LEUL ÎN IARNĂ AL ARDEALULUI ORTODOX

SUMARUL BLOGULUI

În seara zilei de 31 ianuarie (ora 19.25), la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, s-a curmat aventura pămîntească a vlădicăi Bartolomeu, scriitorul Valeriu Anania, slujitorul fără preget al lui Dumnezeu şi al Limbii Româneşti. Pe 18 martie ar fi împlinit 90 de ani, dar voia dumnezeiască a fost să-i ridice mai din vreme crucea suferinţei şi să-l adauge în plină iarnă la neamul lui cel adormit.

Turpitudinea monumentală a televiziunii (ruşinii) noastre naţionale n-a întîrziat să pună început unei posterităţi confuze, ingrate şi indigne, prezentîndu-l, în loc de înfiorată pomenire, ca pe un “legionar” şi ca pe un “securist” ajuns în scaunul arhiepiscopal şi mitropolitan de la Cluj. Iată că insinuările sau deducţiile vicioase, pe care le-a răbdat creştineşte în iarna vieţii, îi războiesc sufletul şi după moarte. Nici lămuritoarele sale Memorii, nici fermele sale declaraţii publice, nici lipsa oricăror dovezi că ar fi săvîrşit ceva reprobabil ca “legionar” sau că ar fi făcut mai tîrziu “poliţie politică” n-au putut pune capăt voluptăţilor calomnioase ale abjecţiei ambiante. Din fericire, adevărata judecată nu aparţine oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care i-a dat robului Său Bartolomeu Valeriu ani îndelungaţi, putere şi har ca să-I tălmăcească Scripturile şi să-I păstorească turma, la răscruce de veacuri şi de milenii.

Sigur că, în anii primei tinereţi, drumul vieţii “călugărului Anania” s-a intersectat, ca al aproape întregii lui generaţii, cu complexul şi controversatul “fenomen legionar”, mai ales prin intermediul Frăţiilor de Cruce, dar tînărul scriitor şi monah n-a fost nici membru fanatic al Legiunii şi nici propagandist ulterior al ideilor legionare, ci doar un creştin cu firească atitudine anticomunistă, lider aproape legendar al protestelor studenţeşti de la Cluj din 1946, iar după aceea client al temniţelor comuniste (unde i s-a pus teribila etichetă – în mare măsură abuzivă – care avea să-l urmărească în viaţă şi în moarte). Iar ca fost deţinut politic, sigur că a avut de-a face în fel şi chip cu Securitatea, atît în anii de închisoare, cît şi după aceea. Este cazul tuturor foştilor deţinuţi politici, care constituie o categorie aparte, ca victime directe şi predilecte ale terorii. Aceştia s-ar cuveni judecaţi – într-o lume a oamenilor cu frică de Dumnezeu, iar nu a bestiilor vorbitoare – cu alte criterii decît cei care n-au luat în viaţa lor o bîtă pe spinare, ci au acceptat compromisuri doar din dorinţa de a se pune bine cu puterea şi a profita de pe urma oportunismului cinic sau laş. S-a speculat mult despre “misiunea” pe care “călugărul Anania” ar fi avut-o din partea Securităţii în anii cît a stat în America, dar faptele arată că n-a făcut rău nimănui – nici episcopului Trifa, nici structurilor bisericeşti de acolo, nici altcuiva. Ba mai mult, a băgat frica în securişti că, dacă nu-l vor lăsa în pace cu presiunile lor, va da totul în vileag în presa americană. Securitatea va fi avut planuri cu el, dar pur şi simplu “n-a mers”. Iar astăzi la C.N.S.A.S. sînt vreo 11 dosare ale sale, dar numai dosare de urmărire, care mai degrabă îl onorează decît să-l înjosească (aşa cum probabil că şi-ar dori, cu instinctele lor impure de trepăduşi senzaţionalişti, fîrţîngăii şi piţipoancele maidanelor noastre “mediatice”).

Sînt cu totul alte lucruri – esenţiale şi incontestabile – care s-ar cădea ştiute şi mărturisite despre cel căruia în tîrziul vieţii i s-a spus “Leul Ardealului”: că este unul dintre marii scriitori creştini români ai secolului XX (poet, dramaturg, prozator), tălmăcitor al Bibliei şi cărturar bisericesc, monah de la 20 de ani, arhiereu autoritar (şi la un pas – fără a şi-o dori cu tot dinadinsul – de a fi fost chiar Patriarhul României), vajnic luptător anticomunist şi fost deţinut politic, paznic nezdruncinat al Ortodoxiei şi al tradiţiilor naţionale. Informaţii mai detaliate despre viaţa şi opera sa se pot găsi inclusiv pe acest blog, sau – postate mai de curînd – pe blogul prietenului Claudiu Târziu (care a realizat cu vrednicul arhiereu şi două interviuri memorabile – poate cele mai bune care i s-au luat vreodată).

Eu unul l-am socotit şi îl socotesc pe Înaltul Bartolomeu drept cel mai experimentat şi mai prestant arhiereu postdecembrist al Bisericii mele şi mi-ar fi plăcut să-l văd în ultimii săi ani pe scaunul patriarhal, avînd în vedere şi faptul că merituosul mitropolit Daniel oricum ar fi ajuns patriarh după aceea, fiind limpede că n-avea vreun concurent hotărît şi redutabil în generaţia sa. Ar fi fost frumos ca imediat după greu încercatul Părinte Patriarh Teoctist, să vină în fruntea Bisericii, fie şi doar pentru puţini ani, tot un om din aceeaşi generaţie, dar cu alt „traseu”, din ceata nu puţin numeroasă a răscumpărătorilor de vremuri, luptător împotriva ateismului comunist, prigonit pentru Hristos, scriitor şi cărturar de seamă, şi acesta să predea ştafeta generaţiei următoare, în numele şi în duhul martirilor crucii din Gulagul românesc. Sînt şi voi rămîne încredinţat că Înaltul Bartolomeu ar fi fost un patriarh cum n-am mai avut pînă acum şi cum poate nici nu vom avea vreodată, căci oameni de forţa şi înzestrarea sa nu se nasc în fiecare generaţie şi nu sînt experienţial repetabili. Din grabă interesată sau din alte pricini (aici oficialii Patriarhiei m-ar trage de mînecă, şoptindu-mi doct: „Duhul Sfînt!”), n-a fost să fie aşa. În orice caz, a-l preţui pe unul (Dumnezeu să-l ierte) nu înseamnă a-l dispreţui pe celălalt (Dumnezeu să-l ţină), aşa cum, dacă îmi aleg drept patron spiritual un anume sfînt, nu înseamnă că-i desconsider pe ceilalţi sfinţi. Honni soit qui mal y pense!

Azi, omul unic şi irepetabil nu mai e printre noi. În ce ne-a rămas nepervertit, îl plînge Ardealul şi toată ţara. Ce va fi în urma lui? Îşi va asuma Sf. Sinod al B.O.R. imaginea publică a slăbiciunii versatile şi va reface Mitropolia Ardealului după cum a fost înainte de 2006, dîndu-i mitropolitului de la Sibiu satisfacţia de a recupera acum ceea ce a pierdut atunci? Are vreo şansă la scaun – fie el mitropolitan sau doar arhiepiscopal – P. S. Irineu, vicarul de la Cluj pe care răposatul mitropolit şi l-ar fi numit succesor, cu limbă de moarte? Va scăpa P. S. Ioan Selejan (favorit, se pare, al celor din Deal) de crucea Covasnei şi Harghitei? Un lucru e cert: oricine şi în orice variantă i-ar urma în scaun, nu-i va fi deloc uşor să se măsoare cu umbra marelui răposat şi să dea impresia că acesta ar fi lăsat în urmă un gol mai mic decît a lăsat de fapt. Ceea ce rămîne deocamdată de sperat este că nu ne-am pervertit şi n-am decăzut într-atît încît să confirmăm româneşte proverbul că “de leul mort îşi bat joc pînă şi iepurii”…

Deocamdată, în aşteptarea creştineşte binenădăjduitoare a hotărîrilor şi alegerilor de după perioada de doliu, să ne rugăm pentru pacea sufletului său. Şi ca Dumnezeu să ne facă vrednici de dreapta lui pomenire.

Răzvan CODRESCU

Trei, Doamne, şi toţi trei... 

 

Cîntece de dincolo (1)

SONETUL BĂTRÎNULUI OŞTEAN

Purtat spre vămi de-un înger ce mă ştie

cum nici eu însumi nu mă ştiu la fel,

străvăd din mers rîvnita-mpărăţie

şi ca un prunc mă dau pe lîngă el.

De-o fi să aibă cerul milă mare,

nu de ce-am fost, ci de ce-am vrut să fiu,

voi cere-n vecii vecilor iertare

că n-am umblat cu îngerul de viu.

Şi de-o să aibă ruga mea-nlesnire,

nu zic de sfînt, ci doar de slugă bună,

voi trage-n sus, pe firul ei subţire,

cît pot din neamul meu, ca pe-o arvună,

căci tot ce-am fost în lume, după fire,

se face-n cer o singură iubire.

