AKEDIA
Mi-au devenit ai zilei zori povară
şi vremea trece parcă tot mai greu,
pe buze ruga-i doar icnire-amară,
iar gîndu-mi fuge-n alte părţi mereu...
M-am plictisit de lume şi de mine,
dar şi de-asaltul slavei Tale mute,
şi-aşa de singur sînt că nu-mi mai vine
decît să casc de stearpa mea virtute.
Nu-i nici măcar vreun demon de amiază
să dea tîrcoale-n jur chiliei mele,
ci doar lumina cade, ca o piază,
pe sila mea de bune şi de rele.
De ce-ar mai fi să-mi pese de păcat
cînd nu mai am credinţa de-altădată
şi nu mă simt decît un stîrv uitat,
pe care moartea prin pustie-l cată?
M-am deşteptat din vechea amăgire
sau m-a smintit cumplita bătrîneţe?
E-o oboseală mai presus de fire
şi-un dor al cărnii minte să se-nveţe...
Acum să-mi vină înger, dacă poate!
Acum să-mi dea Stăpînul lumii semn!
Pe cît se vede, doar poveste-s toate,
din cer şi pîn’ la crucea Lui de lemn...
Da, viaţa mi-am jucat-o pe-o minciună,
ce poate-a fost în felul ei frumoasă,
dar azi în gura morţii se răzbună,
căci singur cuc şi ros de viermi mă lasă.
Şi fraţii? Unde-s fraţii mei, asceţii?!
Pe limba ei ne-a înghiţit pustia
şi, vrînd s-aflăm temeiurile vieţii,
i-am pregătit doar morţii veşnicia.
Măcar de-am fi cu toţii împreună
acum, cînd praful s-a ales de noi,
de-am împărţi aceeaşi văgăună
şi-aceeaşi deznădejde de apoi!
Nimic şi nimeni, gol şi sus, şi jos!
Aş blestema, dar n-am habar pe cine,
şi tot ce-mi pare-a fi mai de folos
e somnul – care nu-i zgîrcit cu mine...
Căci orişicît, în groaznica-mi trezie,
credinţa şi nădejdea mi-am pierdut,
în somn visarea încă-mi mai îmbie
plăceri de care parte n-am avut.
Ba chiar, într-o feerică lumină,
mai lasă loc unei năluci de rai,
în care Tu, minciuna mea divină,
din veci m-aştepţi cununa să mi-o dai.
Atunci eu cad în roua ierbii pure
şi-Ţi zic: „Părinte, nu m-aş mai trezi!”,
şi sînt ca primăvara o pădure
ce uită cîte iarna pătimi...
Şi-n somn, zic fraţii, îi fu dat să moară,
zîmbind senin vedeniei de nespus...
Cu ce măsură Domnul ne măsoară –
e taina Lui de toate mai presus.
Răzvan CODRESCU
Hristos a inviat!
RăspundețiȘtergeresuperbe toate poemele!
Adevărat a înviat!
RăspundețiȘtergereÎmi pare bine că vi se par "superbe". S-ar zice că superbia, cînd nu-i păcat, e virtute...
Onirism mistic - nemaipomenit!
RăspundețiȘtergereHristos a inviat!
RăspundețiȘtergereAm o intrebare, fara suparare (sper): ati retras cumva de pe blog multe din aceste poeme neptice? Pare ca nu sunt accesibile decit 1, 2, 6, 8 si 16. Intreb pentru ca tocmai voiam sa trimit link-ul unor prieteni si... ia-l de unde nu-i.
Multumesc.
Adevărat a înviat!
RăspundețiȘtergereNu-i nici o supărare. Am lăsat cele cîteva poeme, pentru cine ar dori să-şi facă o idee...
Pregătesc apariţia lor în volum, iar interesul editorial mi-a impus această măsură.
Volumul va fi în librării pînă în vară şi oricine şi-l va putea procura, la un preţ rezonabil.
Pe blog am postat 20 de poeme neptice, iar în volum sînt 24. Pe de altă parte, numai în volum se regăsesc variantele definitive (cele de pe blog au fost numai "variante de lucru", ca să le zic aşa).
Sper că va fi o carte frumoasă şi că, peste toată "bloggăreala", mai are şi Cartea drepturile ei...