VIVA EUROPA!
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:00
4 comentarii
Blogul lui Răzvan Codrescu
Răzvan Codrescu: poet, traducător şi eseist de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine, fără să fi fost membru al vreunui partid politic nici înainte şi nici după 1989, a debutat publicistic în 1985, cu eseul "Don Quijote şi Prinţul Mîşkin" (în revista "Luceafărul", an XXVIII, nr. 39, p. 8), şi editorial în 1997, cu volumul de eseuri "Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate" (Editura Anastasia, Bucureşti).
miercuri, martie 08, 2017
Despre mine
- Nume: Răzvan Codrescu
- Locația: Bucuresti, Romania
Data naşterii: 07.05.1959. Locul naşterii: Bucureşti. Naţionalitatea: română. Religia: creştin-ortodoxă. Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere (licenţiat 1983). Activitatea profesională: profesor (1983-1999), publicist şi editor (din 1991 pînă azi). Funcţii actuale: director literar al Editurii Christiana și redactor-şef la "Lumea Credinţei". Cărţi publicate: șapte volume de poezii ("Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire", 2002; "Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete", 2008; "Crucile pustiei. Poeme neptice", 2010; "Rost de doină. Cîntece fără stăpîn", 2012; "Sonetele lui Dionis", 2013; ”Erosstihuri”, 2016; "Acatistele Sfinților Arhangheli...”, 2018), un volum de proză („Povești de ocazie...”, 2020), cincisprezece volume de eseuri (de la "Spiritul dreptei", 1997, la "Tentative de dreapta în România postcomunistă", 2019), traduceri din Dante Alighieri ("Infernul", 2006) şi Sf. Ioan al Crucii ("Integrala operei poetice" - în colaborare cu hispanista Anca Crivăţ, 2003). O bibliografie completă a cărţilor publicate se află în arhivele blogului (august 2007), adusă periodic la zi.
Postări anterioare
- LIVIU DRAGNEA ȘI „CARACATIȚA” ROMÂNEASCĂ
- VEȘNICA LOR POMENIRE!
- LUMEA CREDINȚEI 164
- ÎNTRE SPITAL ȘI BISERICĂ (II)
- RIDENDO CASTIGAT MORES (XLVIII)
- O CAPODOPERĂ A „LITERATURII DE SERTAR”
- ÎNTRE SPITAL ȘI BISERICĂ (I)
- A MURIT LIDIA STĂNILOAE
- RIDENDO CASTIGAT MORES (XLVII)
- DE LA STÎNGA LA DREAPTA
Abonați-vă la
Postări [Atom]
4 comentarii:
Aici și acum ar fi trebuit să postați textul despre 8 Martie distribuit pe Facebook.
Se regăsește în arhive, nu-l pot relua în fiecare an. Mai nou, a avut grijă Claudiu Târziu să-l reposteze pe Platforma ROST.
(În paranteză fie spus, a apărut, de-a lungul anilor, și în „România liberă”/„Aldine”, și în „Puncte cardinale”, și în „Rost”, și în „Credința ilustrată”, și în „Lumea credinței”, și pe blogul meu, și pe blogul lui Claudiu Târziu, și pe Facebook, și pe multe alte bloguri și site-uri care l-au preluat, cu sau fără îngăduința mea, dar efectele par mai degrabă insignifiante: încurajată politic și mediatic, de oameni pentru care astfel de scrupule nu există sau nu contează, 8 Martie rămîne în uzul public festiv, celebrat pe alocuri chiar mai zelos decît în anii comunismului. Pînă la urmă ideea rămîne cea din titlul articolului meu: „Spune-mi ce sărbătorești, ca să-ți spun cine ești!”. Or, noi, la nivel de mase, ăștia sîntem - niște caricaturi umane ale comunismului rezidual! Sînt însă mai puțin caricaturi - iată, aici, cazul finlandezilor - cei netrecuți prin comunism? Din păcate, se pare că nu... Lumea întreagă - manipulată ideologic și propagandistic - pare să devină o caricatură fără frontiere!)
Oare chiar "uitarea şi îndărătnicia noastră ne fac să ne îndulcim mai degrabă spre cele ale lumii decît spre cele ale lui Dumnezeu", domnule Codrescu?
Strict în ceea ce mă privește aș paria mai mult pe neștiință. Sunt urmașa urmașilor tinerilor care ieșeau din căminele culturale, ținându-se de braț și fredonând neștiutori cântecele propagandei oficiale, așa cum descrie Părintele Dimitrie Bejan în cartea sa, redând amintiri din anii de lagăr din Rusia.
Este neștiința o scuză? Pentru cele cărora nu li s-a vorbit niciodată despre Maica Domnului, despre Jupâneasa Muntelui Athos care poate face din orice femeie o jupâneasă peste viața ei, spre bucuria celor din jur și spre frumusețea lumii, este! Dacă nu au crescut cu asta nu au cum să fredoneze altceva și joacă după lăutarii oficiali. Ar fi fost frumos ca toți/toate dintre noi să fi avut tați precum Dumitru Stăniloae(ori măcar pe-aproape) sau profesori care să ne fi deschis ochii, dar iată că n-au fost...
Iar lumea arată așa cum poate arăta o lume care Îl are din ce în ce mai puțin pe Hristos!
Știind toate pe care le știu nu voi mai felicita mamele la anul? Ce să le spun? Ce să le mai dărâm, când spre inimă curată nu s-a zidit în ele de mici, de când au intrat pe mâna unor forme fără fond, uneori chiar și în biserică?
Culeg bucurie mică în această zi și v-o împărtășesc. Femeile încă mai merg spre casă, cu flori în mână și cu gândul să facă sfințișori pentru ziua de mâine. Rămânea-vor la formă, așa cum se întâmplă și în cazul altor sărbători religioase? Dumnezeu știe! Dar poate că este un semn că victoria marxiștilor nu le-a fost totală și din mocirla neștiinței, nepăsării, uitării, îndărătniciei răsar ghioceii speranței că nu este pierdut chiar totul!
Bucurie sfântă să vă umple inima!
@ Ramona Pricop
Mda, avem neputințe „candide” (mentale, sentimentale, comportamentale), care ne-au adus unde ne-au adus. Sîntem un popor al neputințelor cronicizate. Iar cînd ne doare ceva, sufletește vorbind, ne doare inima, nu mintea... Măcar bucurie să dea Dumnezeu, dacă de discernămînt nu sîntem în stare...
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire