luni, martie 06, 2017

LIVIU DRAGNEA ȘI „CARACATIȚA” ROMÂNEASCĂ

SUMARUL BLOGULUI 
  
   
Liviu Dragnea în alertă:  
modul de operare al mafiei din România  
începe să iasă la iveală
   
Investigațiile jurnalistice ale celor de la Rise Project ne-au arătat adevărata față a președintelui PSD, condamnatul penal Liviu Dragnea. 
Prima parte a investigației Rise Project prezintă filiera braziliană a grupului care l-a ajutat și, la rîndul lui, a profitat de ascensiunea politică a lui Dragnea: grupul din Cumbuco, constituit, printre alții, de Mugurel Gheorghiaș, „Melcul”, în studenție fost coleg de trupă rock al șefului PSD, în prezent acționar Tel Drum, și fostul om de afaceri Costel Comana, fost patron RegioTrans, cel care a păgubit statul român cu sute de milioane de euro și care s-a sinucis într-un avion, în drum spre Costa Rica. 
A doua parte a investigației dezvăluie faptul că Liviu Dragnea, președintele PSD, a încasat cel puțin 1 milion de euro cash de la afaceristul Costel Comana, în urma unor operațiuni imobiliare, bani sifonați ulterior spre Brazilia. 
Felul de a opera al lui Liviu Dragnea mi-a adus aminte de felul în care operează Mafia. Mai întîi infiltrează instituțiile statului, devalizează la maxim tot ce se poate, fură la greu, dar are grijă să arunce un colț de pîine și amărîților, de care are nevoie pentru a se menține la putere. Astfel, își creează un grup de presiune pe care-l controlează și de care dispune după nevoi. 
Pe mine nu mă miră deloc acțiunile lui Liviu Dragnea, mă miră în schimb că sînt destui oameni educați, declarați de dreapta și naționaliști, care ignoră faptul că Mafia este la putere în România, ba mai găsesc și scuze. Ei au votat pragmatismul și seriozitatea celor de la PSD, au votat un program de guvernare! Mi se pare incredibil: hoția cu ștaif, devalizarea țării, îmbogățirea obscenă pe spatele amărîților au devenit calități! 
Iar tupeul și impertinența lui Liviu Dragnea mi se par strigătoare la cer. Întrebat ce-a făcut cu milionul de euro dispărut fără urmă, acesta a declarat că a cumpărat... cocotieri! 
În orice țară civilizată, dezvăluirile similare cu cele despre afacerile lui Liviu Dragnea din România ar fi produs un cutremur, s-ar fi lăsat cu demisii și investigații. La noi încă nu s-a întîmplat nimic, dar mai așteptăm. 
  
Tudor MARINCU

2 comentarii:

La 8/3/17 6:06 a.m. , Anonymous Milescu Spătarul a spus...

Ar fi culmea să mă scandalizez pentru că un român din Teleorman a furat un milion în timp ce austriecii de la OMV și Erste, nemtii de la eon sau francezii de la GdF fură miliarde. Nu am votat PSD însă am făcut in mintea mea un pact cu ei: eu îi las să fure iar ei mă lasă să trăiesc, fără multinationale, fără familii de același sex, fără marxism cultural și alte idei gayeuropene. Din nefericire, PSD-ul nu respectă înțelegerea, amână referendumul, votează in PE finantarea internatională a avorturilor și respinge legea care restrictionează exploatarea lemnului. Din punctul meu de vedere asta este singura problemă.

 
La 8/3/17 6:49 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Cam asta înseamnă „o socoteală greșită”...
Cît privește Europa, e clar că ea se sinucide galopant, dar nu cred că spre binele nostru. Statele Unite sau Rusia ca alternative la UE sînt cel puțin la fel de rele pentru noi pe cît, pe plan intern, sînt PNL sau USR la PSD.
Cum să nu ne facem „socoteli greșite” într-un context atît de ingrat, deopotrivă intern și internațional? Nu gîndesc ca dvs., dar vă înțeleg - și cred că ne întîlnim în „spațiul” ideal (și probabil steril) al compătimirii reciproce. Vorba lui Arghezi: „Nici eu știu, nici tu cunoști: hai să rîdem ca doi proști!”.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire