luni, aprilie 15, 2019

INTERMEZZO LIRIC: COLIND DE FATĂ MARE



Nu-i nimic așa frumos
cum ești tu din poale-n jos,
nici dulceți pe lume nu-s
cum ești tu din poale-n sus.
De la tălpi și pînla plete
te-aș sui pe îndelete,
de la tîmple pîn’ la glezne
pogorîtu-mi-te-aș lesne,
și-aș lăsa în urma mea
carnea ta de vrajă grea,
și pe limba pielii tale
ți-aș aduce osanale,
și pe dorul tău de mine
ca pe-un vrej de vis m-aș ține,
pîn-aș da întreg în floare
și-aș uita că totul moare
și ne sîntem amîndoi
doar țepușe dinapoi...

Răzvan CODRESCU

1 comentarii:

La 16/4/19 1:56 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Citit și plăcut, cu ceva timp în urmă, pe fb. R.P. :)

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire