Pagini

marți, septembrie 29, 2009

TOT DESPRE LEGIFERAREA PROSTITUŢIEI

Caricatură de pe site-ul cotidianul.ro


O lege a fărădelegii


Puterea politică actuală încearcă din nou (după insuccesul răsunător al guvernelor precedente) să legifereze prostituţia şi – în plus – folosirea “drogurilor uşoare”.
Argumentele sunt la fel de răsuflate şi de mincinoase ca şi la tentativele precedente: că ar fi un mai bun control al bolilor cu transmitere sexuală (?!), că înfiinţarea de servicii şi centre de specialitate (nu se înţelege dacă acesta este noul nume al bordelurilor) ar oferi suport medical, social şi psihologic (alături de “prezervativele gratis”), că dezincriminarea consumului de droguri ar aduce “la suprafaţă” consumatorii (?!) etc. Preşedinţia, de pildă, nu este îngrijorată de consumul de droguri din ţara sa, ci de faptul că toxicomanii ar putea utiliza seringi folosite deja...
Legiferarea prostituţiei este, de fapt, o lege a fărădelegii.
1. Din punct de vedere moral-religios, legalizarea prostituţiei, ca şi practicarea ei, este un păcat şi reprezintă un act de surpare a ordinii morale tradiţionale. Statul comite un păcat, o încălcare a legii morale creştine, şi le oferă cetăţenilor proprii posibilitatea să încalce aceeaşi morală şi să comită păcate “legale”.
Paginile Sfintei Scripturi, literatura patristică, experienţa vie a Bisericii, ştiinţele teologice fundamentale – toate vorbesc despre adulter ca despre o cădere, o patimă care trebuie vindecată.
2. Din punct de vedere medical, legalizarea prostituţiei – aşa cum arată toate statisticile din lume – aduce noi îmbolnăviri, pentru că între contactul infectant şi primele semne de boală există o perioadă contagioasă care nu poate fi depistată nici prin semne clinice, nici prin analize de laborator. De exemplu, pozitivarea serologică în sifilis apare după 40 zile de la contactul infectant, primele semne clinice în a 21-a zi de la contactul infectant, dar transmiterea bolii este posibilă începând din a 7-a zi. Datele statistice şi fiziopatologice demonstrează că transmiterea se face de 80 de ori mai uşor de la femeie la bărbat decât invers, ceea ce dovedeşte că o casă de prostituţie este un factor de infecţie greu de stăpânit.
Toate studiile medicale – dar şi cele sociologice – arată că legiferarea prostituţiei este urmată de creşterea incidenţei bolilor cu transmitere sexuală, creşterea incidenţei altor boli (hepatita B sau C, cancerul genital, boli parazitare, depresii etc.), precum şi apariţia unor sociopatii imposibil de stopat (creşterea divorţialităţii, şomajului, infracţionalităţii).
3. Din punct de vedere juridic, merită să precizăm faptul că majoritatea ţărilor unde prostituţia este legală au început să emită acte normative restrictive şi îşi pun problema trecerii ei din nou în afara legii.
Pentru legiuitorii creştini (şi nu numai), amintim cuvintele Apostolului Pavel, care spune că “păcatele unor oameni sunt vădite, mergând înaintea lor la judecată, ale altora însă vin în urma lor”. Aceasta înseamnă că toate păcatele comise atâta timp cât funcţionează legea prostituţiei (zeci sau sute de ani) cântăresc greu la judecata celor care au promovat legea.

Prof. Univ. Dr. Pavel CHIRILĂ


Un comentariu:

  1. Cred ca ar fi potrivit ca un grup de personalitati cu simpatii in toate zonele politice (deci nu numai de dreapta) si provenit din mai multe medii intelectuale sa initieze o lista de semnaturi impotriva acestor doua propuneri legislative.
    Mi se pare important ca acest demers sa nu apara ca fiind exclusiv al celor cunoscuti ca fiind atasati Bisericii. Desi, cred ca numai de aici poate aparea initiativa.

    RăspundețiȘtergere