Răzvan CODRESCU

Recomandare: accesaţi http://www.bartolomeuanania.blogspot.com/


UPDATE 04 .02.2011

Joi 3 februarie, pe un ger de crăpau pietrele, a avut, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, prohodirea şi înmormîntarea Mitropolitului Bartolomeu. A slujit un sobor de 40 de preoţi, majoritatea membri ai Sinodului B.O.R., în frunte cu Patriarhul Daniel. Au fost de faţă peste 4000 de credincioşi, între care şi înalte oficialităţi ale statului român, ca premierul Emil Boc sau ministrul de Externe Teodor Baconsky (preşedintele Traian Băsescu a trecut pe la Catedrala din Cluj în seara zilei anterioare). Mitropolitul a fost înmormîntat în Cripta Ierarhilor de sub Catedrală. Dumnezeu să-l odihnească.

TESTAMENTUL MITROPOLITULUI BARTOLOMEU

Subsemnatul ANANIA VALERIU, pe numele de călugăr BARTOLOMEU, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, domiciliat în Cluj-Napoca, P-ţa Avram Iancu nr. 18, în vârstă de 88 de ani, aflându-mă în deplinătatea facultăţilor mintale, nesilit de nimeni, din voinţa mea liberă şi neviciată, dar cu sănătatea trupului din ce în ce mai şubredă şi cu sentimentul că nu mai e mult până când Domnul mă va chema acolo unde va crede El de cuviinţă, pentru cazul încetării mele din viaţă, însemnez aici câteva gânduri testamentare, spre cuvenită plinire, şi fac următoarea dispoziţie testamentară:

Las toate drepturile mele de autor Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, pe care am înfiinţat-o, din economiile proprii, pentru a oferi burse tinerilor merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi materiale.

Vreau ca drepturile mele de autor de pe urma Bibliei, la diortosirea căreia am lucrat 11 ani, să revină Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”.

Doresc ca Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, al cărei fondator sunt, să îmi ducă mai departe memoria, să nu fie niciodată desfiinţată, să nu-i fie schimbat scopul principal pentru care a fost înfiinţată, iar banii şi întregul ei patrimoniu să nu se poată folosi în alte scopuri de către nimeni.

Fiind călugăr de la vârsta de 20 de ani, am renunţat la orice fel de moştenire de la părinţii mei, totul revenindu-le copiilor şi nepoţilor lor. Economiile mele băneşti din ultimii ani, depuse în conturile mele de la bancă sau în casa de fier pentru eventualele trebuinţe medicale şi aflate, sub semnătură şi cheie, în grija arhidiaconului Gavril Vârva, vor fi transferate în contul Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”.

Singura mea avere sunt biblioteca şi manuscrisele personale, precum şi colecţia de acte, scrisori şi fotografii, toate aflate în reşedinţa mea din Mânăstirea Nicula, pe rafturi şi în două seifuri metalice, sub auspiciile Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, din al cărui colegiu director face parte şi stareţul acestei mânăstiri. Dacă şi când se va considera că acestea pot prezenta un oarecare interes pentru cultura românească, prefer ca la ele să aibă acces profesorul universitar Aurel Sasu, care mi-a dat acordul în acest sens.

Obiectele personale mărunte din reşedinţa de la Cluj vor rămâne pe seama instituţiei; cele din reşedinţa niculeană vor rămâne pe loc.

Doresc să fiu înmormântat în groapă de pământ reavăn, având deasupra piatra pe care mi-am pregătit-o din timp.

Să nu mi se acorde distincţii post mortem, de nici un fel.

La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupţiei de orice fel şi sub orice formă, care să continue şi să desăvârşească ceea ce am început eu. Dintre acestea:

1.      Pictarea catedralei în tehnica mozaic.

2.      Radio Renaşterea

3.      Revista Tabor

4.      Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”

5.      Policlinica „Sfântul Pantelimon”

6.      Continuarea lucrărilor la mozaicurile din Biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, sub coordonarea pictorului şi teologului italian Marko Ivan Rupnik.

7.      Canonizarea şi cultul Sfântului Pahomie de la Gledin

8.      Canonizarea şi cultul Sfinţilor Martiri Năsăudeni

9.      Grădiniţa „Sfântul Stelian”.

Cer iertare tuturor celor cărora le-am greşit, într-un fel sau altul, aşa cum şi eu, la rându-mi, îi iert pe toţi cei care, cu voie sau fără voie, mi-au greşit.

Declar că nu am copii, iar părinţii îmi sunt decedaţi.

Numesc executor testamentar, în baza art. 910 şi următoarele din Codul Civil, pe preotul Bogdan Ivanov, actualul meu secretar de cabinet, căruia îi încredinţez spre executare acest testament.

Orice Testament anterior acestuia devine nul şi neavenit.

† BARTOLOMEU  VALERIU  ANANIA

Convorbire cu ÎPS Bartolomeu realizată de d-na Eugenia Vodă (2003): AICI