Sănătate și bucurie
întru mulți ani
profesorului, scriitorului
și
fostului deținut politic
MARCEL-AUREL PETRIȘOR!
DOUĂ SONETE DEDICATE
LUI MARCEL PETRIȘOR
Răzvan Codrescu
TEMERI*
Lui Marcel Petrişor
Temutu-s-a de tine noianul cel de ape;
temutu-s-a pămîntul, cu-ntinsele-i pustii;
temutu-s-a şi cerul vîntoaselor de-aproape;
temutu-s-a şi focul de care vom pieri!
Şi dacă la sorocul ivirii tale,-Agape,
a firii-nfricoşat-ai înaltele stihii,
ce taină e că trupul te-a fost putut încape,
că lemnul crucii tale te-a fost putut primi!
Doar omul, nărăvitul la hule şi cîrtiri,
cu frica lui urcată în lujere de ură,
neadormitul vierme, nesăturata gură,
te-a înfruntat cu iaduri aprinse în priviri
şi peste veacuri oarbe arginţii lui cei vechi,
închişi în taşca morţii, şi-i sună la urechi...
***
Valentin Dan
PRIVEGHI
Pentru Marcel Petrișor
Pun degetul pe rană să o leg
Și-n locul rănii dau de-o umbră. Da!
Nu doare carnea care are stea
Zidită-n osul cerului întreg.
Am spus că vreau și mi s-a dat s-aleg
Și am ales să nu îndur să stea
Nici pas străin stăpîn pe urma mea,
Nici drum pe care-nstrăinat să trec.
Nu mă mai vîntur. Nu mă mai încrunt.
Presar pe mine praf de primăveri.
Ce vis, cînd, îngropat în privegheri,
Vărsam un sînge roșu, azi cărunt...
N-am zile-n mîine, nu am zile-n ieri.
Vorbesc cu morții mei. Și ei răspund.
* Temeri este titlul unuia dintre romanele
semnate de Marcel Petrișor. Romanul a apărut în anul 1985, iar poezia e scrisă
puțin după apariția lui.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire