, prin împreună-lucrarea cu harul lui Hristos, dăruit prin Duhul Sfânt în Sfintele Taine, în slujbele liturgice şi în viaţa dinamică a Bisericii.
Din corpul divino-uman al Bisericii, prigonitul cel dinăuntru vede şi înţelege, cu inima, esenţa ei divină şi este capabil să nu se smintească de manifestarea umană.
Cazurile pe care le-am ales sunt tipice pentru marea încercare: prigoana cea dinăuntru. Sunt creştini prigoniţi de creştini, mai exact creştini neeretici prigoniţi de creştini neeretici. Nu am urmărit exhaustivitatea, ci am selectat doar un număr restrâns de cazuri concludente, mai vechi sau mai noi, de sfinţi şi de drepţi trecuţi prin acest gen de prigoană, de la marii capadocieni şi până la mărturisitorii vremurilor noastre.
Scopul acestei cărţi nu este unul defăimător, de aceea prigonitorii de multe ori nu sunt pomeniţi cu numele lor. Pentru zidirea noastră nu contează numele acestora, ci fenomenul probatoriu pe care ei l-au declanşat: NU PĂRĂSIŢI BISERICA! – nici în cazul în care vă asupreşte pe nedrept un frate creştin, un preot, un ierarh, un sinod chiar.
Faptul că nici prigonitorii, nici prigoniţii nu au adus atingere dogmei în lupta lor dovedeşte că ispita este maximă, subţire, rafinată, îndeosebi periculoasă, şi deci greu de judecat. Conlucrarea divino-umană se dezechilibrează. Din fericire, în astfel de cazuri, în timp ce prigonitorii lucrează trupeşte, folosindu-se de botezul şi investitura divină, pentru a asupri, pentru a acuza pe nedrept, prigoniţii – în trup fiind şi ei – lucrează însă sinergic cu Duhul Sfânt, Care strigă în inima lor: “Nu părăsiţi Biserica!” şi “Nu-i urâţi pe prigonitorii noştri!”.
De fapt, cartea de faţă are un singur scop: să dovedească creştinilor că nu există nici un motiv îndreptăţit pentru a părăsi Biserica.
Dacă vreun prigonit se clatină sau are vreun gând rău împotriva prigonitorului, să ia aminte la sfinţi: în timp ce ei răbdau şi binecuvântau, numele lor era hărăzit să traverseze istoria şi să o răscumpere pilduitor ÎN DUH.
Pr. Univ. Dr. Pavel Chirilă,
la Simpozionul Internaţional de Martirologie
pe care l-a organizat anul trecut la Bucureşti
PRIGOANA CEA DINĂUNTRU:
CONCLUZII FINALE
Am parcurs împreună câteva “dosare” ale prigoanei celei dinăuntru.
Când auzi cuvântul “persecuţie”, de obicei te gândeşti la duşmanii creştinismului în general şi ai Bisericii în special – cei care, din neştiinţă sau voit, atacă, calomniează sau pătează Biserica.
Noi am desprins din istoria Bisericii Ortodoxe câteva cazuri de prigonire în interior, iar ele ne-au ajutat să aflăm ceea ce caracterizează îndeosebi acest tip de asuprire şi de nedreptate:
1. Prigoana se declanşează şi se amplifică întotdeauna printr-o colaborare între ierarhii Bisericii şi puterea lumească (regi, demnitari, politicieni etc.).
2. Ierarhia sau creştinii prigonitori nu sunt eretici, sau devin eretici treptat, spre finalul “luptei” (cazul Maxim Mărturisitorul).
3. Acuzaţiile care i se aduc prigonitului sunt de natură administrativă, disciplinară, niciodată – sau numai tangenţial – pe teme dogmatice.
4. De regulă, acuzatorii care se asociează prigonitorului sunt mulţi, apărătorii fideli ai prigonitului sunt mai puţini şi rămân tot mai puţini până la sfârşitul nedreptăţii.
5. Prigoniţii (autentici) nu părăsesc Biserica niciodată. Chiar atunci când nedreptatea care li se face este strigătoare la cer şi când prietenii fideli îi îndeamnă să se rupă de ierarhia persecutoare, ei strigă, cu Sfântul Ioan Gură de Aur: “Nu părăsiţi Biserica!”. Aceasta este ceva sublim şi unic în lume.
6. Prigoniţii dinăuntru, la fel ca şi prigoniţii din afară, au toate semnele sfinţeniei: luptă pentru adevăr, dar îşi asumă evenimentele, se roagă pentru vrăjmaşii lor, nu-i calomniază şi de dragul unităţii Bisericii suportă orice injustiţie.
7. Istoria face dreptate prigonitului şi îl sancţionează pe prigonitor: numele primului este pomenit pe buzele creştinilor; numele celui de-al doilea este uitat în cărţile de istorie.
8. Adeseori prigonitorii – în dorinţa de a-l exclude pe prigonit – recurg la minciuni (ca diavolul, care este “tatăl minciunii”).
9. În unele cazuri ierarhia sau clerul prigonitor se supun puterii lumeşti şi îi execută orbeşte poruncile (cazul părintelui Gheorghe Calciu sau cazul Episcopului Gherasim Safirin). În alte cazuri, prigoana dinăuntru s-a declanşat din cauză că cel prigonit a deranjat sau a stăvilit lucrarea economică (încasarea de foloase materiale, simonia), nu cea sacerdotală a prigonitorului, neţinându-se cont de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune că în Creaţie “toate sunt de obşte” [1]. Exilul sau alungarea din eparhie – care erau metode de persecuţie preferate în primele secole – îl transformau pe cel prigonit într-un “caz social” tipic de care – paradoxal – Biserica era obligată să se îngrijească, nicidecum să-l “nască” şi să-l abandoneze [2].
10. Un fir roşu străbate biografia acestor cazuri: smerenia prigonitului şi mândria prigonitorului; o virtute şi un păcat încrâncenate într-o luptă dureroasă, dar în care victima este întotdeauna victorioasă pe termen lung.
[1] Pr. Dr. Mihai Valică, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Asist. Soc. Drd. Andreea Băndoiu, Ec. Drd.Cristian George Popescu, Teologie socială, Editura Christiana, Bucureşti, 2007, p. 109.
[2] Ibidem, p. 121.
Sfintii si dreptii nu parasesc Biserica nici prigoniti. Unul ca Cristian Badilita o paraseste fara sa il prigoneasca nimeni. Si se mai vrea si patrolog! Cum sa fi patrolog si sa nu inveti nimic de la Parinti?!?
RăspundețiȘtergereLăsaţi-l pe d-l Bădiliţă, că mai are pînă să devină istorie!
RăspundețiȘtergereO carte de folos pentru vremurile noastre. Indraznesc sa fac o completare. Am observat ca in tot mai multe situatii, prigonitorii (fie ierarhi, fie lucratori din administratia bisericeasca) aleg o metoda foarte subtila de a prigoni, anume il izoleaza pe cel prigonit. Direct si fatis nu se iau masuri, dar in taina, prigonitului i se pun cat mai multe piedici. Acesta este lipsit de orice sprijin ierarhic si administrativ, este izolat, colegii preoti sunt avertizati neoficial ca "nu e pe placul stapanului" sa fie in contact cu prigonitul etc. Cunosc aceasta metoda, caci i-am fost martor. Cred ca prigonitorii sapa un fel de prapastie intre prigonit si restul lumii. Nu se ating de el, doar il izoleaza intr-un fel de "no man's land", sperand ca astfel il vor face sa taca. Prigonitul in vremurile noastre este prezentat lumii de catre prigonitori ca fiind "un ciudat", "un extremist", "un fundamentalist", "baiat bun, dar inadaptat", "radical", "prea rigid" etc. Abia intr-un final, cand prigonitul dovedeste ca-si asuma sa marturiseasca nebunia in Hristos, prigonitorii trec la ofensiva finala si folosesc toate mizeriile posibile pentru a-l indeparta. Lupta cu prigonitorii este mult mai subtila in aceste vremuri. Eu cred ca avem ca exemplu reactia Mantuitorului atunci cand i-a gasit in Templu pe schimbatorii de bani: nu s-a atins de trupul lor, de sufletul lor, de sanatatea lor, de familia lor, doar le-a rasturnat mesele. Cred ca este cea mai buna cale de a lupta pentru indepartarea Intunericului din Biserica. Daca vom reusi sa rasturnam macar o parte din "mesele schimbatorilor de bani" din Biserica - ma refer la toate aceste afaceri facute in numele lui Hristos, la tot acest festivism si triumfalism care risipeste smerenia - oricat de mare ar fi prigoana, cu siguranta ca va fi mai putina tulburare in sufletele crestinilor romani, iar neamul nostru isi va afla ceva mai curand calea spre mantuire.
RăspundețiȘtergerePardon ca intreb si eu, dar ce mari particularitati ortografice au autorii, pe care scrieti ca le respectati?
RăspundețiȘtergereNu-i vorba de "mari particularităţi", ci de o altă opţiune ortografică decît cea pe care eu am adoptat-o în scrisul meu şi o folosesc curent pe acest blog.
RăspundețiȘtergereinteresant modul de a concentra si analiza intr-un volum, atata suferinta, atitudine crestina si sfintenie din vremi demult apuse dar si actuale.
RăspundețiȘtergerePrezum faptul ca volumul poate fi achizitionat direct de la editura Christiana...
bucovineanul
Se poate procura de la toate librăriile şi pangarele din ţară aprovizionate (şi) de Supergraph. În Bucureşti cel mai sigur e de găsit la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă 19 - lîngă Facultatea de Teologie) sau la sediul Editurii Christiana (str. Theodor Sperantia 104, sc. 3, ap. 66, dar numai cu telefon în prealabil: 021/3225798). La Vatra Dornei se poate cumpăra şi de la pangarul Catedralei Ortodoxe.
RăspundețiȘtergereCel mai lesne rămîne, totuşi, prin poştă, adresîndu-vă la: S.C. Supergraph S.R.L., str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216; tel. 021/3206119; fax: 021/3191084; e-mail: contact@supergraph.ro (plata se face ramburs la primirea cărţilor, iar taxele poştale sînt suportate de Supergraph). "Prigoana cea dinăuntru" costă 12 lei noi, iar de la sediul Christianei, de pildă, poate fi cumpărată chiar cu o reducere de 20%. Presupun că o reducere se operează şi la Vatra Dornei.
Pacat ca autorii nu au retinut in selectia cazurilor si pe cel al Mitropolitului Gurie Grosu! Poate la o a doua editie revaziuta si adaugita...
RăspundețiȘtergereO selecţie nu poate niciodată să mulţumească pe toată lumea.
RăspundețiȘtergereAm primit pînă acum, în cadrul comentariilor (nu toate postate, din varii motive) patru "sugestii" (dacă nu chiar "somaţii") pentru o eventuală nouă ediţie adăugită: Arsenie Boca, Gurie Grosu, Ioan Iovan şi... Ion Buga.
Si Maica Veronica Gurau cu toata vechea obste de la Vladimiresti.
RăspundețiȘtergere...apar si cei mentionati mai sus in volumul extins din iarna viitoare...insa va fi un volum cam mare. Poate se mai inmultesc cei persecutati dinauntru si facem mai multe volume pe parcurs...!
RăspundețiȘtergere@ Sebastiana
RăspundețiȘtergereAcolo, din păcate, au fost şi pricini dogmatice (ca şi în cazul Ioan Iovan). Pe de altă parte, prigoana a venit mai ales din partea Statului decît a Bisericii.
@ Vlad (nepostat):
Nu aspir la nici un fel de promovare pe calea undelor. Nu-i nici genul meu, nici al blogului. Altminteri, vă doresc tot succesul!
Maica Mihaela era simpatizata de insusi Patriarhul Iustinian. Nu el a prigonit Vladimirestiul, ci statul comunist, recte Securitatea, sub pretext de legionarism. Iar alunecarile dogmatice ale Maicii Veronica sunt de dupa desfiintarea manastirii, insa s-a dezis de ele si a fost absolvita dupa 1989.
RăspundețiȘtergereCred ca totusi mitropolitul Gurie ramine marele absent, dar despre el s-ar putea sa se scrie si o carte separata. Sa se vada ca conducerea bisericeasca a facut porcarii nu numai sub republica, ci inclusiv sub monarhie.
RăspundețiȘtergereDoamne, ajuta!
RăspundețiȘtergereAdevarat ce spune "basarabeanul". Episodul cu regele Carol al II-lea este graitor pentru a fi trecut printre cei persecutati dinauntru iar suspendarea temporara a mitropolitutlui Gurie de catre sinod a fost o gafa de proportii (1934)...insa intra in randul celor persecutati pentru atitudine impotriva puterii imorale a vremii.
Despre mit. Gurie in capitolul 2 al cartii si multi altii.
Pr. Mihai Valica
Ce inseamna "capitolul 2 al cartii"? Ati vrut sa scrieti poate "volumul 2"?
RăspundețiȘtergerescuze...da in vol. 2. si este vroba de 1936 suspendarea mit. Gurie...
RăspundețiȘtergereParintele Valica nu se potoleste deloc si pana la urma o sa o pateasca ori "dinauntru" ori "dinafara"....
RăspundețiȘtergereCeea ce este valabil si pentru parintele Seliste..
RăspundețiȘtergere@ Pop de Băsescu:
RăspundețiȘtergereAm înţeles ideea.
În ce priveşte punctele de la sfîrşitul comunicării, ele nu pot fi două sau patru, ci musai unul sau trei...