marți, ianuarie 03, 2017

PLECAȚI CU SORCOVA

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
  


Cică pretinsa „criză” politică – pe care o declanșase în ajun de Crăciun neamțul de la Cotroceni, refuzînd s-o valideze pe trimisa lui Allah în Grădina Maicii Domnului – s-ar fi încheiat: avem, în prag de an nou, cel mai cenușiu guvern din istoria României. Nu știu dacă numai atîta poate da cel mai puternic partid politic al momentului, dar cert este că ciocoiului penal de Teleorman nu-i trebuia mai mult pentru a-și ambala democratic îndelung pregătita dictatură personală. Pînă la urmă, așa electorat, așa partid, așa guvernanți! Derizoriul se consolidează ca vocație națională, la paritate cu hoția (în care, după ce i-am întrecut pe alții, părem hotărîți să ne întrecem și pe noi înșine). Urmează cel puțin patru ani în care Europa va avea oportunitatea ideală de a realiza ce înseamnă să te întinzi mai mult decît ți-e plapuma... 
În ce privește cabinetul Grindeanu (ca să nu-i zicem încă Dragnea), chiar nu-i prea mult de comentat, căci nu poți face cine știe ce considerații asupra neantului (și cu atît mai abitir asupra „neantului valah”, devenit treptat paradigmă destinală, prin eforturile concertate – generație după generație – ale stîngii de toate nuanțele). Mai rămîne, desigur, mila lui Dumnezeu – mare și insondabilă. Dacă nu s-a săturat de noi, o să-i arătăm și Lui cît de greu poate fi să-ți rabzi pînă la capăt propria creație. 
Desigur, cei mai vinovați de sinistrul situației sîntem eu și ceilalți ca mine, care nu ne-am dus la vot, blocînd șansa istorică a unui neant liberal sau USR-ist. Singura etern nevinovată este democrația noastră mai mult sau mai puțin originală, triumfătoare la sate și orașe. Ce poate fi mai frumos decît să mori de gît cu ea, în beatitudinea mioritică a plaiurilor cu trandafiri („noi sîntem români”), unde nu știi niciodată cînd și dincotro ar putea sări vreo oaie năzdrăvană, pe la spartul istoriei? Sor-co-va, ve-se-la... Dăm cu sîc din I-sar-lîk... La anul și la mulți ani! 

Răzvan CODRESCU

 

6 comentarii:

La 4/1/17 8:20 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Cum sa fie cenusiu un guvern din care face parte Teodor Melescanu? E negru de-a dreptul!

 
La 4/1/17 8:43 a.m. , Anonymous Păstorelul a spus...

Eu credeam că e pur și simplu roșu...
Oricum, Teodor Meleșcanu, pe lângă obscurii ceilalti, e o adevărată „somitate”!
Marțafoiul suprem, tuns și pomădat, rămîne Sorin Grindeanu: nici hainele nu stau pe el!
Iar din cele 8 femei, greu ai putea face una...

 
La 4/1/17 9:04 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Păstorelul

În privința doamnelor (ca să evităm, totuși, să le zicem femei) nu-i chiar așa: Olguța Vasilescu, de pildă, nu-i tocmai neaspectuoasă, și are și centură neagră la karate...
Problema prioritară ar trebui să fie cea a competențelor, care mă tem că sînt „egalitarist” de deficitare... Să-i vedem la treabă, pe toți și pe fiecare!

 
La 4/1/17 4:56 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

România: o țară înfăptuită de nişte minți luminate, ajunsă pe mâna unor imbecili...

 
La 5/1/17 1:25 p.m. , Anonymous Cornel a spus...

Actualitatea lui Petre Tutea: "Am facut 13 ani de inchisoare pentru un popor de idioti".

 
La 5/1/17 4:31 p.m. , Anonymous Păstorelul a spus...

@ Răzvan Codrescu

Chestiune de gusturi... Eu mă gândisem totuși mai ales la condiția intelectuală și profesională.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire