duminică, august 16, 2015

BRÂNCOVENII: DE LA OSEMINTE LA MOAȘTE

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME


Cum au fost descoperite 
trupurile Brâncovenilor 

Stîrnit de marile averi ale voievodului român şi de uneltirile Cantacuzinilor (rudele care rîvneau şi ele la tron), bănuitor că acesta ar trata pe ascuns împotriva sa cu ruşii ori cu austriecii, sultanul avea să trimită la Constantin Vodă Brâncoveanu, pe 24 martie, în miercurea din Săptămîna Patimilor, un sol cu firman de mazilire Acesta i-a comunicat că e dat jos din domnie şi că trebuie să plece împreună cu toată familia la Ţarigrad. În Vinerea Patimilor, Brâncovenii au fost ridicaţi de turci şi întemniţaţi sub zidurile cetăţii Edicule, numită şi „Cetatea celor şapte turnuri”. A urmat o judecată turcească. Vodă şi cu feciorii săi au fost, timp de trei luni, bătuţi, strînşi în cătuşe de fier, tăiaţi pe trup şi pe cap, arşi cu cleştele înroşit. În cele din urmă, li s-a hotărît moartea.

„De legea creștină nu mă las” 

Numai în cămăşi, istoviţi de suferinţe şi dureri, legaţi cu lanţuri grele din fier, cu ca­pe­tele descoperite şi desculţi, mărturisitorii întru Hristos călcau încet, cu nădejdea apropiatei biruinţe duhovniceşti şi a vieţii celei veşnice. Au fost aduşi în faţa sultanului Ahmed şi a tri­mi­şilor străini pe lîngă Înalta Poartă, unii dintre ei chiar reprezentanţi ai unor ţări creştine. 
Ahmed a spus: „Ghiaur Brâncovene, eşti o­sîn­dit la moarte cu toţi feciorii tăi, dar te iert dacă spui şi unde este cealaltă avere şi dacă te laşi de legea ta şi treci la cea turcească!”. Brâncoveanu a răspuns însă fără să stea pe gînduri: „Averea toată cîtă am avut tu mi-ai luat-o şi alta nu am. Iar de legea creştină nu mă las, ­căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”. După ce spuse acestea, s-a întors că­tre băieţii lui: „Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decît sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le du­cem curate înaintea feţei Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sîngele nostru!”.
Sultanul turbă de furie auzindu-l vorbind aşa. Porunci mai întîi să fie tăiaţi copiii domnitorului, iar tatăl să stea şi să privească măcelul. Călăul reteză capul lui Constantin, fiul cel mare, apoi tăie capetele lui Ştefan şi Radu. Cînd veni rîndul lui Matei, băiatul cel mai mic, acesta începu să plîngă. Însă tatăl lui îi porunci cu blîndeţe să tacă şi să-i urmeze pe fra­ţii săi. Copilul înţelese. Îşi şterse lacrimile, sus­pină adînc, apoi îşi puse cuminte gîtul pe butuc. Apoi îi veni rîndul şi domni­to­rului, care bătu o cruce mare, evlavios, şi spu­se: „Doamne, fie voia Ta!”. Sabia tăie fără milă. 

Trupurile pescuite din Bosfor,
apoi redescoperite după două secole!

Acestea fiind îndeplinite, păgînii înfipseră capetele mucenicilor în vîrfurile suliţelor şi le purtară multă vreme prin Istanbul. Trupurile au fost tîrîte la poarta cea mare a seraiului şi lăsate acolo pînă seara, ca să le vadă şi alţii şi să ia aminte. A doua zi, ele au fost aruncate în Bosfor, dar nu mult după aceea nişte pescari credincioşi, care treceau cu barca prin zonă, le-au cules cu grijă şi le-au îngropat în mare taină într-o mănăstire din Halki, chiar lîngă Ţarigrad.
În vara anului 1720, Doamna Maria – sau Marica, aşa cum mai este cunoscută – a adus pe ascuns rămăşiţele ale domnitorului, le-a îngropat în Biserica Sfîntul Gheorghe Nou din Bucureşti şi a aşezat peste mormînt o piatră împodobită doar cu pajura ţării, fără nici o pisanie, iar deasupra a pus o candelă de argint. Pornind, între altele, şi de la inscripţia de pe această candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Dră­ghi­ceanu a făcut în 1914 senzaţionala desco­perire a mormîntului voievodal (“cea mai mare răsplată pentru modesta mea activitate de o viaţă”, îi scria el savantului Dimitrie Onciul). În jurul autenticităţii şi paternităţii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici şi chiar procese, în care de partea lui Virgil Drăghiceanu a fost încă de la început, printre mulţi alţii, şi ma­rele Nicolae Iorga. 
Voievodul martir a rămas în memoria veş­ni­că a neamului românesc drept „Brâncoveanu Constantin, boier vechi şi domn creştin”. Aşa a fost cîntat încă din epocă de poporul care i-a închinat frumoase balade, cinstindu-l cum se cuvine, alături de cei mai de seamă sfinţi, martiri şi eroi ai creştinătăţii.

De la evlavia populară
la canonizarea oficială

Credincioşii vin zi de zi la Bise­ri­ca Sfîntul Gheorghe Nou cu adîncă evlavie şi îngenunchează la mormîntul domnitorului. Veronica M. e pensionară şi a fost pînă nu demult profesoară de limba engle­ză. Ea spune că de fiecare dată cînd se roagă la moaştele Brâncoveneşti „i se arată un semn” şi orice sufe­rinţă ar avea, îşi gă­seş­te alinarea. „Într-una din zi­le mă aflam cufundată în rugăciune la mor­min­­tele Brâncovenilor. În apro­pierea mea şi-a făcut apariţia un copilaş de 3-4 ani­şori, ca­re m-a aten­ţio­nat: «Ui­te colo jos o o­mi­dă!». Omida! Atunci n-am în­ţe­les ce în­seam­nă asta. Du­pă un timp, însă, am aflat că o persoană cu ca­re mă a­flam în conflict ar fi ape­lat la vrăjitoarea cu acest nume din Străuleşti, ca să mă distrugă. Aten­ţio­narea acelui co­pil nevinovat m-a făcut să mă păzesc şi să vin mai des la biserică, unde sînt apărată. De atunci mi se arată tot felul de semne...”. 
Părintele paroh Gelu Bogdan nu se grăbeşte să afirme că moaş­te­le Brâncovenilor păstrate cu atîta cinste în Biserica Sfîntul Gheorghe Nou ar avea puteri miraculoase sau ar fi făcătoare de minuni. Cert este că mulţi bucureşteni (şi nu numai), cu credinţă puternică în Dum­­nezeu, fie anume, fie în drum spre serviciu sau la în­toar­ce­re, po­posesc mă­car pen­tru cî­teva mi­­nute în apro­pi­erea mor­­­min­telor Mar­tiri­lor Brânco­veni.
Părintele Bog­­dan a scris cîteva articole de refe­rinţă despre comoara adă­postită aici. Un prieten al sfin­­ţiei sale, pu­­blicist, grec de origine, i-a mărturisit: „Da­că noi am fi a­vut un a­se­me­nea exem­plu de sacrificiu pe altarul cre­din­ţei creş­­tine, i-am fi declarat sfinţi în­că de a doua zi după mar­tiriu!”. La noi a durat ce­va mai mult: abia în 15 au­gust 1992, Con­­­stan­tin Brânco­vea­nu cu fiii săi şi cu sfetnicul Iana­che au fost declaraţi sfinţi de către Biserica Ortodoxă Română, în ca­drul unei ceremonii impresionante, conduse de P.F. Părinte Patriarh Teoc­tist, prăznuirea lor fiind rînduită pe 16 august.

Gabriel MATEESCU





 Procesiunea cu moaștele 
brâncovenești

Pe 21 mai 2014, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena, după liturghia arhierească de pe esplanada Dealului Patriarhiei, a avut loc la București – începînd cu ora 15:00 – Procesiunea solemnă a moaștelor Sfîntului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Procesiunea a mers pe un traseu care a vrut să refacă identic, în aproape aceiaşi paşi şi cu aceleaşi puncte de oprire şi închinare, procesiunea de exact acum 80 de ani, din anul 1934.
Atunci, după deshumare şi analiza atentă făcută de celebrii profesori Mina Minovici şi Francisc Rainer, urmate de certificarea apartenenţei lor, osemintele au fost purtate de la Catedrala Patriarhală la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, unde se află mormîntul marelui domnitor. Racla a fost făcută dintr-un stejar multisecular, tăiat de pe una dintre fostele proprietăţi ale marelui voievod. Cu alte cuvinte, un stejar sădit şi îngrijit chiar de Sfîntul Martir, în lemnul căruia avea să fie purtat, cu mare cinste, pe străzile Bucureştiului interbelic. Iată ce aflăm de la un martor ocular, părintele profesor Nicolae Şerbănescu: ,,În seara zilei de duminică, 20 mai 1934, sicriul cu osemintele Brâncoveanului a fost luat din Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, adus şi aşezat în paraclisul patriarhal din Bucureşti. Aici, în aceeaşi seară de ajun a praznicului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după ce s-a slujit vecernia, s-a făcut priveghere de toată noaptea, luîndu-se aminte la evangheliceştile citiri. A doua zi, luni 21 mai 1934, după Sfînta Liturghie, care s-a slujit mai devreme, la Patriarhie, fiind de faţă capul de atunci al ţării, Regele Carol al II-lea, cu membri ai familiei sale, Sfatul Ţării, înalţi ierarhi, clerici, monahi şi foarte mulţi credincioşi, s-a oficiat parastas pentru Constantin Vodă Brâncoveanu şi neamul lui cel adormit. La sfîrşit, a vorbit Patriarhul Miron. După cuvîntul său, s-a format o impresionantă procesiune, cu nimic mai prejos de cele din Bizanţul imperial de altădată, la care, ca elev din ultima clasă de seminar, am fost de faţă...”.
Aşa a fost atunci. La evenimentul din 2014 au participat Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel și o mulţime de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sute de preoţi şi diaconi, monahi şi monahii, împreună cu mii de pelerini veniți de pe întreg cuprinsul României pentru a cinsti memoria celui care și-a dat viața pentru credința creștin-ortodoxă și neatîrnarea ţării. Coloana pelerinilor se întindea în centrul Bucureştiului pe cel puţin un kilometru, iar prapurii, odăjdiile şi cîntările religioase au creat o atmosferă vibrantă, aşa cum demult bucureştenii nu au mai văzut. Interesant a fost faptul că Patriarhul Daniel a străbătut pe jos, la pas, distanţele, în mijlocul pelerinilor, ceea ce a sporit mult entuziasmul oamenilor şi al forţelor de ordine, dar a şi calmat nervii şoferilor care, stînd la cozi mari, neştiind ce se întîmplă, dădeau pe alocuri semne de nerăbdare... Oricum, traficul în acea zi a fost tulburat şi de vizita lui Joe Biden, vicepreşedintele american, dar convoiul procesiunii a avut o demnitate şi o măreţie care ne-a făcut mîndri că trăim în acest oraş al credinţei vii, plin de sfinte moaşte şi de semne la tot pasul ale istoriei măreţe înfăptuite de înaintaşii creştini.
Sfîntul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și fiii săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei, împreună cu sfetnicul Ianache Văcărescu, au fost prinși de turci și închiși vreme de 4 luni la înfricoşătoarea închisoare Edicule („A celor 7 turnuri”). După multe cazne şi felurite ameninţări, au fost purtați prin Constantinopol (Istanbul) pe data de 15 august 1714, ca niște răufăcători în lanţuri şi-n zdrenţe, spre locul de execuție. Deși li s-a propus într-un mod perfid să-și scape viețile (sultanul Ahmed al III-lea oferindu-le răscumpărarea tronului Țării Românești pe 20.000 de pungi cu galbeni) și renunțarea la credința strămoșească prin trecerea la religia musulmană, au preferat să moară.
Așa au vrut să dea exemplu de stăruință întru iubirea de Hristos și de neam. Libertatea și credința nu se pot negocia sau cumpăra, ele există sau nu. Fără existența lor în condiții firești, cultivate și crescute în ființa lăuntrică și perpetuate de la o generație la alta, oricare neam este pierdut.
Însă aşa cum au fost umiliţi pe uliţele Istanbului, purtaţi între suliţele şi iataganele şalvaragiilor, tot aşa noi acum i-am purtat pe braţe, pe la ctitoriile lor sau ale familiei lor (ca Biserica Domniţa Bălaşa), la Universitate – unde a fost cinstit ca un domn luminat, ca un voievod al culturii române –, apoi la locul său de odihnă de la kilometrul zero al României, la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou, ctitoria lui multiubită. Da, acolo este şi monumentul (piatra) care marchează kilometrul zero, adică punctul de referinţă de unde încep toate măsurătorile distanţelor pe teritoriul României. Să fie providenţială această vecinătate între sfintele moaşte şi punctul referenţial al ţării? Să fie pulsaţia harului aşezată „întîmplător” chiar în acest loc? Sau locul a fost cerut – ca referenţial – de prezenţa sfintelor moaşte (de-acum recunoscute oficial și puse la îndemîna tuturor, pentru închinare)?
Oricum, mă încăpățînez să cred că tot sacrificiul Sfinților noștri Martiri și Voievozi nu a fost în zadar. Avem datoria de a transmite mai departe valorile și trecutul neamului nostru într-un mod responsabil. Să fim mîndri de istoria noastră și să nu o dăm uitării! 

Laurențiu COSMOIU



(Textele de mai sus fac parte din volumul Sfinții români în „Lumea Credinței”, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, în curs de apariție la Editura Lumea Credinței din București; ilustrațiile de pe blog au fost preluate de pe internet.)

2 comentarii:

La 16/8/15 9:59 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Inaltatu-s-a aceasta mega-moschee - in numele lui Allah - cu hramul Taierii capului Sfintului Domn Constantin Brancoveanu. Detaliile inaltarii ei le-am pus la punct Io preainteleptul si vrednicul de pomenire, cu ocazia oblojirii genunchiului meu la Stambul,la lealt 2015 (si de acum pe vecie cu turcii: ne-om pune spate-n spate, nici bulgarii nu ne bate).

 
La 16/8/15 5:01 p.m. , Blogger Gheorghiţă Ciocioi a spus...

Cred ca Patriarhia - dupa cat de favorabila se arata moscheii pt 100 de m patrati la Istambul - pare ca dupa Anul Brancoveanu e pe cale sa instituie Anul Megamoscheii de la Bucuresti. Cine ce sa mai inteleaga?..

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire