TEODOR BACONSCHI: DUMNEZEUL FILOZOFILOR

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Filozofii nu pot crede în Dumnezeu. Dacă o fac, ei devin teologi. Cel mai adesesea nu au „organ” pentru Revelație. Lucrează rațional, în limitele naturii, fac speculații – mai mult sau mai puțin empirice și/sau bazate pe datele științelor tari. Perspectiva lor e fie materialistă, fie idealistă, fie realist-cosmologică. Detenta lor se oprește la noțiunile logicii sau la concepte ajutătoare precum arhetipul, mitul, simbolul, tensiunea dintre sacru și profan etc.

Dumnezeul lor e un principiu abstract, impersonal, sau un „suflet al lumii”, niciodată o persoană, mereu o categorie: ființa supremă, Logosul cosmogonic, factorul transcendent, alteritatea absolută, ideea, deus otiosus etc. Nu e întîlnire, nici cunoaștere mistică, nu e iubire, nu e Tată, nici Mîntuitor, nu sfințește prin harul Său și nici nu se îngrijește providențial de integritatea Creației. Ethosul filozofic rămîne agnostic, sceptic, nihilist sau ateu.

De cînd a fost „expediat” Sf. Pavel din Areopagul atenian și pînă la gînditorii moderni sau contemporani, filozofia a „ajutat” teologia, pe filieră platonică, aristotelică sau printr-un moralism de sorginte stoică, dar n-a avut măsele pentru a digera Revelația, care este Fapt ireductibil, teofanic, supra-rațional, supra-sensibil, neanalizabil, paradoxal și atestabil într-un singur fel: prin credința în cele relatate de martorii direcți. Hristos nu concurează cu „sophia” greacă și nu a predat vreun sistem, după cum nu s-a adresat vreunei secte gnostice de inițiați, tot așa cum nu a „recomandat” vreun adevăr oarecare, ci s-a dezvăluit pe Sine ca Adevăr întrupat: aceasta e nebunia Crucii, pe care vanitatea seacă a omului redus la el însuși o respinge, după ce-i dă tîrcoale.

Pe scurt, nimic nou în prăpastia care separă Dumnezeul filozofilor de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacob, așa cum bine a notat Pascal, după noaptea înlăcrimată în care a cunoscut extazul, ieșind din capcana geniului său intrinsec, precum au ieșit evreii din captivitatea egipteană și, mai apoi, babilonică.

Teodor BACONSCHI

Pentru că a venit vorba…

UN SONET MAI VECHI*

Principiu, Raţiune, Prim Motor,

În Sinele, Fiinţa, Infinitul,

Absconsul, Numinosul, Nenumitul –

acesta-i, frate, Dumnezeul lor.

Al nostru, şi cu noi pătimitor,

e cel în care sîngeră-asfinţitul

şi-n trupul lui, pe cruce răstignitul,

Golgotele se cer după Tabor.

Al lor e Unul fără-al doilea-n veci,

al nostru-i Fiu născut în Duh de Tată.

Al lor e chipul gîndurilor reci,

al nostru – asemănare-nflăcărată...

Aşa că, frate, cînd ţi-e dor de tine,

nu te-mvorbi, ci tace-te mai bine!

Răzvan CODRESCU

* Din vol. Rug aprins. O sută de sonete și false sonete,

Editura Christiana, București, 2008 (Sonetul XLIX)