Cînd Zeul tău e Timpul, te cred că te grăbeşti
şi moartea nu te iartă să stărui în visare,
dar chiar să-ţi fie graba de mii de ori mai mare,
e mult prea scurt veleatul făpturii pămînteşti.
E mult prea scurt veleatul făpturii pămînteşti
şi numai visul este în felul lui în stare
să ia pieptiş vecia şi mările stelare,
cu brîncile întinse spre cer ca nişte cleşti.
Cu brîncile întinse spre cer ca nişte cleşti,
noi dăm cu tifla morţii ca unei tîrfe care
prea mult ne ispiteşte şi prea puţin ne are,
din mila răstignitei iubiri dumnezeieşti.
Din mila răstignitei iubiri dumnezeieşti,
e-n noi atîta viaţă şi-atîta împăcare
cu cît mai grea e crucea ce-o ducem în spinare
şi-al cărei tîlc, iubito, tu nici nu ştii că eşti!
Răzvan CODRESCU
Stimate Domnule Codrescu,
RăspundețiȘtergeremultumesc f mult pt poemele Dvs de inspiratie crestina pe care le postati din timp in timp, este genul de creatie pe care vrem sa citim - si sa meditam asupra - cat mai des !
Poem mirific, între EROS şi AGAPE.
RăspundețiȘtergere