INTERMEZZO LIRIC: AMURG DE POVESTE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Din vechiul grajd al dragostelor mele

de-ar fi s-aleg, la ceasul meu tîrziu,

mîrțoaga care-i numai os și piele,

să-i dau jăratec, aș putea s-o-nviu?

Și aș putea să zbor cu ea departe,

spre visul meu de peste mări și țări,

ca să mă lupt pe viață și pe moarte

cu zmeii vinovatelor uitări?

Dau grajdului, codindu-mă, tîrcoale

și rîd de mine scepticii grăjdari,

pe cînd castelul trist, cu turle goale,

e bîntuit de morții mei hoinari.

„S-a scurs nisipul din clepsidră, frate:

e prea tîrziu, să fii și Făt-Frumos!”…

Și totuși încă inima-mi mai bate,

cu dor de sus, oricît aș fi de jos.

Mîrțoaga-i poate-acolo și m-așteaptă,

dar sînt eu vrednic de măsura ei?

Și nu cumva batjocura e dreaptă,

oricît de strîmbi ar fi grăjdarii mei?

Tu, cel ce-aievea ești, iar nu poveste,

mă știi întreg, cu rele și cu bune:

de rost mai are și de timp mai este,

mai fă cu mine-o ultimă minune!

Răzvan CODRESCU