INTERMEZZO LIRIC: VALENTIN DAN INEDIT

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

ȘA DESCĂLECATĂ

Tu chiar credeai că n-aș putea să zbor

doar mestecîndu-ţi urma de sub talpă,

doar bîndu-te din văzul tuturor

ca pe un gînd, o sîngerare albă?

Tu chiar credeai că n-aș putea să curg

pînă în ochii tăi, secînd înecul,

ca de aceea, apă în amurg,

să mă usuc, încetul cu încetul?

Tu chiar credeai că n-aș putea să-ngroș

această scăpărare, aste flame,

cu ale mele vene, șerpi nervoși,

doar ca să-ţi ţin de sete și de foame?

Tu chiar credeai că n-aș putea să sting

incendiile care te îngheață

sub platoșa de carne și de zinc

pe care am bătut-o peste viață?

Tu chiar credeai că n-aș putea să tai

din norii mei oleacă de minune

și-un pic de oboseală, ca să ai

sub ce să te întinzi cînd o să tune?

Tu chiar credeai că n-aș putea să scot

din inima părerii o poiană

pe care să o-nsămînțez cu tot

ce te azvîrle-n lume cosînzeană?

Tu chiar credeai că n-aș putea să culc

pe urma ta o urmă omenească

și din ninsori să înăspresc un fulg

în care primăvara să dospească?

Tu chiar credeai că n-aș putea să mut

cuvîntul tău zidit în adiere

în strigătul de dor al unui mut

cu șoapte lungi, cu și mai lungi junghere?

Tu chiar credeai că n-aș putea să scald

cu ceruri vii privirea ta fugară

și, ca să-ţi fie ţie mai înalt,

să storc din mine trepte pentru scară?

Tu chiar credeai că n-aș putea să sorb

ca pe un sînge nevăzut de piele

lumina dezvelită unui orb

în dimineața nesfîrșirii mele?

Hai, spune-mi, chiar credeai că n-o să pot

să las deodată totul deoparte

ca din adîncuri umbra ta s-o scot

și să pornesc cu umbra ta în spate?

Hai, spune-mi, spune-mi, chiar așa credeai?

Dar chiar nu vezi c-am îngheţat în tine?

Ce simplă e sudoarea de pe cai

cînd biciurile toate sînt străine. 

Valentin DAN