Pagini

miercuri, martie 09, 2011

CLAUDIU TÂRZIU DESPRE LEGIUNE ŞI CREŞTINISM

SUMARUL BLOGULUI


Postez şi aici proaspătul efort lămuritor al d-lui Claudiu Târziu cu privire la raporturile legionarismului interbelic cu creştinismul şi ortodoxia. Prilejuit de recentul scandal mediatic orchestrat pe seama Mănăstirii Petru-Vodă, textul îşi propune să reaşeze dezbaterea problemei – deviată spre partizanatul ideologic (fie el de stînga sau de dreapta) – pe făgaşul adevărului istoric (care, plăcut sau neplăcut, comod sau incomod, nu se lasă nici eludat şi nici mistificat din interese sau raţiuni conjuncturale). Autorul n-a ambiţionat să epuizeze problema sau să tragă concluzii definitive, ci doar să restabilească în mod corect nişte repere ale discuţiei, care probabil că se va duce încă multă vreme, din cele mai felurite unghiuri de vedere. Ideea nu este de a impune o anumită „viziune” asupra legionarismului, ci de a-l cerceta cît mai atent în el însuşi şi în oamenii care şi l-au asumat (anonimi sau iluştri, laici sau clerici, ortodocşi sau neortodocşi, plebei sau aristocraţi, intelectuali sau mai puţin intelectuali, tineri sau mai puţin tineri etc.), pentru a obţine o radiografie onestă şi cît mai obiectivă a unui fenomen istoric şi spiritual care a marcat adînc lumea românească a secolului XX şi încă se întîmplă să mai provoace, pur sau impur, şi lumea românească a secolului XXI. Cert este că o „mişcare” de asemenea amploare şi longevitate, care a electrizat cel puţin două generaţii succesive (cea a primului şi cea a celui de-al doilea război mondial), care şi-a trăit măreţia tragică între grotesc şi sublim şi care a fost „girată”, într-o măsură sau alta (şi uneori cu preţul vieţii), de unele dintre cele mai mari personalităţi (politice, culturale, duhovniceşti) pe care România le-a dat în ultima sută de ani, nu poate fi „expediată” de suficienţa nici unui discurs ideologic şi nici unui criticism resentimentar, ci reclamă un discernămînt (fatalmente creştin, dacă părţile sînt creştine) care depăşeşte cu mult mizele individuale, „urechismul” jurnalistic şi procustianismele de orice culoare.
Îi rog pe eventualii comentatori să aibă înţelegerea şi bunăvoinţa de a-şi plasa comentariile nu aici, ci direct pe Blogul lui Claudiu Târziu, unde textul a fost postat iniţial şi rămîne cu adevărat „acasă”. Altminteri discuţiile riscă să se disipeze sau să apuce direcţii secundare. În orice caz, nu eu se cade să fiu „moderatorul” lor, ci chiar cel care s-a decis să ridice mănuşa aruncată şi, eventual, să arunce el însuşi o alta. (R. C.)



ORTODOXIE ŞI LEGIONARISM
De la stînga la dreapta


Episodul de la Petru Vodă în care un grup de maici i-a cîntat părintelui Iustin Pârvu un imn legionar de ziua sa[1] a declanşat o nouă dezbatere despre raportul dintre Biserică şi Mişcarea Legionară. Stîngiştii au găsit pretextul ca, prin generalizare, să încerce compromiterea ortodoxiei şi să incrimineze sentimentul naţional. Anumiţi oameni declaraţi de dreapta au folosit prilejul pentru a se delimita de legionarism de pe poziţii creştine. În efortul lor, dreptacii se întîlnesc cu stîngiştii, cînd susţin că Biserica este ideologizată şi, prin urmare, trebuie curăţată de legionarism. Concluziile sînt greşite, pentru că premizele sînt false. (C. T.)

Cîţiva jurnalişti şi publicişti au susţinut acuzaţia unui domn, Marco Maximilian Katz – altminteri amestecat în afaceri cu iz penal –, lider al unui fantomatic Centru pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, precum că într-o mănăstire ortodoxă se face propagandă legionară şi că asta e un act de antisemitism. Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Iaşiului, în subordinea canonică a căreia se află mănăstirile Petru Vodă şi Paltin, au fost somate să ia măsuri. Pe bună dreptate, Patriarhia a arătat că Arhiepiscopia Iaşiului are autonomie şi e singura îndreptăţită să se pronunţe. Arhiepiscopia Iaşiului a dat un răspuns duhovnicesc, dar, spre nemulţumirea pîrîşilor, n-a promis vreo anchetă disciplinară[2]. Nu era cazul. Întîmplarea s-a petrecut într-un cadru privat, deci nu a fost montată pentru a propaga un crez politic, şi numai prin indiscreţia unui participant a devenit publică. Mai limpede, nu s-a cîntat „Sfîntă tinereţe legionară” în biserică, după Sfînta Liturghie, şi nici în vreun marş al măicuţelor asupra Capitalei.
Atitudinea ierarhiei bisericeşti i-a aţîţat pe adversarii BOR din afara şi dinlăuntrul său, care au revenit cu noi acuzaţii: Biserica este infestată de legionari, care i-au şi imprimat un fundamentalism etnico-religios condamnabil[3]. Cu alte cuvinte, dacă eşti ortodox autentic, dacă respingi ecumenismul sincretist, dacă nu tolerezi păcatul (de exemplu, nu închizi ochii la propaganda homosexualităţii), dacă protestezi împotriva iniţiativelor guvernului pentru instituirea controlului absolut asupra persoanei, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale fireşti (în cazul actelor de identitate biometrice), şi dacă te mai pune păcatul să-ţi iubeşti şi neamul, atunci eşti legionar. Adică  fascist sau, dacă vreţi mai elaborat, antisemit, eugenist, progromist, terorist şi, în ultimă instanţă, necreştin. Aici, criticii de stînga ai Bisericii se întîlnesc cu unii de dreapta[4].
Soluţia care se impune în subtext este ca Biserica să se curăţe de legionari şi să se vindece de fundamentalism.
Primo: legionarii sau filo-legionarii nu sînt majoritari în Biserică, aşa cum s-ar putea înţelege, şi nici măcar prea vizibili. De altfel, sînt cunoscuţi şi alţi duhovnici foşti legionari, bunăoară părintele Arsenie Papacioc şi părintele Adrian Făgeţeanu, ca să-i numesc doar pe cei mai mari, care n-au fost niciodată surprinşi în vreo manifestare legionară, de vreo şapte decenii încoace. Dar aceştia sînt într-adevăr fundamentalişti: nu se abat o iotă de la Scriptură şi de la Tradiţia creştin-ortodoxă.
Dacă legionarii ar fi majoritari în Biserică, am auzi mai des vorbindu-se despre ei, ar fi putut imprima o atitudine generală, în speţă fundamentalistă, Bisericii, şi probabil că ar fi fost reprezentaţi în Parlament. Aşa, puţini şi cuminţi cum sînt, sînt invocaţi drept bau-bau de adversarii Bisericii sau pentru răfuieli în Biserică.
Desigur, există şi unele lucruri „stranii şi descumpănitoare”[5] care se petrec la Petru Vodă, în ultimii ani, şi care trebuie analizate şi rezolvate, dar ele nu pot fi extrapolate, fără nici un temei, la nivelul întregii ortodoxii româneşti şi nici măcar la cel al întregii obşti din Munţii Neamţului.
Secundo: nu numai (filo-)legionarii sînt fundamentalişti, în sensul trăirii fundamentelor ortodoxiei. Cunoaştem cu toţii o mulţime de exemple de mireni, monahi îmbunătăţiţi şi preoţi vestiţi – fie ei călugări sau parohi – care dau dovadă de un bun fundamentalism.
Tertio: istoricii de mare calibru care s-au ocupat de Mişcarea Legionară nu au căzut de acord asupra caracterului ei fascist. Ar fi oţios să mă apuc să lămuresc eu chestiunea, în cîteva rînduri. Cert este că între legionarism şi fascism sau nazism (asimilat fascismului) există o diferenţă fundamentală: credinţa în Dumnezeu. Fascismul este bazat pe mistica statului, nazismul – pe mistica rasei, iar legionarismul – pe creştinism.
O altă deosebire foarte importantă, care izvorăşte din prima: anticomunismul legionar, care era motivat nu doar politic şi patriotic, ci şi teologic. Fascismul şi nazismul au sorginte şi ambiţii socialiste (începînd cu viziunea secularistă şi pînă la naţionalizări şi controlul absolut al statului asupra persoanei), pe cînd legionarismul a fost o mişcare de tip conservator, adică de dreapta, cultivînd şi apărînd primatul spiritual, principiul monarhic, ideea naţională, tradiţia, familia, proprietatea (fără de care nu există libertate – spunea Petre Ţuţea). Nu degeaba în această mişcare au intrat şi o pleiadă de aristocraţi şi moşieri, alături de spuma intelectualităţii vremii, mulţime de studenţi, ţărani şi muncitori.
Legat de caracterul creştin şi conservator al legionarismului, ajungem şi la ce-i doare mai mult pe criticii de dreapta. Aceştia atacă legionarismul la esenţă şi susţin că nu există nici o compatibilitate între creştinism şi legionarism[6]. Drept care Biserica trebuie să se lepede de legionarii creştini, dacă aceştia nu s-au dezis de Legiune[7], şi să condamne Mişcarea Legionară – chiar dacă e „moartă şi îngropată”[8] –, din care nu mai poate fi recuperat nimic[9]. Locul astfel lăsat liber ar putea fi ocupat de autenticii conservatori[10]. Cei trei preopinenţi ai mei (care erau doi: d-l Mircea Platon) se îndoiesc însă că Sinodul va face ceva în acest sens, căci de ce s-ar debarasa de legionari, dacă nu s-a scuturat de comunişti?[11]
Aşadar, acum legionarilor li se neagă şi fibra creştină. După ce „reeducatorii” din anii ’50, de la Piteşti, de la Gherla şi din alte temniţe comuniste, au încercat să-L scoată pe Hristos din sufletele legionarilor prin tortură, acum noii „educatori” ai naţiei afirmă că Hristos nici n-a fost vreodată în sufletele legionarilor!
Dacă mergem la scrierile considerate doctrinare ale Legiunii, semnate ce C. Z. Codreanu, I. Moţa, I. Banea, Gh. Istrate, am zice că Mişcarea a fost una creştină[12] . La fel, dacă parcurgem scrierile unor minţi strălucite martore ale fenomenului, iar unele implicate în el: Nae Ionescu, Petre Ţuţea, Mircea Eliade, N. Steinhardt. Al. Paleologu, Gheorghe Racoveanu, pr. Ilie Imbrescu şi încă mulţi alţii[13].
Mi se va replica probabil că în teorie legionarii erau creştini, dar cu practica stăteau mai rău. Ba poate mi se va spune şi că legionarii au devenit cu adevărat creştini numai în puşcăriile comuniste.
Avem însă şi aici o abundentă literatură ştiinţifică şi memorialistică din care reiese că legionarii frecventau slujbele religioase, că îşi ajutau aproapele prin tabere de muncă organizate special pentru construirea de case nevoiaşilor, cantine şi cămine sociale, poduri etc., că la Mişcare au aderat foarte mulţi preoţi şi călugări ş. a. Faptul că din cei 2200 de preoţi ortodocşi închişi de comunişti – cifră documentată pînă în prezent – covîrşitoarea majoritate erau legionari trebuie să ne spună ceva despre creştinismul Mişcării. Numărul de faţă al revistei ROST îi este dedicat părintelui Florea Mureşanu, ucis în temniţă de comunişti, după ce a ridicat un schit fără aprobare. A fost legionar şi nu s-a dezis de Mişcare pînă în ultima clipă. Nu e o excepţie. O fi el creştin, în opinia d-lor Racu şi Fedorovici? Or fi creştini alţi martiri ortodocşi din timpul comunismului, ca maica Mihaela Iordache sau Valeriu Gafencu, legionari pînă la moarte şi ei, şi consideraţi sfinţi încă fiind în viaţă? Or mai fi creştini marii noştri duhovnici Adrian Făgeţeanu, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, Constantin Voicescu, Gheorghe Calciu, care niciodată nu s-au „pocăit” de trecutul legionar? Mai au ei vreo şansă la mîntuire, sau numai noii „conservatori”?
Oare nu cumva puşcăriile comuniste s-au umplut de mucenici şi de sfinţi pentru că aceştia fuseseră pregătiţi pentru suferinţă şi jertfă în cuiburile Mişcării?[14] Ce altă grupare politică a mai dat atîta cantitate de jertfă? O jertfă asumată[15].
Că legionarii au şi greşit, e sigur, dar ce lucrare omenească este fără de greşeală? Măcar ei şi-au ispăşit erorile şi vărsările de sînge.
D-l Al. Racu afirmă că, dacă îi judecăm cu măsura Bibliei, singura valabilă acum ca şi în urmă cu 70 sau cu 700 de ani, legionarii ies prost. Poate că da, dar asta nu înseamnă că nu au fost creştini. Chiar şi atunci cînd au recurs la violenţă extremă, pentru că au făcut-o considerîndu-se într-un război sau în legitimă apărare, au vrut să apere fiinţa neamului şi au ripostat la terorismul de stat. Din acest punct de vedere, teologul Gheorghe Racoveanu şi Mitropolitul Athanasie Mironescu ne spun că Biserica îi iartă pe cei „necuraţi cu mîinile”, care ucid în război sau în legitimă apărare[16]. Şi dacă n-ar fi aşa, am avea o istorie de criminali şi de domnitori daţi anatemei, în frunte cu Ştefan cel Mare şi Sfînt.
Este interesant cum unii dreptaci îi admiră pe luptătorii din rezistenţa armată anticomunistă din munţi din anii ’50 – majoritatea legionari – şi cum în acelaşi timp îi condamnă pe legionarii care au scos pistoalele împotriva autorităţilor care îi ucideau fără vină şi fără judecată, doar pentru a-i opri să ajungă la guvernare în anii ’30.
Ajuns aici, trebuie să remarc o nouă asemănare între stîngişti şi aceşti pretinşi „conservatori”: dubla măsură. În vreme ce primii pot justifica la nesfîrşit crimele comunismului, dar n-au nici o înţelegere pentru accidentele sîngeroase la care au fost împinşi legionarii[17], ultimii condamnă şi ei asasinatele legionare ignorînd cu bună ştiinţă faptul că acestea au fost provocate de uciderile sistematice la care au fost supuşi de „democraţii” liberali şi ţărănişti aflaţi la putere – cărora evident le găsesc scuze. Pentru stîngişti comunismul e o idee bună, dar aplicată greşit. Pentru „conservatori”, ţărăniştii şi liberalii sînt reprezentanţii tradiţiei naţionale şi creştine de la care ar trebui să se revendice o nouă dreaptă. Şi din acest punct de vedere, devine oarecum logic faptul că se străduiesc să pună legionarismul pe acelaşi plan cu comunismul. 
Aceasta este găselniţa de ultimă oră a domnilor care se consideră singurii conservatori adevăraţi: delimitarea de legionarism prin asemuirea lui cu comunismul. La fel cum oamenii de stînga spun că regimul comunist al lui Ceauşescu a fost fascism. Deci, prin deturnarea adevărului.
În sfîrşit, se mai întîlnesc într-un punct stîngiştii şi dreptacii despre care am tot făcut vorbire: îi presupun (filo-, cripto-, neo-)legionari pe toţi cei ce încearcă să fie obiectivi faţă de legionarism[18].
Aşa încît mie unuia conservatorismul acestor dreptaci îmi pare că aduce foarte mult cu cel al „conservatorilor” lui Dan Voiculescu.
Închei, asigurîndu-vă că acest articol nu are o miză ideologică sau partinică. Nu cred în posibilitatea repetării fenomenului legionar. Dar cred în nevoia de a restaura adevărul – pe care altminteri preopinenţii „conservatori” susţin că-l slujesc cu orice preţ, dar în fapt îl amputează pentru a încăpea în tiparul prejudecăţilor şi al fricilor lor de dată recentă.

Claudiu TÂRZIU



[1] Pe 10 februarie, Arhimandritul Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă (jud. Neamţ), a împlinit 92 de ani. În tinereţea sa venerabilul duhovnic a fost legionar, motiv pentru care, de altfel, a suferit 17 ani de închisoare, sub regimul comunist. Măicuţele de la Mănăstirea Paltin – ctitorie tot a bătrînului duhovnic, aflată în apropierea Mănăstirii Petru Vodă – au vrut să-i facă o bucurie părintelui Iustin şi i-au cîntat, în chilia sa, printre altele, şi Sfîntă tinereţe legionară. La scurt timp, unul dintre participanţi, stupid sau provocator, a postat înregistrarea video a momentului pe internet, ceea ce a stîrnit un scandal mediatic.
[2] „Mandatul primit de Biserică de la întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15), este acela de a cunoaşte, a trăi şi a mărturisi adevărul Evangheliei. Astfel, misiunea clerului şi a celor care fac parte din cinul monahal este aceea de a pune în lucrare această întreită responsabilitate. Nu se cuvine, aşadar, să se recurgă la mesaje sau simboluri menite a promova ideologii politice – indiferent de natura acestora – în cadrul unităţilor bisericeşti (parohii sau mănăstiri)” – din comunicatul de presă difuzat pe Agerpres, la 22 febr. a. c. (sublinierile mele, ca peste tot în note – C. T.).
[3] De pildă: „Ce s-a întîmplat recent la mănăstirea lui Iustin Pârvu nu este şi nu trebuie interpretat ca un «incident». Aniversarea cu parfum legionar a călugărului este doar expresia cea mai stridentă a unui fundamentalism ce caracterizează o parte deloc de neglijat a clerului şi a laicilor practicanţi din BOR. […] După ce l-a «girat» de două ori, patriarhul nu ar fi fost, aşadar, consecvent cu sine însuşi dacă l-ar fi apostrofat acum pe bătrînul fost legionar şi fost deţinut politic în închisorile comuniste. În al doilea rînd, o atitudine tranşantă ar fi prezentat riscul de a stîrni «sminteală» în Biserică. Patriarhul îşi cunoaşte foarte bine «turma». Ştie că nu sînt puţini cei care ar fi în stare să cînte din toţi rărunchii «Sfîntă tinereţe legionară», pe care astfel i-ar putea pierde. […] Fundamentalismul nu va dispărea însă din BOR odată cu foştii legionari. Ca o boală ruşinoasă, acesta s-a trasmis deja la mulţi din tînăra generaţie. Asta poate şi pentru că BOR a condamnat masoneria, în perioada interbelică, dar niciodată legionarismul” – Mirela Corlăţan, “Oaza verde de la Petru Vodă”, Evenimentul zilei, 23 febr. 2011. Sau mai subtila aserţiune a sociologului Mirel Bănică: “A existat o legătură între Biserica Ortodoxă şi Mişcarea Legionară? Răspunsul e unanim şi simplu: da, a existat în anii '30. […] Marea problemă nu este gradul de colaborare dintre Mişcarea Legionară şi BOR. Marea problemă este memoria acestei colaborări. Ce a mai rămas din ea după 70 de ani, pentru că memoria lucrează foarte selectiv şi are tendinţa de a uita părţile negre şi de a le scoate la suprafaţă pe cele luminoase” – Mirel Bănică, în dialog cu Vlad Mixich, pe site-ul Hotnews.ro, 22 febr. 2011, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8328108-sociologul-mirel-banica.htm.
[4] În subsolul textului intitulat “Un articol al domnului Gheorghe Fedorovici”, publicat de d-l Alexandru Racu pe blogul său, d-l Mircea Platon scrie: “Deci ML poate fi înţeleasă, dar nu poate fi asumată, ca şi concept, nici măcar ca «etapă depăşită astăzi, dar valabilă atunci». Nu era valabilă nici atunci, era o fundătură, pentru că înhăma Ortodoxia la elanurile fasciste ale epocii.” (http://alexandruracu.wordpress.com/2011/03/01/un-articol-al-domnului-gheorghe-fedorovici/, la 1 mart. 2011) D-l Alexandru Racu are deja o serie de articole şi de intervenţii la rubricile de comentarii pe blogul meu şi al d-lui Răzvan Codrescu care îi marchează obsesia pentru delimitarea de legionarism, cînd de pe poziţii creştine, cînd e pe poziţii antifasciste.
[5] După cum observă d-l Răzvan Codrescu într-un comentariu pe blogul meu: „Oamenii Bisericii, şi mai ales monahii, pot privi mai favorabil sau mai defavorabil o doctrină sau o ideologie politică, dar de aici pînă la a şi-o asuma la paritate cu religia şi a deveni purtătorii ei de stindard e un salt deconcertant, de o sminteală vecină cu erezia. Oricîte părţi bune ar fi avut Mişcarea Legionară în contraponderea relelor prin care e judecată cu precădere, şi oricît s-ar fi prevalat ea însăşi, teoretic şi practic, de relaţia cu Biserica, legionarismul rămîne o afacere omenească şi conjuncturală, ba una care aparţine organic altui ceas istoric. Ea poate constitui, ca orice lecţie a istoriei, cu bunele şi cu relele ei, o experienţă referenţială pentru o nouă dreaptă creştină românească, dar nu mai poate fi reiterată ca atare (căci istoria – ne place sau nu ne place – are o dinamică contextuală care nu îngăduie repetiţii şi «încremeniri în proiect») şi cu atît mai mult nu poate să fie absolutizată religios, ca doctrină şi mijloc de mîntuire. ( la articolul „Un răspuns la scandalul «fasciştii de la Mănăstirea Petru Vodă»”, http://c-tarziu.blogspot.com/2011/02/un-raspuns-la-scandalul-fascistii-de-la.html, din 21 febr. a. c.).
[6] “Păcatul obştii de la Petru Vodă este acela de a crede că legionarismul şi creştinismul sînt compatibile. Păcatul ierarhiei B. O. R., al Sfîntului Sinod mai precis,  este acela de a considera că întîmplarea de la mănăstirea nemţeană poate fi expediată ca o simplă chestiune de jurisdicţie, ca o neregulă locală” – scrie absolventul de Teologie Gh. Fedorovici pe blogul său. Şi mai departe este de acord cu Mirela Corlăţan: “Prin urmare, o Biserică care a condamnat francmasoneria datorită ostilităţii ei faţă de creştinism şi faţă de adevărul omului nu poate să pretindă că nu este deopotrivă responsabilă în legătură cu o mişcare care se foloseşte de creştinism în ostilitatea ei faţă de alte religii (mozaică, în cazul legionarismului) şi faţă de adevărul omului” – Gheorghe Fedorovici, în „Legionarism şi ortodoxie: cîteva observaţii legate de reacţiile produse de intonarea unor imnuri legionare într-o mănăstire ortodoxă din România”, pe blogul său, http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/02/legionarism-si-ortodoxie-citeva.html, la 27 febr. 2011) D-l Fedorovici deformează intenţionat adevărul: antisemitismul legionarilor, aşa după cum reiese din scrierile şi faptele lor, n-a fost nici religios, nici rasial – ceea ce ar însemna că a fost unul de structură, care ar fi rămas pînă azi la supravieţuitorii Mişcării Legionare sau simpatizanţii ei –, ci unul social – determinat de dominaţia economică şi politică a evreilor în statul român –, deci unul conjunctural şi care nu se mai justifică o dată cu schimbarea contextului. Iar acest tip de antisemitism nu era condamnabil în epocă aşa cum este azi.
[7] “În acest sens, dacă evoluţia de la legionar la sfînt este posibilă şi de dorit (lucru care trebuie repetat în mod insistent), dar cu condiţia pocăinţei reale, canonizarea legionarismului este aberantă” – Alexandru Racu, în “Un articol al domnului Gheorghe Fedorovici”, pe blogul său: http://alexandruracu.wordpress.com/2011/03/01/un-articol-al-domnului-gheorghe-fedorovici/, la 1 mart. a. c. Aberantă este şi afirmaţia că a cerut cineva canonizarea legionarismului. Sînt grupuri de credincioşi care solicită canonizarea unor persoane considerate sfinte, ca Valeriu Gafencu, Ilie Imbrescu, Ilie Lăcătuşu, care au fost legionari, dar mai presus de asta au fost creştini autentici.
[8] Apud Gh. Fedorovici, ibidem.
[9] “Ca orice păcat, episodul legionar nu poate fi încheiat decît de şi în Biserică. El nu este încheiat pentru că zace încă în păcat. Şi nici nu poate fi încheiat de o ierarhie care doar îl administrează, nu îl şi trăieşte pe Hristos. Hristos s-a făcut asemenea nouă în toate afară de păcat pentru a ne scoate din păcat cu toate ale noastre. De aceea, dacă pot exista, şi chiar există numeroşi legionari creştinaţi, nu pot exista creştini legionari decît în măsura în care există o confuzie extremă în legătură cu semnificaţia celor doi termeni. Aşa cum o icoană mincinoasă nu poate fi restaurată, tot astfel nu e nimic de recuperat din Mişcarea Legionară” – Gh. Fedorovici, ibidem.
[10] “Nu incitarea la rebeliune legionară este problema, ci faptul că legionarismul faultează constant orice articulare teologico-politică creştin ortodoxă în spaţiul românesc” – scrie Al. Racu, răspunzînd unui comentator (http://alexandruracu.wordpress.com/2011/03/01/un-articol-al-domnului-gheorghe-fedorovici/). Iar d-l Fedorovici, în altă parte, spune că Răzvan Codrescu şi Claudiu Târziu “nu vor reuşi să recupereze legionarismul, dar vor compromite conservatorismul”.
[11] “Din punctul meu de vedere, nu e de mirare că o ierarhie a Bisericii Ortodoxe Române care a refuzat să-şi clarifice legăturile (câte au fost) şi complicităţile (câte au fost) cu regimul comunist, refuză să trateze cu seriozitate, adică din punct de vedere dogmatic şi canonic, tentativele de a instrumentaliza legionar Ortodoxia. Astăzi, problema legăturii B.O. R. cu «legionarii» e problema legăturii B. O. R. cu comuniştii” – Mircea Platon, în „Primăvară, aburi şi «gloanţe», pe http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/, la 1 mart. 2011)
[12] Iată, de pildă, mărturisirea de credinţă făcută de Ionel Moţa chiar la naşterea Legiunii: „De la icoană şi altar am pornit, apoi am rătăcit o bucată de vreme purtaţi de valurile omeneşti şi n-am ajuns la nici un mal, cu toată curăţenia impulsurilor noastre... Acum, cu sufletul greu, răzleţiţi, sfîrtecaţi, ne strîngem la adăpost, la singura căldură şi alinare, tărie şi reconfortare a noastră, aducătoare de puteri, la picioarele lui Iisus, în pragul orbitoarei străluciri a cerului – la icoană... Noi nu facem, şi n-am făcut o singură zi în viaţa noastră, politică... Noi avem o religie, noi sîntem robii unei credinţe. În focul ei ne consumăm, şi în întregime stăpîniţi de ea, o slujim pînă la ultima putere” – Ion I. Moţa, în articolul „La icoană”, din revista Pămîntul strămoşesc, an I, nr, 1, din 1 aug. 1927. Sau: începuturile Mişcării povestite de Corneliu Z. Codreanu. „Patru linii brăzdează mica noastră viaţă iniţială: 1. Credinţa în Dumnezeu. Toţi credem în Dumnezeu. Cu cît eram mai încercuiţi şi mai singuri, cu atît preocupările noastre se ridicau mai mult spre Dumnezeu... Aceasta ne dădea o tărie invicibilă şi o seninătate luminoasă în faţa tuturor loviturilor” – C. Z. Codreanu, Pentru legionari, Ed. Scara, 1999, p. 234) Sau: „În locul necredinţei şi ateismului masonic, care tinde să înstăpînească domnia iudaismului, negând pe Dumnezeu şi religia Lui, ridicînd la locul de slavă Natura şi drept manifestare a credinţei dumnezeieşti oribila ţopăială din hrubele masonice, generaţia legionară vine cu credinţa în Dumnezeu, ca cea dintîi şi cea mai puternică idee de bază” – Ion Banea, Rînduri către generaţia noastră, 1935.
[13]  „În timp ce toate revoluţiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către un om, revoluţia legionară are drept ţintă supremă mîntuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu” – Mircea Eliade, în „De ce cred în biruinţa legionară”, ziarul Buna Vestire din 17 dec. 1937. “Legionarismul e mistic-creştin. […] Legionarismul se salvează prin creştinismul stăpînitor înlăuntrul lui. Adică legionarul nu se simte bine decît în umbra bisericilor şi a troiţelor. […] Legiunea a fost singura mişcare de revigorare creştină şi naţională din acest veac, din România” – Petre Ţuţea, în Jurnal cu Petre Ţuţea, Radu Preda, Humanitas, 1992, pp. 105 şi 108. “Activitatea şcolii lui Codreanu, însemnînd o însănătoşire a sufletului tineretului, era totodată un ajutor imens dat Bisericii. [...] Faptul că bisericile erau pline de tinereţe legionară este grăitor. E de mirare neînţelegerea întîlnită la înalta ierarhie a Bisericii Ortodoxe. Dar preoţii de mir şi călugarii au simţit de unde le vine ajutorul. Şi au îmbrăţişat, cu riscuri, străduinţa lui Corneliu Codreanu” – Ilie Imbrescu, Ucenicul harului divin, Apostrofa unui teolog. Biserica şi Mişcarea legionară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1940. Vezi şi: Mişcarea Legionară şi Biserica. Omenia şi frumuseţea cea dintîi, de Gh. Racoveanu, reed. Ed. Samizdat, 2005, Creştinismul Mişcării Legionare, de Flor Strejnicu, Ed. Imagio, Sibiu, 2000, şi Jurnalul fericirii, de N. Steinhardt, Ed. Dacia, 1991.
[14] Apropo, d-nii Fedorovici şi Racu, care nesocotesc martirajul legionarilor, încep să se apropie de viziunea d-lui Andrei Pleşu, pe care altminteri cei doi îl urăsc sincer, anume aceea că românii n-au vocaţie martirică şi că de aceea sacrificiul legionarilor este neromânesc şi necreştinesc. D-l Pleşu îşi motivează părerea: n-a văzut nici un preot să protesteze împotriva dărîmării bisericii. Nici măcar pe părintele Gheorghe Calciu, care făcuse 16 ani de închisoare, în care a trecut şi prin „reeducarea” de la Piteşti, şi totuşi a avut curajul să se ridice împotriva regimului şi să mai facă încă 5 ani de temniţă. Cazul Calciu a produs multă emoţie în epocă, dar probabil că d-lui Pleşu nu i-a spus nimic… pentru că eroul era legionar. („Andrei Pleşu despre «gîndirea de meci» a românilor”, pe Hotnews.ro, 26 febr. a. c. http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-8342358-andrei-plesu-despre-gandirea-meci-romanilor-rapidisti-stelisti-basescisti-pontisti-antonescisti-lumea-noastra-arata-stadion-fara-arbitri.htm)
[15] „Cînd am terminat de citit evangheliile, am înţeles că stau aici în închisoare din voia lui Dumnezeu: că, deşi n-am nici o vină sub latura juridică, El mă pedepseşte pentru păcatele mele şi-mi pune la încercare credinţa mea. M-am liniştit. A căzut liniştea asupra zbuciumului meu din suflet, cum se lasă seara liniştită la ţară peste zbuciumul, zvîrcolirile şi încordările lumii” – C. Z. Codreanu, Însemnări de la Jilava, p. 48. Este doar un exemplu, pe care îl am acum la îndemînă, dar în memorialistica legionară sînt zeci, dacă nu sute de astfel de dovezi că legionarii s-au jertfit conştienţi de păcatele lor, ba mai mult, şi-au asumat şi partea de vină pentru păcatele neamului.
[16] „Biserica ecumenică, paznică a poruncilor din Evanghelie, dar şi singura deţinătoare a «adevărului lucrurilor», nu priveşte în acelaşi chip păcatul uciderii; ci felurit. Căci, iată, dacă un ins singuratec a ucis, fără voie ori în legitima lui apărare, Biserica îl opreşte de la împărtăşanie vreme de 10 ani de zile, ca ucigaş. Pe cei care ucid însă – cu bună ştiinţă – pentru salvarea comunităţii de destin, pentru salvarea naţiei lor, aceeaşi Biserică ecumenică îi opreşte de la împărtăşanie vreme de 3 ani, ca pe nişte necuraţi cu mîinile” – Gheorghe Racoveanu, Mişcarea Legionară şi Biserica. Omenia şi frumuseţea cea dintîi, reed. Ed. Samizdat, 2005. Şi: „Sînt unele cazuri extraordinare în care datorii mai înalte fac a fi iertat a ucide pe altul. Aceste cazuri sînt următoarele: dreptul la legitimă apărare şi uciderea într-un război de apărare” –  Athanasie Mironescu, Mitropolit-Primat al României, membru al Academiei,  Manual de Teologie Morală, Bucureşti 1895, la capitolul II, secţiunea a treia, intitulat „Păcatele împotriva datoriei omului de a îngriji pentru trupul şi sănătatea aproapelui. Omorul”.
[17] Cronica unor violenţe politice. Violenţele guvernului şi violenţele legionare, de Nicolae Roşca, Editura Mişcării Legionare, Madrid, 1991. O statistică pe două coloane a violenţelor din cele două părţi, din care se poate vedea că asasinarea cîtorva demnitari români a fost riposta legionară după ani întregi de prigoane în România interbelică: sute de legionari ucişi, mii de legionari maltrataţi şi arestaţi, partidele lor politice scoase în afara legii fără nici un motiv.
[18] Curios, tocmai ei, „conservatorii” care ricanează în faţa „conspiraţionismului” filolegionarilor, dau dovadă de scenarită cronică: bunăoară, ne acuză pe noi, cei de la ROST, că recuperăm legionarii pentru a-i  pune “în slujba unor interese politice actuale care nu au nimic de a face cu un autentic conservatorism românesc” (adică a intereselor PDL, Fundaţia Creştin-Democrată a lui Teodor Baconsky, Vl. Tismăneanu, H.-R. Patapievici –  organizaţii şi persoane pe care nu o dată le-am criticat). Şi ce am cîştiga noi sau pedeliştii? Am compromite conservatorismul. Chiar dacă PDL n-are nici un interes în asta, iar noi ne-am asumat public conservatorismul pe cînd d-nii Fedorovici şi Racu nici nu ştiau bine să deosebească stînga de dreapta, partidul lui Voiculescu se numea încă Umanist, iar PD(L) era în Internaţionala Socialistă.

33 de comentarii:

  1. Ar trebui discutate in paralel cazurile extreme - de delir prolegionar (Vasilica Militaru) si de delir antilegionar (Gheorghe Fedorovici) - ca sa se vada unde poate sa duca pierderea totala a masurii si bunului simt. Si nu e cred eu lipsit de semnificatie ca amandoi acestia sunt absolventi de teologie care si=au ratat vocatia.
    Parerea mea ca nu parintele Iustin a luat-o razna, ci aceiia ce il aproba sau il dezaproba la modul patimas. Daca exista pericol de filetism (cum ziceati d-voastra domnule Codrescu undeva), el nu provine de la vechii legionari ci de la niste exaltati si rataciti actuali care se folosesc de parintele Iustin - si nu numai - ca sa isi prromoveze propriile lor obsesii descreierate.
    Altfel pozitia Miscarii lui Codreanu fata de Crestinism si Biserica e foarte clara in cartea Pentru legionari:
    "Facem o mare deosebire intre linia pe care mergem noi si linia Bisericii Crestine. Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastra. Ea atinge perfectiunea si sublimul. Nu putem cobori aceasta linie pentru a explica faptele noastre. Noi, prin actiunea noastra, prin toate faptele si gandurile noastre, tindem catre aceasta linie, ne ridicam spre ea, atat cat ne permite greutatea pacatelor carnii si condamnarea la care am fost sortiti prin pacatul originar. Ramane de văzut cat am putut, prin sfortarile noastre pamantesti, a ne inalta catre aceasta linie" (ca sa nu mai vorbim de Jurnalul de la Jilava - testamentul spiritual a lui Codreanu, care copleseste micimea si miopia tuturor teologilor ratati).

    RăspundețiȘtergere
  2. Am trimis deja doua comentarii pentru blogul dlui. Tarziu si sunt surprins ca pentru prima oara nu mi le-a postat, fara nici o explicatie. Drept pentru care vi le trimit si Dvs. cu speranta ca nu vor avea aceiasi soarta…

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru Alexandru:

    Citatul pe care-l daţi este, într-adevăr, esenţial. Nici eu nu am spus că eventualul „filetism” ar fi întruchipat de părintele Iustin personal sau că ar putea fi imputat „clasicilor” Legiunii. El este o excrescenţă epigonică, pe care părintele Iustin are cel mult vina de a o fi tolerat ca tendinţă. S-ar putea să ne înşelăm amîndoi, dar eu aşa cred că stau lucrurile.


    Pentru Cornel:

    Nu vă pripiţi! Din cîte ştiu, d-l Târziu se află pentru cîteva zile pe drumuri, cu obligaţii profesionale, neavînnd posibilitatea să se ocupe de blog. Probabil că nu numai comentariile dvs., ci şi altele se află în aşteptare, iar pînă la urmă li se va da drumul. Este motivul pentru care nu vi le postez deocamdată aici, pentru că e mai bine să apară chiar în locul căruia i-au fost iniţial destinate.


    Pentru Gutza (nepostat):

    Românii nu se bronzează neam?
    De bronzul lui Nichifor Crainic ce-ai de zis, Gutză puiule? Dar de nasul lui Radu Gyr?
    Într-adevăr, cel mai mare dar făcut de Dumnezeu omului (şi îndeosebi românului prea verde) este că prostia nu doare…

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Codrescu, oricat ar fi de antipatic pentru unii domnul Platon, a-l pune in randul conservatorilor lui Dan Voiculescu e de departe, deplasat. Plus alte insinuari care n-au fost niciodata rostite de catre cei trei critici la adresa Legiunii. Inflmarea artificiala si rastalmacirea vorbelor nu-si avea rostul.
    Ca si cum, Fedorovici de ex, ar spune ,,afirmatia d-lui Codrescu cum ca Legiunea a fost o miscare de sfinti...'' dupa care dvs v-ati revolta ,,stai putin, eu n-am spus asta!''. Nu-i nimic, dar da mai bine pentru gravitatea situatiei. Asa, din pacate, procedeaza d-nul Tarziu aruncand in vorba criticilor domniei sale si a Legiunii vorbe pe care nu le-au spus. Ati citit vreodata dvs un rand in care Platon, Fedorovici sau Racu sa se revendice de la liberalii interbelici, cum scris domnul Tarziu? Chiar nu se poate da un raspuns normal, fara a ,,inflori'' raspunsul?

    RăspundețiȘtergere
  5. Cel mai în măsură să vă răspundă e autorul. Observaţia dvs. nu e gratuită, dar nici nu mi se pare că ar defini discursul d-lui Târziu.Sînt lucruri citate ca atare (şi recurente în scrisul celor trei) la care se raportează în esenţă şi cu toată îndreptăţirea d-l Târziu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Din pacate d-nul Platon nu este antipatic.
    Ar fi fost foarte bine sa fie asa si atat.
    Si-a cam pierdut ...rostul.
    Si s-a cam obisnuit sa ii "miroasa urat" tot ceea ce i se reproseaza (de multe ori in ultima vreme pe drept cuvant)si sa i se para ca detine Adevarul absolut. Si lui si d-lui lui "coechipier" Fedorovici.
    Parerea mea este ca in ciuda inteligentei extraordinare si a "verbului" deosebit pe care il au amandoi, au uitat in fond cu cine si de ce se lupta. Mai ales cand vine vorba despre fostii colaboratori. Gradul de cultura ii desparte definitiv de specimene gen V.Roncea, dar stilul "smerit" ii face "frati de cruce" cu acesta.
    Mai ales in privinta efectelor.
    A nu sesiza acest lucru esential denota ori lipsa de maturitate/experienta, in ciuda varstei celor doi, ori , ceea ce mi-se pare mai grav, incredere desavarsita in adevarul lor.
    Si daca nici dl. Tarziu nu rabda si nu iarta ...
    Acesti doi domni, ar trebui sa isi aduca aminte ca sunt ... barbati.
    Si sa poarte o discuite "fata catre fata" cu adevarat ortodoxa, cu cei pe care nadajduisc ca ii mai crede frati intru credinta.
    Altfel ... si dl. Voiculescu este ferm convins ca face bine tarii. Si il cred inca vreo cateva sute de mii de oameni, cel putin.
    Si poate isi mai aduc aminte cei doi domni ca ar trebui sa vorbeasca limba noastra (a "paganilor/ereticilor" ce nu-i intelegem intotdeauna)daca chiar vor sa ne "traga la Evanghelie".
    Eu unul nu mai simt ca Adevarul este (si) la cei doi.
    Dar ii iubesc asa cum sunt si ma rog sa ma ajute Dumnezeu daca gresesc.

    Felicitari d-lui Tarziu pentru articolul extrem de echilibrat si pertinet.
    Felicitari si sa avem cu totii un rost adevarat in viata !

    G'Cousin

    RăspundețiȘtergere
  7. Iulian Popescu11/3/11 5:29 p.m.

    Dar cine este, domniilor, acest Feodorovici care judeca el pe toata lumea care este si care nu este crestin ortodox? Iar acest Platon cum isi permite el sa scuipe din America pe idealul si pe mormintele unei intregi generatii care a suferit si s-a jerfit cu miile si cu zecile de mii? Fac oameni si greseli, au oamenii si pacate, dar cine pe cine judeca?

    RăspundețiȘtergere
  8. D-le Codrescu,
    Inteleg ca esti de acord cu Iulian Popescu din moment ce i-ai postat mizeria de comentariu.
    Big Ben

    RăspundețiȘtergere
  9. Pentru Big Ben:

    1) Dacă ar fi după deplinul "acord", nu m-aş mai posta decît pe mine însumi (şi nici măcar pe mine însumi întotdeauna).

    2) Dincolo de acord sau dezacord, unde e mizeria?! În "scuipat"? Dar cine e de vină că d-l Platon "scuipă"? Aţi citit ultima dumnealui postare de pe blogul d-lui Fedorovici? Nu-i doar un scuipat, ci o flegmă voluptuoasă. Nici nu mai are importanţă cîtă dreptate are (şi nu zic că nu are şi dreptate): dar aici e vorba de viaţa, de suferinţa, de tragedia a sute de mii de oameni care n-au fost toţi terorişti şi psihopaţi, iar unii dintre ei, nonagenari şi octogenari, mai sînt încă în viaţă, şi sînt "pîinea lui Dumnezeu", în frunte cu părinttele Arsenie Papacioc.
    Nu ştiu cine e numitul Iulian Popescu, dar ar putea fi chiar unul dintre aceştia - şi cine poate spune că n-ar avea dreptul să ridice glasul, nu ca să scuipe la rîndul său, ci doar ca să-şi exprime amar nedumerirea şi indignarea?
    Poţi contesta principial legionarisnmul, îi poţi dezavua pe mulţi dintre reprezentanţii lui de ieri sau de azi, dar nu poţi să te dedai, dacă eşti om de onoare şi ai inimă de creştin, la asemenea incriminări şi batjocuri generalizatoare.
    Cu atît mai mult cu cît, în lumea românească de azi, chiar dacă mai subzistă anumite nostalgii legionare, mai mult sau mai puţin răzleţe, nu mai există - şi nici nu mai poate exista - un real "pericol legionar". "Umflînd" astfel lucrurile, d-l Platon nu face decît jocul celor care se folosesc de "sperietoarea" legionară în scopuri diversioniste şi care, în ultimă analiză, nu fac de fapt nici o deosebire între "România profundă" şi "România ca soarele sfînt de pe cer" (nu pentru că n-ar vedea-o, dar n-au interesul s-o facă, deoarece scopul lor este să denigreze tot ce este - sau are pretenţia de a fi - creştin şi naţional).
    Dacă d-l Platon ar face tsunami din "flegma" dumnealui pentru tot ce este antecedent de dreapta în trecutul românesc, din prezent tot se va găsi cine să-i strige invariabil: "Legionarule!". Ceea ce pare să nu înţeleagă d-l Platon (probabil dintr-un conflict intim între orgoliu şi deşteptăciune) este că nu merită chiar întotdeauna să ai dreptate CU ORICE PREŢ...

    RăspundețiȘtergere
  10. Stimate Dl Codrescu,

    excelenta postarea Dl Tarziu ! reactiile unora la stabilirea/difuzarea/apararea adevarului istoric lasa numai in aparenta perplex (acesta'i punctul meu de vedere); adevarul este de multe ori deconcertant: una crezi ca este (din nestiinta, ignoranta, victima a manipularii, etc) si cand il afli in sfarsit, de multe ori te surprinde, te lasa pe ganduri... dar trebuie sa'l accepti asa cum este; cum este posibil ca romani sa nu fie in stare sa'si apere istoria si valorile multimilenare de care ar trebui sa fim f mandri ? este... din pacate... pt ca a trecut peste noi comunismul si a lasat in urma'i o poluare ideologica deosebit de toxica si o ruina economica care, actionand concertat impotriva unei populatii lasata fara aparare se traduce si prin situatiile la care suntem martori ! este greu pt mine (unde sunt) sa separ tradatorii de oportunisti de joasa speta, de naivi, de smintiti; sunt insa convins ca ceea ce jeneaza unora cel mai mult la ML nu sunt deloc unele excese/greseli/crime - de altfel bine cunoscute si interpretate/rastalmacite/manipulate/etc (pe cand o cunoastere profunda si completa a crimelor comunismului ? pe cand se va spune clar si complet ca URSS l'a impus Romaniei care n'a facut decat sa se apera impotriva hoardelor barbare de la rasarit ? si as putea continua pagini ...) - ci aspectul ei pozitiv: nationalismul crestin ! asta jeneaza (si erorile comise de ML in trecut nu's decat pretexte pt atacuri), pt ca ei au avut curajul sa se opuna coruptiei si intereselor anti-nationale, etc; cum unele grupuri au inca interesul sa nu se asiste la o resurgenta a patriotismului/nationalismului roman adevarat (comunismul a avut grija sa'l polueze cat a putut de mult si sa'l transforme in mascarada !) pt ca le jeneaza interesele (cu atat mai mult cu cat acuma cu UE trebuie "creat" un "popor" european....), ataca violent (prin tradatori, "idioti utili", mediocri, etc) orice renastere a sentimentului national; dupa mine asta'i explicatia: nu "dezbatere" intelectuala (desi de una reala este nevoie...), ci atacuri cu iz de "intelectualism/umanism", clar stangiste, in slujba unor interese straine tarii...

    RăspundețiȘtergere
  11. Totusi, Platon are dreptate in fond. Nimeni nu poate nega mistica politica a legiunii, nici faptul ca figura Capitanului era mitizata pana la cultul personalitatii. In multe puncte, Miscarea Legionara se comporta ca o secta mintuitoare, iar critica lui Platon asupra cartii de baza a legionarismului este elocventa. Relatia cu celalalt, esentiala in crestinism, este inlocuita cu o relatie pervertita de ideologie, care ajunge la fanatism. Aceste lucruri nu trebuie trecute cu vederea astazi, mai ales cind de la Petru Voda se ridica o secta care ideologizeaza legionar ortodoxia si face prozelitism.

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnule Codrescu,
    Constat surprins ca "scuipatul" lui Popescu s-a transformat in "flegma" lui Codrescu. Deci treaba e "groasa". V-a raspuns deja Gheorge Fedorovici pe blogul sau.
    Cred ca prapastia dintre cei care se credeau si sperau sa ramana prieteni se adanceste. Motivul?: Restaurarea de pe pozitii diametral opuse a adevarului cu privire la Miscarea Legionara.
    Inteleg demersul lui Mircea Platon pentru ca este istoric. Efortul lui Claudiu Tarziu il inteleg mai putin. Daca un jurnalist nu ar putea (niciodata) restaura o fresca de biserica apoi cum ar putea restaura adevarul intr-un domeniu in care nu e specializat? Eu ii apreciez osteneala dar nu vad rezultatele.
    In ultimul articol Mircea Platon a scris despre o "gogosica" - Carticica sefului de cuib. E greu sa nu fi de acord cu el. Foarte greu. Cat despre scuipatul pe morminte... O, Tempora! O, Mores! E plin vazduhul de cuvinte grele, sa fim mai ponderati altfel puntile dintre noi (atatea cate mai sunt) vor arde (daca doar s-ar rupe ar fi bine).
    Cu stima,
    BB

    RăspundețiȘtergere
  13. Oameni buni, uitaţi ce este: creadă fiecare ce-l taie capul şi ce-l lasă inima! Eu unul m-am săturat de acest dialog al surzilor. Ce am avut de spus pe această temă am spus, timp de 20 de ani, cît şi cum m-am priceput. Nu de dragul unor idei, ci de dragul unor oameni, morţi sau vii, care mi-au dat motive să-i admir şi faţă de care m-am crezut dator.
    Altminteri, n-am crezut şi nu cred că problemele României - fie ele politice, culturale sau spirituale - se pot rezolva astăzi prin adularea sau prin ponegrirea Legiunii şi legionarilor, care sînt istorie şi istorie vor rămîne.
    Incapabili de construcţia care uneşte, ne cheltuim steril (şi uneori penibil) în criticismul care dezbină. Confundăm adevărul cu pariurile şi mizele noastre personale şi substituim realitatea - care se duce de rîpă zi de zi - cu fel de fel de precipitate intelectuale. Vorbim enorm, plesnim de deşteptăciune şi dacă avem ceva sfînt, atunci acel ceva e dogma propriei excelenţe (individuale sau de grup "ales"). Dumnezeu intră şi El în reţeta excelenţei noastre, personalizat pînă la intranzitivitate.
    Vremea faptelor, a creaţiei, e mereu amînată, pentru că mereu mai avem... ceva de spus ("Doar o vorbă să-ţi mai spun!"). Şi nici măcar nu ne mai dăm seama că nu mai vorbim aceeaşi limbă, ci că fiecare vorbeşte, cu jubilaţie, pe limba lui. De aceea vorbim mult şi ne înţelegem puţin (sau mai degrabă deloc), iar încetul cu încetul singurele soluţii rămîn fie închiderea în sine, fie dispersarea prin lumea largă (unde putem să profităm de normalitatea altora, jelind anormalitatea de acasă - de care toată lumea e vinovată, în afară de fiecare dintre noi). Nu cred că vreodată un neam a mai fost alcătuit din atîţia oameni singuri, nici din atîţia oameni deştepţi.
    În aceste condiţii, eu unul simt nevoia ca măcar să mai tac puţin, obosit şi de mine, şi de alţii. Dacă din vorbă nu iese nimic, poate iese ceva din tăcere (după vechea înţelepciune a lui "tace şi face"). Aşa că nu voi mai participa deocamdată la comentarii şi polemici, ci voi căuta s-o dau mai pe rugăciunea Sfîntului Efrem Sirul (că tot sîntem în Sfîntul şi Marele Post şi în criză acută de ortodoxie, cum ne tot aduce aminte d-l Fedorovici):
    DOAMNE ŞI STĂPÎNUL VIEŢIII MELE, DUHUL TRÎNDĂVIEI, AL GRIJII DE MULTE, AL IUBIRII DE STĂPÎNIRE ŞI AL GRĂIRII ÎN DEŞERT NU MI-L DA MIE. IAR DUHUL CURĂŢIEI, AL GÎNDULUI SMERIT, AL RĂBDĂRII ŞI AL DRAGOSTEI DĂRUIEŞTE-MI-L MIE, ROBULUI TĂU. AŞA, DOAMNE ÎMPĂRATE, DĂRUIEŞTE-MI SĂ-MI VĂD GREŞALELE MELE ŞI SĂ NU OSÎNDESC PE FRATELE MWEU, CĂ BINECUVÎNTAT EŞTI TU ÎN VECII VECILOR. AMIN!

    RăspundețiȘtergere
  14. In fata unor asemenea "gogosi" si "comentarii de prisos" (gura pacatosilor adevar graeste),tacerea e cea mai potrivita. Cel putin pana dupa sfarsitul postului....

    Radu Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  15. Stimate d-le Codrescu,

    Va multumesc pentru ca mi-ati adus aminte, prin aceasta rugaciune extraordinara, ceea ce imi spune mereu duhovnicul meu :"Lasa domnule dialogurile sterile pe internet. Nu asa il vei pastra cat mai mult pe Hristos in inima!"
    Doamne ajuta !

    G'Cousin
    P.S. Cat despre ... destept, prefer sa fiu sarac cu duhul,daca tot sunt liber sa aleg. Eu cred ca ma ajuta mult mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  16. @ Big Ben:

    Spuneţi: "Inteleg demersul lui Mircea Platon pentru ca este istoric. Efortul lui Claudiu Tarziu il inteleg mai putin. Daca un jurnalist nu ar putea (niciodata) restaura o fresca de biserica apoi cum ar putea restaura adevarul intr-un domeniu in care nu e specializat".

    Îmi daţi impresia unui om cu capul pe umeri, de aceea mă mir că în loc să comparaţi argumentele, afişaţi specializările.

    Întîi, în locul dvs n-aş fi aşa de sigur că un jurnalist nu e în stare şi de altceva decît de scris, de pildă să restaureze o frescă, ori să facă o descoperire istorică. Există cazuri care vă contrazic aserţiunea.

    Doi, eu am făcut chiar ce ştiu să fac, am arătat un adevăr cu mijloace jurnalistice. Jurnalismul este o meserie care te învaţă să găseşti adevărul şi în domenii în care nu eşti licenţiat sau doctor (dacă asta înseamnă specializare, că şi aici sînt cazuri cu toptanul care vă contrazic). Iar în meseria asta sînt bătrîn şi aş spune şi destul de apreciat, dacă nu m-aş teme să nu par lipsit de smerenie.

    Trei, e drept că nu sînt istoric, dar nici Mircea Platon nu este specializat în istoria românilor (nici pregătirea academică, nici lucrările sale nu-l recomandă astfel; ba şi pentru recomandarea de doctor în istoria americană mai are încă de muncă, pentru moment fiind "specialist" în drept şi literatură franceză). Subiectul în discuţie este unul de istorie recentă românească, în care am motive să cred că sînt mai calificat decît M. Platon – măcar pentru că eu am documentat (în biblioteci şi arhive, ca şi prin tehnici de istoria orală şi prin apelul la specialişti) şi am scris sute de articole pe subiectul cu pricina. Însă, eu nu-i contest dumnealui ştiinţa, ci cinstea sufletească.

    Mai mult, nu sînt nici teolog. Dar nici M. Platon nu este. Totuşi, amîndoi ne pronunţăm într-o problemă de teologie, în ultimă instanţă. Au vreo valoare opiniile noastre de creştini care n-au diplome în teologie, din punctul dvs de vedere?

    Pe scurt, cred că puneţi greşit problema. Mai bine ar fi fost să spuneţi cine credeţi dvs că are dreptate, şi pe ce vă bazaţi. Că de galerii sîntem sătui.

    În fine, anunţ că nu intenţionez să prelungesc aici polemica, şi nici în altă parte. Mi-a devenit clar că aceşti băieţi (căci în fond au rămas nişte băieţi care vor să demonstreze că-s bărbaţi scuipînd nişte morţi şi îngînîndu-i pe maturi), Platon & Co, nu vor să caute, necum să apere adevărul (pe care mai întîi ar trebui să-l recunoască, nu?). Atunci, la ce bun să mai pierd vremea cu ei? Ce am scris în articolul de mai sus este pentru alţii, cei care încă mai vor să afle şi să admită adevărul, inclusiv în chestiunea legionară.

    RăspundețiȘtergere
  17. „Fenta” asta ieftină (dar cu efect garantat asupra sfertodocţilor cu complexe scolastice), a paradei de bibliografie şi a pozei erudite, denotă şi ea o anume lipsă de francheţe dialogală (de aceeaşi speţă cu „limba greacă” şi „izvoarele” d-lui Bădiliţă, pus la punct pe vremuri de d-l Platon), mai ales că bibliografia respectivă, oricît de respectabilă în sine, n-are nici o relevanţă în context, în chestiune fiind realităţi care scapă analistului occidental şi care sfidează circumscrierea strict livrescă. Cînd eşti stricat la minte şi/sau la inimă, ori cînd pierzi contactul cu realitatea de dragul ideilor, poţi să stai pe munţi de bibliografie şi-i tot degeaba. A suplini prin citate şi trimiteri lipsa gîndirii proprii şi vii este foarte pe înţelesul prostului care mai păstrează nostalgia deşteptăciunii. D-nii Platon şi Racu (care nu sunt proşti deloc, ci mai degrabă prea deştepţi) ştiu acest lucru şi îl exploatează, nu fără o certă abilitate polemică. Complexitatea şi obscuritatea temei (ce are multe puncte atacabile din perspectiva gîndirii şi sensibilităţii curente de azi) îi ajută ea însăşi, mai ales în ochii unui public superficial şi în mare măsură ignorant (sau înstrăinat) faţă de realităţile istorice ale „interbelicului” (cum ai zice „mezozoicului” sau „cretacicului”!). Problema nu-i de bibliografie, nici de coerenţă intelectuală, ci de – cu o sintagmă, vai, legionară! – CINSTE SUFLETEASCĂ. De prea mult credit acordat cărţilor, mai ales sub imperiul unei idei fixe sau al unei mîndrii frustrate, poţi să te şi sminteşti, ca don Quijote („se le han secado los sesos”), pierzînd percepţia realităţii (nu vorbesc aici de nobleţea planului simbolic). Din punctul acesta de vedere, d-l Hurduzeu, bunăoară, este mult mai bine situat – şi tocmai de aceea n-a putut rămîne pînă la capăt „tovarăşul de drum” al Fedoplatonului.

    RăspundețiȘtergere
  18. Iertrati-ma, domnule Codrescu, dar pe vremea (nu prea departata) cand domnul Mirecea Platon scria la ROST si la PUNCTE CARDINALE sau cand isi scotea prima carte serioasa la EDITURA CHRISTIANA d-voastra si domnul Claudiu Tarziu nu erati tot „legionari”? Sau Legiunea nu era tot aceeeasi atunci cand domnia sa cultiva tinereste un nationalism „haiducesc” prin vecinatatea Rapei Galbene? Sau poate ca asa te „destepteaza” America daca stai mai mult pe acolo?

    RăspundețiȘtergere
  19. Pentru Alexandru:

    Pe atunci d-l Platon era un orgoliu „în devenire”. Acum este un orgoliu care „s-a ajuns”.
    (La „America” nu mă pricep prea bine.)

    RăspundețiȘtergere
  20. D-le Tarziu,
    Nu stiu cine are dreptate. Nu sunt filolegionar si nu am nicio propensiune fata de un fenomen atat de controversat. Parintele Adrian de la M. Antim si parintele Arsenie de la M. Sf. Maria mi-au fost duhovnici ani de zile. Nu am auzit de la dansii nicio vorba despre ML si nici prietenii mei. Numai la M. Petru Voda se amesteca lucrurile. De ce? Habar n-am.
    Dl. Codrescu spunea: "creada fiecare ce-l taie capul". Eu nu vreau sa cred, vreau sa stiu. Constat ca nu am mare lucru de aflat nici de la jurnalist si nici de la istoric. Nu-mi ramane decat sa calatoresc in timp...
    Cu stima BB
    PS Galeria de care sunteti satul suntem noi, toti. Cei care chiar fac ceva sunt altii. Nu ii veti gasi pe bloguri.

    RăspundețiȘtergere
  21. Dovadă că adevărata lămurire - şi singura care contează esenţial - este cea la care ai ajuns pe cont propriu: cred (şi ştiu) - credo ut intelligam - pentru că am cîntărit îndelung, cinstit şi atent lucrurile în conştiinţa mea, nu pentru că spun "autorităţile" (sau "specialiştii", cum zicem astăzi).
    Sigur că această lămurire/înţelegere este mai solicitantă, şi deci mai incomodă, dar este a omului, nu a "maimuţei" din om.
    Autentica intelectualitate nu este, cum cred unii (şi cum, din păcate, "se poartă"), să însumezi şi să colportezi ce au spus alţii, ci să realizezi sinteza ta personală, cu mintea şi cu inima deopotrivă.
    Aceasta nu înseamnă să nu pleci urechea şi spre alte puncte de vedere, scrise sau nescrise, ci doar să nu te mulţumeşti cu a-l adopta "cuminte" pe unul dintre ele. Propriul punct de vedere nu poate fi un simplu împrumut, ci este o construcţie interioară. În final, poţi ajunge la o construcţie similară cu a altuia/altora, poţi avea adică "acelaşi punct de vedere", dar contează decisiv cum ai ajuns la el, cît îl reprezinţi şi cît te reprezintă.

    RăspundețiȘtergere
  22. Da, dle Codrescu, asa e cum spuneti: la adevar se ajunge prin traire si experienta proprii. Precizez ca o calatorie in timp nu inseamna neaparat un salt peste decenii in epoca ML ci prietenia cu oameni precum cei pe care i-ati cunoscut dvs. Eu nu am avut aceasta sansa.
    Sunt gata sa-i recunosc d-lui Tarziu toate creditele daca imi spune ce l-a facut sa se ataseze de acesti oameni batrani si ideile lor tinere. As vrea sa-mi raspunda nu cu mintea lui de acum ci cu cea de la inceput.

    RăspundețiȘtergere
  23. @Alexandru

    Asta chiar ca e tare: nu am stiut ca dl Mircea Platon a scris el insusi in „Puncte Cardinale”! Atunci cum poate sa le reproseze insinuant unora de la FCD ca si ei au scris candva acolo?! Acest amanunt ma face sa cred ca intr-adevar dl Platon nu e cinstit nici cu sine, nici cu ceilalti.

    RăspundețiȘtergere
  24. Pentru Big Ben:

    Cred că-i cereţi lui Claudiu Târziu un gen de "spovedanie" care nu-şi are locul pe blog.
    Pe de altă parte, vă asigur, din cît îl cunosc, că nu-i principala sa grijă aceea de a vîna "credite" în materie, căci nu e propagandist legionar şi nu şi-a propus în nici un fel să refacă Legiunea.
    Sigur, ca om de dreapta are asupra trecutului acesteia un anumit punct de vedere, bazat pe experienţe şi lecturi, pe care s-a simţit dator să şi-l exprime în context, nu de dragul Legiunii, ci de dragul adevărului. Dacă e corect înţeles, dacă află "credit" sau nu - Dumnezeu cu mila!
    Sugestia mea ar fi să nu vă mai prevalaţi de Claudiu Târziu (de nici un Claudiu Târziu), ci doar pe propria dvs. conştiinţă. Dacă judeci corect, n-ai nevoie de toate elementele, de toate detaliile: Cuvier reconstituia dobitocul după un os!


    Pentru Anonimul de la 8.39 AM:

    Scrie omul în multe locuri şi are de-a face cu mulţi oameni. Asta nu înseamnă că şi le/şi-i asumă fără rest pe toate şi pe toţi.
    Sigur că ar fi fost mai elegant ca d-l Platon să evite să se prevaleze de un asemenea "argument". Dar eleganţa nu este punctul tare al d-lui Platon, iar lucrurile trebuie luate ca atare.
    În ce priveşte revista"Puncte cardinale", cred că am toată căderea să spun, ca unul ce i-am fost redactor-şef timp de 20 de ani, că n-a fost nicidecum "oficina legionară" pe care au socotit-o unii, ci o revistă creştină şi de dreapta care nu putea să nu-şi pună şi problema legionară, găsind cu ea şi puncte de acord, şi puncte de dezacord.

    RăspundețiȘtergere
  25. @ Big Ben:

    Cînd v-am invitat să spuneţi cine credeţi că are dreptate, nu v-am îndemnat să îmbrăţişaţi necritic punctul de vedere al unuia dintre noi, ci să cîntăriţi argumentele noastre şi, pe baza celor pe care le consideraţi valide şi a celor ştiute de dvs mai înainte, să vă afirmaţi o părere. Pentru aceasta nu e nevoie să fii nici filolegionar, nici antilegionar, ci doar un om onest, capabil de un anume efort intelectual – cum nu mă îndoiesc că sînteţi.
    Spuneţi că n-aţi aflat nimic “nici de la jurnalist, nici de la istoric”. Se prea poate, şi atunci e vina noastră. Eu unul însă aflu mai mereu cîte ceva, citindu-i inclusiv pe cei pe care nu-i simpatizez sau cu care sînt în total dezacord.

    E foarte frumos că părintele Arsenie şi părintele Adrian nu fac apologia legionarismului în scaunul de spovedanie. O atitudine duhovnicească într-adevăr. Este exact ce spuneam şi eu în textul meu. Dar dacă le-aţi fost ucenic mă mir că nu i-aţi întrebat niciodată despre Legiune. V-ar fi povestit amîndoi destule lucruri interesante şi poate chiar lămuritoare. Eu, deşi nu le-am fost ucenic, am avut lungi discuţii, private, cu amîndoi pe acest subiect, şi mi-au fost de folos.

    Altceva: permiteţi-mi să cred că eu şi dl Codrescu, de pildă, nu facem parte din nici o “galerie”, ci chiar facem ceva concret pentru semenii noştri, folosindu-ne talantul. Prezenţa noastră în spaţiul virtual, ca şi în presa pe print are un rost. Nu sînt lipsit de smerenie dacă vă spun că am dovezi că scrisul meu i-a ajutat pe unii.

    - continua -

    RăspundețiȘtergere
  26. @ Big Ben:

    - continuare -

    În privinţa curiozităţii pe care o exprimaţi în ultimul dvs comentariu (şi anume ce m-a făcut să mă ataşez de bătrînii legionari şi de ideile lor), am mărturisit şi altă dată, în conferinţe publice şi în articole în “Rost”: nu ideile m-au cucerit, ci oamenii. Deci nu de Legiune m-am ataşat (nici nu mai exista), ci de persoane care au fost în vîltoarea acestui fenomen.

    Prin ’94 am cunoscut cîţiva foşti deţinuţi politici în Bacău, care mi-au schimbat perspectiva şi rostul vieţii. Majoritatea erau foşti “fraţi de cruce”. Ei mi-au deschis ochii asupra istoriei ocultate în regimul comunist şi, mai important, datorită lor am re-intrat în Biserică – fapt pentru care le voi fi veşnic recunoscător. Dar mai înainte m-au făcut să mă apropii de ei prin felul lor de a trăi. Am cunoscut prin aceşti oameni o lume după care sufletul meu tînjea, o lume în care demnitatea, curajul, cinstea, punctualitatea, solidaritatea, dragostea de aproapele, puterea de a jertfi, patriotismul, credinţa ardentă, discernămîntul, curiozitatea intelectuală erau organice şi trăite firesc şi binefăcător. Am găsit în acei oameni modele adevărate. Aşadar, ataşamentul meu faţă de ei nu a fost ideologic, ci sufletesc şi intelectual. Pe urmă am cunoscut şi ideologia în care au crescut şi am simţit nevoia să cercetez mai atent idele şi faptele mişcării legionare. M-am gîndit că este imposibil ca o mişcare criminală, diabolică, teroristă etc să atragă măcar oameni cu astfel de caractere, darămite să-i şi formeze.

    Desigur, mi-a luat un timp să mă dumiresc şi să spun cu ce sînt şi cu ce nu sînt de acord din trecutul mişcării legionare. Şi o dată ce m-am lămurit, am ştiut că repetarea fenomenului legionar este imposibilă azi, pentru că avem de-a face cu alt context social-politic, altă matrice culturală, alte probleme de rezolvat, românii sînt alcătuiţi din altă plămadă sufletească... Rămîn însă aceleaşi valorile care guvernează viaţa unui conservator (nu în sens ideologic, ci de trăire): credinţa, patriotismul, tradiţia, familia etc. Acestea au fost repere ale legionarilor, dar nu sînt monopol legionar. Ele pot şi trebuie să fie reperele noilor generaţii de români, care le vor asuma, afirma şi apăra în forme de organizare potrivite vremurilor actuale (de exemplu: Rost). Etichetarea drept neo-, cripto-, filo-legionari a unor oameni care cultivă, promovează şi protejează aceste valori perene denotă infirmitate intelectuală sau rea-credinţă. Numai proştii sau ticăloşii îţi pot interzice să mergi la biserică, să-ţi iubeşti neamul, să-ţi aperi familia sub pretextul că astfel dai dovadă de reacţionarism.

    În fine, dacă într-adevăr vă doriţi, timpul nu-i încă pierdut nici pentru dvs să cunoaşteţi persoane de felul celor cunoscute de mine şi de dl Codrescu. Mai trăiesc o seamă de oameni exemplari, care se dăruiesc celorlalţi cu o generozitate incredibilă.

    RăspundețiȘtergere
  27. „Explicaţia pe care mi-am dat-o a fost că, acolo unde vechii legionari au copilărit şi s-au format în România normală, patriarhală, noii legionari erau produsul “şcolii legionare”. Cu alte cuvinte, că într-un legionar vechi se vedea mai mult ţăranul sau boierul decât legionarul, în vreme ce într-un neolegionar se vedeau mai ales îngustimile unei doctrine croite prost dintru început.” (M. Platon)

    Raspuns:

    "I have been assured by Romanians that in many cases the students’ firm religious convictions were shaped not so much by their families or by their churches as by the inspiration of Codreanu and the rigid Christian discipline he imposed on all his followers."

    Sursa:

    http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/pitesti/dbacu/docs/dbacu_1.htm

    (din prefata traducerii in limba engleza a cartii "Pitesti" de Dumitru Bacu)

    Multumiri pe aceasta cale d-lui Codrescu pentru aducerea in atentie a reeditarii acestei carti.

    Valerian

    RăspundețiȘtergere
  28. @ 5:32 pm

    Revin cu linkul complet

    http://www.procesulcomunismului.com/marturii/

    fonduri/pitesti/dbacu/docs/dbacu_1.htm

    (probabil ca autorul pasajului de mai sus nu avea darul inaintevederii, incat nu-l putem banui de parti pris legionar cu tenta "antiplatoniciana").

    RăspundețiȘtergere
  29. "Paranoicul" Codreanu postea lunea, miercurea şi vinerea (o atestă, între alţii, Julius Evola însuşi, care a rămas puternic marcat de întîlnirea cu el la Bucureşti, relatată în mai multe rînduri), nu făcea nimic fără rugăciune şi, pe lîngă Arhanghelul Mihail, avea o evlavie aparte faţă de Sf. Anton de Padova. Nu i se cunosc nici un fel de patimi joase şi, parafrazîndu-l pe Iorga, s-ar putea spune şi despre el "că a trăit ca un ascet şi a murit ca un sfînt". Sînt multe consideraţii adînc creştine şi în "Pentru legionari", dar testamentul său spiritual rămîn însemnările de la Jilava (de imediat de dinaintea morţii) - unul dintre cele mai interesante documente alte conştiinţei religioase din secolul XX.
    Sigur că omul a avut şi limitele lui de gîndire, şi excesele lui de tinereţe, şi crucea grea a răspunderii pentru alţii, dar toate acestea nu-i anulează statura creştină, ci doar îl problematizează ca personaj istoric şi ne avertizează o dată în plus asupra imperfecţiunii umanului.
    Dacă chiar studiezi mai îndeaproape cazul Codreanu (cum s-a apucat cîndva s-o facă un Ion Cristoiu, care numai de legionarism nu poate fi bănuit!), descoperi de la sine că personajul este de o complexitate şi de o prestanţă care nu-s la îndemîna oricui. Nu-i de mirare că un asemenea personaj a exercitat influenţa pe care a exercitat-o asupra tinerilor de atunci, inclusiv pe latura religioasă şi bisericească. Celor care habar n-au le e la îndemînă să-l judece după nişte citate decontextualizate şi după nişte şabloane curente, dar procedînd astfel, atitudinea lor este întîi de toate necreştinească.
    Omul şi mişcarea pe care a generat-o, cu bunele şi cu relele lor, aparţin altui ceas istoric, altei aşezări a lumii, iar miza nu e de a da prin legionarism un răspuns problemelor şi provocărilor actualităţii, ci de a-l înţelege corect în sistemul lui de referinţă şi în coeficientul de general-uman pe care-l conţine orice lecţie a istoriei.

    RăspundețiȘtergere
  30. Stimate Domnule Codrescu,

    multumesc f mult pt postarea ultimului meu mesaj (referitoar la contributia Dlui Tarziu)! Am citit si ultimele postari ale diferitilor intervenanti, si tinand cont de continutul lor va rog sa continuati! Ca unii pro-Platon - al lor, nu filozoful... - sau pro-Feodorovici (sau mai stiu si eu care altul) sunt f agresivi e un fapt neglijabil; nu ei reprezinta tara, sau constiinta nationala (inca adormita...); cei multi, fie ei si simpli plugari ca mine, au capacitatea sa-nteleaga si sa distinga graul de neghina; chiar daca ML ca atare nu este repetabila, un fel de "curent" national este fff necesar, care sa promoveze valorile crestin nationale, sa implice oameni din toate categoriile socio-economice, care sa restabileasca coeziunea nationala utilizand ca liant valorile crestin nationale. Publicatiile Dvs sunt mai necesare ca niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  31. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  32. Gabrielei (nepostată din proprie dorinţă):

    Pentru că aţi reuşit să mă convingeţi – sentimental, nu raţional – am decis să vă fac hatîrul de a elimina ultimul meu comentariu de aici – „ca prim pas spre smerenia împăciuitoare”, cum frumos spuneţi. Sper şi eu ca „intuiţia” dvs. să se confirme în timp, ca şi data trecută (deşi acum „accentele” sînt altele). Oricum ar fi, vă asigur de toată reverenţa mea.

    RăspundețiȘtergere
  33. D-le Tarziu,
    Iti multumesc pentru raspunsul sincer si generos. As mai avea cate ceva de spus dar ma opresc aici. Sunt sigur ca se vor mai ivi ocazii pentru dialog. Sanatosi sa fim.
    Cu stima,
    BB

    RăspundețiȘtergere