Pagini

joi, iulie 28, 2011

INTERMEZZO LIRIC: ÎNTREITĂ MIRARE

SUMARUL BLOGULUI


MĂ UIT CUM CALCI…

Mă uit cum calci desculţă prin odaie
de parcă-ai fi a mea şi te-aş cunoaşte,
şi-un singur gînd stăruitor mă paşte,
cînd zorii crapă-n coama ta bălaie:

de ce eşti tocmai tu aici cu mine
din toate cîte-ar fi putut să fie?!
E-n tine-o taină care-mi scapă mie
şi care-n cer de-un dat anume ţine?

Ori vremea oarbă-n poala ei ne joacă,
de nu mai ştim: aievea-i sau poveste?
Oricum ar fi, eşti una şi săracă
de-atîţia nuri cîţi pot închipui
şi-aşa străină-mi pari că greu îmi este
să-ţi spun pe nume cînd se face zi.


PROMENADĂ

Prin dulce tîrgul Ieşilor mă fură,
în seara gri, miresmele de tei,
dar am uitat a dragostei măsură
şi-s singur cuc, doar eu cu paşii mei.

Cu Eminescu-aş pune de-o visare,
dar prea-i de piatră amintirea lui
şi nici un cîntec aripi nu mai are
să pot pe el la ceruri să mă sui.

Rămîne glasul gîndurilor mut
şi noaptea lumii, ca o tîrfă beată,
i-adoarme goală timpului în pleată,
ca mîine să ne vîndă cu-n sărut...
Aşa că-n van mai miresmează teii
cînd moartea stă la capătul aleii.


ASFINŢITUL CUVINTELOR

Încet-încet, cuvintele mă lasă,
cum pe-alţii-i lasă vlaga din picioare,
şi versul, frînt ca şalele, mă doare,
oricît i-ar fi vedenia de frumoasă.

Deprindem poate, din pustia joasă,
tăcerea netrupeştilor soboare,
sau ca să-nvie-n veac cuvîntul moare
pe crucea lui din leat în leat rămasă?…

Dar ce splendoare tainică-n amurg,
cînd ochiul minţii pe tăcute cată
spre stătătorul cerurilor burg!
De-o frumuseţe năpîrlim, lumească,
pentru ca alta, fără zbîrci sau pată,
din strălumina duhului să crească.

Răzvan CODRESCU

2 comentarii:

  1. "De-o frumuseţe năpîrlim, lumească,
    pentru ca alta, fără zbîrci sau pată,
    din strălumina duhului să crească."
    căci
    "ca să-nvie-n veac cuvîntul moare
    pe crucea lui
    din leat în leat rămasă!"…

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Constantin_ox:

    Deliricizaţi corect, ca unul familiarizat cu gramatica Adevărului.

    RăspundețiȘtergere