marți, februarie 12, 2019

LA 150 DE ANI DE LA NAȘTEREA DOCTORULUI PAULESCU


LA EDITURA CHRISTIANA


ARGUMENT EDITORIAL

Ediţia întîi a acestei cărţi a apărut la începutul anului 2002 şi a marcat încheierea „Anului Paulescu” (2001), cînd s-au împlinit 70 de ani de la moartea doctorului Nicolae C. Paulescu (1869-1931) şi 80 de ani de la descoperirea de către el a insulinei (brevetată de Mi­nisterul Industriei şi Comerţului la 10 aprilie 1922, sub denu­mirea de „pancreină”), propunîndu-şi o introducere lămuritoare şi les­ne accesibilă în gândirea filosofico-ştiinţifică a marelui savant creştin (conturată mai ales în ciclul de lucrări intitulat „Fiziologie filosofică” [1]), dar şi în com­­­plexa sa biografie (pil­duitoare în multe privinţe, dar nu lip­sită de umbre şi con­tra­dicţii).
A doua ediţie, revizuită şi adăugită, a marcat, în 2009, împlinirea a 140 de ani de la naşterea adevăratului descoperitor al insulinei.
Această a treia ediție marchează aniversarea a 150 de ani de la nașterea marelui și nedreptățitului savant.
Dincolo de genialele sale perfor­manţe de la­bo­­rator, N. C. Paulescu a înălţat un impresionant edi­­ficiu teoretic al ştiinţei creştine, fiind, în răs­părul pozi­tivis­melor contemporane, cel mai important promo­tor ro­mân al creaţionismului şi finalismului, cu o solidă argu­mentaţie, deo­potrivă ştiinţifică, filosofică şi teologică. S-a afir­mat despre el că a fost, în spaţiul gîndirii româneşti, „cel mai mare interpret ştiinţific al divinităţii”; cele ce ur­mează aici probează teme­iurile unei astfel de afirmaţii şi se constituie într-o provocare la reevaluarea generală a teismului ştiinţific creaţionist, într-o vre­­me în care evolu­ţionismul pierde tot mai mult teren (cf., pen­­­tru o circum­scriere recentă şi autorizată a acestei pro­ble­matici, Henry M. Morris, Gary E. Parker, What Is Creation Science, Master Books, 1999; trad. rom.: Introducere în ştiinţa crea­ţionistă, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000; cartea include o amplă bibliografie la zi – în ed. rom.: pp. 391-404 [2]).
Volumul de faţă reprezintă o premieră, prin faptul că adună la un loc atît scrieri despre N. C. Paulescu (aco­perind toate dimensiunile vieţii şi activităţii sale), cît şi scrieri de N. C. Paulescu (alese atent din mai multe volu­me şi subsumate temei precizate în titlu: „Ştiinţa mărturi­si­toare”). Cititorul de as­­tăzi are astfel la îndemînă acele texte care acoperă aproape integral concepţia filosofico-ştiinţifică a autorului, precum şi toate indicaţiile necesare unei adînciri a studiului operei pau­les­ciene, în măsura în care se va simţi tentat să o întreprindă.
Prima secţiune a volumului cuprinde, în crono­logie in­ver­­să, trei studii despre N. C. Paulescu: „Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum esse” de Răzvan Co­­drescu (1999), „Profesorul Paulescu” de Dr. V. Trifu (1944) [3] şi „Nicolae Paulescu, fundatorul naţionalismului creştin” de Nichifor Crai­nic (1937). Secţiunea a doua reu­neşte, extrase din diferite volu­me şi grupate în ordine cro­no­­logică [4], cinci texte paulesciene (la origine, lecţii sau con­­ferinţe): „Suflet şi Dumnezeu” (1905), „Ideea de Dum­­­nezeu în ştiinţă” (1905), „Instinctele de naţie şi uma­nitate” (1910), „Remediile patimilor sociale” (1910) şi „Spi­­­talul” (1913) [5]. La finele volumului am aşezat un am­plu „Ta­­blou bio-bibliografic” (cel mai complet de pînă as­­­tăzi) şi, în loc de postfaţă, un text memorabil al Părintelui Galeriu din „Anul Paulescu”.
În privinţa numeroaselor note de subsol, cele de autor sînt date cu cifre arabe, iar cele de editor – cu asterisc. Toate seg­­mentele puse între paranteze drepte (com­­pliniri, precizări etc.) reprezintă intervenţii edito­riale, pe care le-am considerat utile cititorului actual.
Am urmat, în cea de-a doua secţiune, aceleaşi prin­­cipii de editare din cele două ediţii Paulescu (astăzi epui­zate) pe care le-am îngrijit anterior [6]. Cine cunoaşte ediţiile princeps ale cărţilor lui N. C. Paulescu dintre 1905-1913 ştie cît de greu sînt ele lizibile astăzi din pri­cina ortografiei depă­şite şi oscilante, a limbii încărcate de termeni ieşiţi demult din uz şi, mai ales, de franţuzisme (după 12 ani petrecuţi în Franţa, autorul lasă, pe alocuri, impresia cuiva care se exprimă în româ­neşte, dar gîndeşte în franţuzeşte, avînd şi obiceiul să traducă literal din sur­se consultate în limba franceză). Pe de altă parte, el nu pare să fi avut o grijă deosebită pentru „cize­larea” sti­listică a discursului (la origine, cel mai adesea, oral), de unde o topică uneori improprie sau defectuoasă, repetiţii sau pleonasme, scăpări cacofonice sau dezacorduri (unele curente în epocă, mai ales în zona muntenească), o punc­tuaţie deru­tan­tă şi adeseori redundantă (ce se poate imputa şi editorilor vre­mii). În aceste condiţii, am optat pentru re­­scrierea textului, îndreptîndu-l şi actualizîndu-l, dar cu o deosebită grijă de a nu-i trăda niciodată înţelesul sau intenţia. Am adoptat normele ortografice în vigoare; am sim­­plificat sau am completat (după caz) punctuaţia, uni­ficînd-o şi modernizînd-o; am conformat numeroase cu­vinte regimului morfologic corect sau actual; am refăcut pe alocuri topica unor propoziţii sau fraze; am înlocuit sau actualizat formele lexicale învechite; am eliminat, de câte ori a fost cu putinţă, pleonasmele, cacofoniile şi alte imper­fecţiuni stilistice; am redus o seamă de alineate (în mod evi­dent inutile), concentrînd – logic şi grafic – dis­cursul. Dar operaţiunea cea mai dificilă a fost înlocuirea numeroaselor fran­­ţuzisme (cuvinte, expresii, construcţii gramaticale) – inacceptabile şi chiar ilariante astăzi – cu echivalenţe româ­neşti cât mai fidele înţelesului con­textual. Nefiind vorba de texte beletristice, nici de vreo deosebită ambiţie stilistică a autorului, n-am considerat nelegitim acest procedeu editorial (deloc comod, dar la care am decis să mă angajez tocmai dintr-o pietate deosebită faţă de me­­moria lui N. C. Paulescu).
Am ţinut să păstrez, totuşi, cîteva trăsături lexico-gramaticale specifice autorului şi epocii (trebuinţă în loc de necesitate; fiinţă vieţuitoare în loc de fiinţă vie; grafia Christos pentru Hristos; utilizarea relativ frecventă a per­fectului simplu ş. a.), evitînd astfel depersonalizarea tex­te­­lor şi sugerând, fără riscul incomprehensiunii actuale, ve­­­­tusteţea lor.
N. C. Paulescu citează uneori din lucrări sau ediţii care nu mi-au fost accesibile în România. În câteva cazuri, prin urmare, nu pot garanta fidelitatea citatelor tra­duse de autor (în care am intervenit, de regulă, în acelaşi sens în care am inter­venit în tot textul), nici exactitatea unor trimiteri (uneori in­com­­plete). Ori de cîte ori s-a putut, am făcut însă confruntările de rigoare.
Se înţelege că anumite erori tehnice ale ediţiilor prin­ceps (destul de modeste editorial), de care autorul nu este responsabil, au fost îndreptate în mod tacit. Tot în mod tacit, pe cît mi-a stat în putinţă, am îndreptat şi unele inexactităţi de fond strecurate în ediţiile respective (nume de persoane, ani, in­dicaţii bibliografice, sintagme străine etc.). Pentru fiecare no­uă ediţie, tabloul bio-bibliografic a fost adus la zi.
Sper ca acest demers editorial să contribuie la mai buna cunoaştere actuală a „cazului Paulescu”, dar şi la mai justa reconsiderare a raportului religie-ştiinţă, într-o lume ro­mâ­­nească adesea prea lesne uitătoare de sine însăşi şi de Dumnezeu.

Răzvan CODRESCU

[1] Iar în cadrul acestuia, mai ales în volumele Noţiunile „suflet” şi „Dum­­ne­zeu” în fiziologie (1905), Instincte sociale. Patimi şi con­flicte. Remedii mo­rale (1910) şi Cele patru patimi şi remediile lor (1921). Pentru amănunte editoriale privitoare la toate aceste lucrări, a se vedea tabloul bio-bibliografic de la finele volumului de faţă.
[2] Prea puţini ştiu că în România a existat, încă de acum mai bine de 20 ani, ini­­țiativa unei Fundaţii Române pentru Cercetarea Creaţiei, întemeiate de un grup prezidat de dr. ing. Emil Silvestru din Cluj, traducătorul şi prefaţatorul cărţii res­pec­tive. Eforturi lăudabile pe această linie a făcut şi regretatul prof. dr. Radu Cârmaciu (m. 2001), şeful Catedrei de Fiziologie „Nicolae C. Paulescu” de la Universitatea de Medicină şi Far­macie „Carol Davila” din Bu­cureşti (a se vedea şi partea finală a tabloului bio-bibliografic). Pe aceeaşi li­nie se înscrie (dar cu mai mult accent pe latura practică) şi activitatea gene­rală a Asociaţiei Filantropice Medi­cale „Chris­tiana” din Bucureşti, cu promo­varea conceptului de „me­di­­cină creştină”, în continuitatea apostolatului me­dical al lui Nicolae C. Paulescu (cf., între altele, Dr. Pavel Chirilă, Conceptul de medi­cină creştină. I. Sfînta Scriptură citită de un medic ortodox, Editura Christiana, Bucureşti, 2001, şi Dr. Pavel Chirilă, Pr. Mihai Valică, Spitalul creştin. Introducere în medicina pastorală, Editura Christiana, Bucureşti, 2004 [reed. 2009], volume apărute sub egida Centrului de Studii Teologice Aplicate de pe lîngă Mitropolia Olteniei, ce şi-a propus – la iniţiativa Î. P. S. Teofan, acum Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei – tocmai dezvoltarea unor „programe de cercetare biblică şi patristică cu caracter interdisciplinar”, aplicînd rezul­tatele cercetă­rilor şi oferind soluţii teologice în cele mai diverse domenii: misiune, bioetică, medicină, drept, asistenţă socială, psihologie, pe­­dagogie, sociologie, ecologie etc.).
[3] În pofida câtorva exagerări, un text de o importanţă aparte, nu doar prin amploarea sa, ci şi pentru că este redactat de către o somitate a dome­niului medical (ce s-a numărat şi printre colaboratorii cei mai apro­piaţi ai lui N. C. Paulescu).
[4] Sursele sînt indicate la începutul fiecărui text şi se regăsesc, cu de­ta­lii suplimentare, în tabloul bio-bibliografic.
[5] N-au fost reţinute aici textele cu caracter precumpănitor politic şi xenofob, aşa-zis „anti-iudeo-masonice”, explicabile în contextul epo­cii, dar cu totul reprobabile din perspectiva actuală. Antisemitismul afişat de doctorul Pau­lescu, în cărţi şi broşuri totuşi marginale în an­samblul operei sale, îi pot umbri biografia, dar nicidecum meritele ştiinţifice şi profesionale. Referinţe la aceste aspecte se fac însă în studiile despre Paulescu antologate aici, precum şi – cu rezervele cri­tice de rigoare – în tabloul bio-bibliografic, editorul având convin­gerea că cititorii de astăzi vor şti să le aplice măsura cuvenită şi vor avea luciditatea disocierilor necesare.
[6] Nicolae C. Paulescu, Instincte sociale. Patimi şi conflicte. Remedii morale (Editura Anastasia, Col. „Elita interbelică”, Bucureşti, 1995; cf. „Nota asupra ediţiei”, pp. 19-24), şi Nicolae C. Paulescu, Noţi­unile de „suflet” şi „Dum­nezeu” în fiziologie (Editura Anastasia, Bu­cu­reşti, 1999; cf. „Nota asupra ediţiei”, pp. 25-29).


Nicolae C. Paulescu în Franța (1897)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire