vineri, august 18, 2017

„ARATUL CU PLUGUL ÎN MARE”

SUMARUL BLOGULUI 
   
Am primit și dau mai departe... 


Discutam recent cu un prieten despre dezastrul (socialist, da) din Venezuela. La noi, în afară de site-urile marxiste şi reprezentanţii lor televizaţi, care tot încearcă să spele fața socialismului/comunismului pe ideea că a fost „prost aplicat, de aia a eşuat”, subiectul Venezuela e ca şi inexistent. La fel ca America Latină, pe care publicul românesc o cunoaşte cel mult prin intermediul telenovelelor, fotbalului şi al Buena Vista Social Club/Hasta Siempre Comandante Che Guevara (Ura! Luaţi o bască şi-un tricou cu Che!). 
Bref, să fim oneşti: pentru noi Argentina, Mexic, Cuba, Brazilia, Venezuela, Columbia, Chile sau oricare țară latinoamericană e totuna: o lume îndepărtată, exotică, fotbalistică şi literar interesantă (Llosa, Márquez, Carpentier, Borges, Allende, Coelho etc). Instituţional, politic, nimeni nu ia în serios continentul ăla. Deşi... aşa subpopulată cum este (nici 700 de milioane), America Latină rămîne un studiu de caz (patologic) cel puţin la fel de interesant ca fotbalul şi telenovelele. 
Carevasăzică ce şi cum să discuţi/dezbaţi într-un vid referenţial? Totuşi, dacă ar fi să încep să înţeleg de undeva continentul ăla, aş începe de aici: 
1. Memoria focului – Eduardo Galeano. Lucrarea lui Galeano, influent scriitor şi jurnalist uruguayan, a fost tradusă la noi încă din anii ‘80, la fel ca Venele deschise ale Americii Latine – cartea de căpătîi a răposatului Hugo Chavez. De ce? Simplu: omul era comunist, anticapitalist şi anti-nordamericanist pasional, deci numai bun de tradus în România socialistă.  
Cunoscînd această cheie de lectură – adică avînd rezervele cuvenite faţă de viziunea militantului comunist şi anti-SUA Galeano –, Memoria focului devine un ghid onest de înţelegere a nebuniei şi eşecurilor acelui continent, de la epoca precolumbiană, trecînd prin conquista şi pînă în anii ‘80. Din multele sute de pagini de eseuri aşezate în ordine cronologică şi distribuite geografic pe toată aria continentului (scrise cu talent şi umor, ce-i drept), se înţelege relativ uşor ecuaţia acelei lumi, de tip A plus B = C. Unde A ar fi melanjul de culturi precolumbiene bizare, naive şi rudimentare, B – cucerirea hispanică şi C – rezultatul de azi: catolicism marxist (vezi Teologia liberării, papa Francisc) pe drog, revoluţionarism terorist, mama natură, sex şi tango-samba. Unde, desigur, Satana nord-americană şi capitalismul sînt de vină pentru toate.  
2. Simón Bolívar, zis El Libertador – la care voi reveni, poate, cînd şi dacă vom vorbi mai mult despre Venezuela.  
Bietul Simón Bolívar a încercat în prima jumătate a secolului 19 să „revoluţioneze” regiunea – Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru, Panama şi Bolivia de azi. A încercat să o elibereze de sub dominaţia Spaniei şi să o modernizeze instituţional, aşa cum înţelesese el din Epoca europeană (dar mai ales englezească) a luminilor şi modelul revoluţionar nordamerican – oarecum neclar ce înţelesese, fie vorba-ntre noi, judecînd după fapte şi rezultate.  
Abia spre spre sfîrşitul vieţii lui tumultoase – în care, de prea multe bătălii revoluţionare, a ajuns pe rînd vicerege, preşedinte şi dictator – Simón Bolívar, bonav şi amărît, a înţeles, în sfîrşit: „America [Latină] este neguvernabilă. Cei care servesc revoluţia ară cu plugul în mare. Singurul lucru de făcut e să emigrezi”, îi scria unui prieten cu vreo lună înainte de a muri. 
Deşi au trecut aproape două secole de atunci, observaţia lui continuă să se verifice în toate tentativele de modernizare democratic-liberală a acelei Americi. Ţineţi minte cuvintele lui Simón Bolívar cînd primiţi ştiri despre „succesul” chavismului în Venezuela, al peronismului în Argentina, al castrismului sau guevarismului în Cuba şi, în general, al tuturor „revoluţiilor” democratice de pe continentul ăla, eşuate fără greş în regimuri tradiţional corupte de Stînga, Stînga, Stînga... 
3. Bolivia. Evo Morales, cocaină şi Iisus răstignit pe seceră şi ciocan pentru papa Francisc.  
Evo Morales este din 2006 preşedintele Boliviei. O ţară unde agricultorii cei mai de succes sînt los cocaleros. Nu, cocalero nu înseamnă cocalar, ci cultivator de coca – plantă din care se extrage cocaina, da.  
Evo este, totodată, şi un entuziast socialist, un antiimperialist/ anticolonialilst – împotriva Satanei SUA, desigur – şi mare susţinător al drepturilor populaţiei băştinaşe, el însuşi fiind etnic Aymara (neamurile şi culturile bizare despre care vorbeşte Galeano în volumul despre epoca precolumbiană). De aceea Evo a fost ales al 80-lea preşedinte bolivian (primul care a cîştigat alegerile boliviene cu o majoritate absolută după vreo 40 de ani, la o prezenţă la vot de peste 83%; un fel de Iliescu 1990): pentru că este un entuziast al sociaismului, al cultivării de coca şi al etnicilor indigeni. Alegría!  
După cîştigarea primului mandat prezidenţial, Morales a fost încoronat Apu Maliku (Lider Suprem) al poporului Aymara (băştinaşii bolivieni), i-a mulţumit pentru victorie zeiţei Pachamama şi a declarat că „prin unitatea poporului vom pune capăt colonialismului [SUA, da, aceeaşi Satană imperialistă] şi modelului neo-liberal”.  
N-a glumit: Bolivia are o economie rudimentară, bazată pe extracţia de resurse naturale, fiind, printre altele, şi al doilea cel mai mare deţinător de rezerve de gaz natural din America de Sud. Cum a ajuns preşedinte, Evo s-a gîndit că statul ar trebui să preia controlul asupra industriei hidrocarburilor, aşa că a crescut imediat (printr-un Decret Suprem) impozitul pe profit pentru companiile petroliere de la 18% la 82% (un fel de naţionalizare peste noapte). Probabil după modelul şi indicaţiile bunilor lui prieteni Hugo (Chavez) şi Fidel (Castro), Viva la revolución! 
Alte realizări notabile ale lui Evo ar fi că administraţia lui a devenit cea mai puţin prietenoasă cu SUA din toată istoria Boliviei (Satana americană şi capitalistă, repet); că a reuşit să convingă ONU să scoată de pe lista drogurilor planta de coca şi a expulzat totodată din ţară şi DEA-ul nordamerican (Drug Enforcement Administration) ca să cultive şi exporte bolivienii în linişte şi pace materia primă pentru cocaină. De asemenea, în 2009, la Copenhaga, la Conferinţa ONU privind schimbarea climatică, Evo a găsit vinovatul pentru încălzirea globală: capitalismul, aţi ghicit. 
În fine, despre Evo ar mai fi multe de spus în spiritul punctelor 1 şi 2, în special al „aratului cu pugul în mare”, vorbă lui Simón Bolívar. Dar mă opresc aici şi închei cu un document fotografic la fel de semnificativ:  
În iulie 2015, argentinianul Jorge Bergoglio aka papa Francisc a vizitat capitala La Paz, ocazie cu care preşedintele Morales i-a făcut cadou o sculptură în lemn reprezentîndu-l pe Iisus răstignit pe o seceră şi un ciocan dispuse în cruce. Bon, Evo ca Evo, nici o surpriză: el se roagă la Pachamama, e lider suprem aymara şi comunist, pardon, socialist. Dar Jorge, actualmente liderul spiritual al peste jumătate din lumea creştină, ce a făcut? A zîmbit uşor stingherit – nu-i comod să fii demascat aşa, planetar şi pe înţelesul oricui – şi a luat acasă cadoul, lăsînd altul în schimb. Mă întreb ce-ar fi făcut în situaţia asta predecesorii Papa Ioan Paul al II-lea sau Benedict al XVI-lea ... Sigur, ei nu erau, că Jorge, adepţi ai Teologiei liberării (de creştinism, bineînţeles), adică ai catolicismului marxist. Dar totuşi ... Iisus răstignit pe seceră şi ciocan... Cît de cretin, pardon, creştin să fii sau să nu fii?! 
Pe această notă dilematică, vă las să admiraţi fotografia, reflectînd la ecuaţia politico-instituțională şi cultural-bolivariană a continentului latinoamerican. Cred că Evo Morales, reales de încă două ori după 2006, sau Jorge, iezuitul marxist, spun cel puţin la fel de mult ca venezueleanul Maduro sau predecesorul Chavez. 

Ioana HÎNCU

1 Comments:

At 18/8/17 2:18 p.m. , Anonymous Anonim said...

Singurul model de succes din America Latina este Chile. De ce? Datorita lui Pinochet, care a adunat toti stangistii si traficantii de droguri si le-a spus "plecati, sau va impusc". Unii au plecat si altii au sfarsit impuscati. Astazi Chile este singura tara cat de cat normala de pe continentul acela.(cu o economie solida, fara gasti si traficanti de droguri)

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire