vineri, ianuarie 26, 2018

DE CINE ȘI CUM VREM SĂ SCĂPĂM?

SUMARUL BLOGULUI 

  
Un prieten care crede că „strada” e reprezentată doar de manipulați și de naivi, mă întreabă, provocator și insinuant: „Cu ce înlocuim PSD-ul ?”. 
Mă feresc să spun că am răspuns, ci prefer să spun că mi-am exprimat punctul de vedere în comentariile aferente unei postări pe Facebook („Să sperăm că e numai începutul!”), pe care, la sugestia altor prieteni, îl reiau și aici, oarecum „mai la vedere” (fără cine știe ce iluzii – m-am vindecat de ele în aproape 30 de ani de publicistică „reacționară” – și fără pretenția de a-l decreta ca soluție fără cusur, ci doar ca poziția mea – care, oricum, contează prea puțin – să fie clară pentru cei care se mai întîmplă să mă citească).
   
Cu ce să înlocuim PSD-ul (presupunînd că am fi în stare)? Pe termen scurt, cu orice altceva. Pe termen lung, cu acea dreaptă pe care sîntem datori s-o construim din mers. Ce ne-a împiedicat s-o construim pînă acum și ce am putea face – practic și concret, nu discursiv și virtual – ca s-o construim de acum înainte? Acestea sînt cele două întrebări care trebuie să ne frămînte și să ne responsabilizeze. Se pare însă că noi am ales deja calea suspiciunii reciproce, cu cecitatea pretins „puristă” de a ne anihila unii pe alții în folosul PSD, care-și freacă mîinile de satisfacție văzînd că ne ascuțim dinții ca să mușcăm din el, dar de fapt mușcăm mereu tot din alți adversari, reali sau închipuiți. Suferim de o dezbinare cronică și de o suspiciune toxică, din care monstrul se hrănește fără să-l coste nimic. 
Sigur că dreapta n-are un singur adversar, ci mai mulți, stînga fiind astăzi de o polimorfie derutantă, ea însăși radicalizată între vechi și nou. Adversarii cei mai redutabili ai momentului sînt neocomunismul estic și neomarxismul vestic. Cînd ai mai mulți adversari, e însă o chestiune de strategie elementară că nu-i poți înfrunta direct pe toți deodată, ci îi înfrunți pe rînd, iar dacă ești abil strateg, chiar te poți folosi conjunctural de unul pentru a-l înfrînge pe celălalt. Eradicarea „ciumei roșii” rămîne prioritatea absolută, pentru că ea este răul moștenit și încățelit, cu actanții cei mai siniștri. Să lichidăm neocomunismul (valorificînd orice reacție împotriva lui: de la dreapta sau de la stînga, politică sau apolitică, internă sau externă) și pe urmă ne vom concentra pe lupta cu neomarxismul. Totul va fi însă inutil dacă nu vom reuși să construim, dincolo de proteste, alternativa de dreapta credibilă și viabilă pe care am ratat-o sistematic vreme de 28 de ani (confundînd necesitățile prezentului cu nostalgiile trecutului sau cu utopiile viitorului). 
Nu atît PSD-ul (sau, mă rog, penala coaliție PSD-ALDE) e de înlocuit, cît nevrednicia confuză și vociferantă de pînă azi cu o vrednicie lucidă și realistă (dacă sîntem capabili de așa ceva), care să depășeasă, măcar în ceasul al doisprezecelea, „războiul româno-român” în care ne-am risipit decenii de-a rîndul și prin care am devenit caricatura politică și culturală a Europei și a propriei noastre istorii.
  
Răzvan CODRESCU

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire