sâmbătă, februarie 09, 2019

SĂ NU-L UITĂM ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE!

SUMARUL BLOGULUI

Dr. PAVEL CHIRILĂ are nevoie
de toți cei ce-au avut nevoie de el...


Pagina de Facebook „Averea Bisericii” informează (vineri 8 februarie) că ultimele vești despre starea domnului doctor Pavel Chirilă „nu sînt tocmai bune. Să ne rugăm pentru dînsul​! Doamne, ajută!
Dr. Pavel Chirilă este cunoscut pentru construirea clinicii Sfînta Irina pentru bolnavii de cancer în fază terminală și pentru aportul său deosebit în ceea ce privește medicina creștină”.


Un adaos necesar la scurta prezentare de pe pagina de Facebook „Averea Bisericii”: Fundația și Hospice-ul „Sfînta Irina” de la Voluntari (cu biserica din incintă) și cărțile despre medicina creștină (pe care le-a scris singur sau în colaborare) îl reprezintă pe d-l dr. Pavel Chirilă, dar activitatea sa din ultimii 30 de ani este departe de a se reduce la ele. Adăugați Asociația Filantropică Medicală „Christiana” (întemeiată încă de la începutul anilor '90, cu spital, rețea de farmacii și școală postliceală de asistență) și editura omonimă (care a scos pînă astăzi peste două sute de titluri), Centrul Medical „Naturalia” de la Voluntari, patru mănăstiri ctitorite (Christiana, Nera, Dobric și Aiud, ultima cu Centru de Studii Martirologice), iar în ultiimii ani Centrul de Recuperare Oncologică de la Nera (aflat în prag de finalizare). A organizat de-a lungul anilor numeroase simpozioane (unele internaționale) și și-a dublat practica medicală (îi sînt îndatorați cu sănătatea și chiar cu viața zeci de mii de oameni) cu activitatea universitară. A avut, desigur, colaboratori inimoși (și din lumea laică, și din lumea bisericească), dar sprijinul cel mai constant și mai apropiat a venit chiar din partea minunatei sale familii: regretata dr. Maria Chirilă, cele două fiice (doctorițe la rîndul lor), ginerele Cristian George Popescu (și vin din urmă 8 nepoți și nepoate!). Eu unul mărturisesc că nu știu pe nimeni care să mai fi făcut atît de multe lucruri într-o viață de om! De fapt, prof. dr. Pavel Chirilă nu-i doar un OM, ci o adevărată INSTITUȚIE științifică a Ortodoxiei românești. Iar eu am încredințarea că Dumnezeu îl va păzi și îl va bucura să le vadă pe toate duse mai departe. (R. C.)

UPDATE 10 FEBRUARIE: 
Revin cu informații despre tata. Evolutia bolii este oarecum cea preconizată, are zile mai bune și zile mai proaste. 
Are nevoie în continuare de rugăciumile noastre, de multă liniște pentru a se putea recupera și datorită sistemului imunitar slăbit i-a fost recomandat să nu mai primească vizite. 
Mulțumesc echipei medicale de la Centrul Medical Provita, care este profesionistă, dedicată și deosebit de caldă cu pacienții.
Sînt recunoscătoare pentru rugăciunile voastre pentru tata și vă rog să rămîneți alături de noi.
Doamne ajută!” (Dr. Lavinia Chirilă)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire