ÎN AMINTIREA UNEI MARI DOAMNE:
PROF. ASTRID MARIA RODINCIUC
Astăzi, de Schimbarea la Față, regretata Astrid Rodinciuc, minunata mea profesoară de română din ultimii ani de liceu, ar fi împlinit 81 de ani. Dumnezeu a vrut însă să o cheme la El încă din 16 iulie 2011. În mintea și în inima mea (și sînt sigur că și într-ale multor altora) a rămas și rămîne mereu vie și paideic referențială. Reproduc aici o poezie pe care i-am dedicat-o conjunctural în urmă cu aproape 40 de ani și care se regăsește în volumul meu Rost de doină. Cîntece fără stăpîn (Ed. Christiana, București, 2012). Fotografia este reprodusă din micul album de suflet pe care fiica ei, Alina, i l-a alcătuit imediat după marea despărțire. Dumnezeu s-o odihnească! (R. C.)
SUS, LA POARTA FERECATĂ...
Doamnei Astrid Rodinciuc
Iată, trec cu pas stingher
vaduri mari tăiate-n cer;
duc cu mine un cuvînt
să-l botez în Duhul Sfînt.
Cu ce zor m-am fost zorit
s-o apuc, pe la sfinţit,
către poarta raiului
cu prinosul graiului?!...
Bat într-însa de trei ori,
cu cuvîntul subsuori,
dar Sîmpetru doarme dus
şi priveghi mai multe nu-s...
Şed o vreme de aştept
şi gîndesc că nu e drept,
că venii şi eu o dată,
într-o sară numărată,
c-un cuvînt la Dumnezeu,
iar Sîmpetru doarme greu…
şi-i păcat să-i sparii somnul
celui doldora de Domnul!
Şed ce şed... clipesc din gene...
şi adorm şi eu, alene,
sus, la poarta ferecată,
unde nimeni nu mă cată...
nimenea şi niciodată.
Răzvan CODRESCU
publicat de Răzvan Codrescu @ 11:54
4 comentarii
4 comentarii:
Dumnezeu să o ierte și odihnească!
Profesorul de română este un soldat al țării mai mult decît grănicerii, diplomații sau administratorii ei.
Ne trezim vorbind românește. Dar profesorul bun ne schimbă vorbele în cuvinte, ni le urcă în minte și apoi se roagă să ni le coborîm firesc în suflet – în fapt, în propria identitate. Nu ne învață doar limba română: ne învață ceva din onoarea de a avea această identitate. Iar nădejdea și răbdarea lui sînt o jertfă la hotar.
Veșnică pomenire.
Frumos comentariu! Sînt surprins de lipsa de reacție a celor care chiar au cunoscut-o, dar probabil că nimeni nu-și mai pierde timpul pe bloguri...
Am vorbit azi cu un fost coleg de liceu şi am dat şi eu un search pe google la numele dumneaei. Am terminat liceul în 1987 şi mi-a fost dirigintă. Într-adevăr, doamna Rodinciuc este cea care m-a învăţat cu adevărat să comentez un text literar. Era un om de o înaltă distincţie intelectuală şi sufletească, un dascăl rar...Dumnezeu s-o odihnească!
Intr-adevăr, o mare Profesoară, un Om rar, care ne preda nu numai literatura si gramatică, dar și lecții de viață, de moralitate si integritate.
Am absolvit liceul "Iulia Hașdeu", generația 1995 și în rarele întâlniri cu foștii colegi, ne reamintim de ea.
Vă multumesc pentru postare...
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire