PASIFAE
Ascunsă-n vacă, Pasifae-aşteaptă
să intre-n ea stihia lumii, dreaptă,
şi-atîta jind e-n carnea ei că poate
s-aprindă locu-n care stă pe coate.
Dedal cu vaca s-a-ntrecut pe sine
şi-n cinci picioare albul taur vine
năvală dînd, prin lemnu-ncins de vise,
spre polul sud al blondei basilise.
Păcatul ţipă, priponit în taur,
şi-i curg, prin scînduri, balele de aur,
iar din sămînţa ce ţîşneşte valuri,
cu licăriri de-agate şi opaluri,
se zămisleşte cruntul Minotaur,
să-i fie-n veci iubirii smîrc şi laur.
DIANĂ DORMIND
Stă goală-n iarbă, lungă şi mlădie,
cu trupul alb ca laptele-n şiştar
şi-i ceru-n ochii ei atît de clar
că poţi privi prin el, spre veşnicie.
Pîndesc în jur mestecenii s-o prade,
dar teamă li-i de focu-aprins în plete
şi umbra doar şi-o-ntind pe îndelete
deasupra ei, în străvezii arcade.
Nici soarele, de-atît frunziş, nu poate
să-şi facă loc prin tainice unghere
şi, stins de dor, spre asfinţit se-abate;
doar vîntul jucăuş îi dă tîrcoale
şi molcom, adiere cu-adiere,
i se strecoară, ca un fur, în poale.
MAGNA MATER (ORACOL)
«Îşi poartă-n pîntec vraja ei fecundă
şi-ar vrea să-i fie firea-ntreagă sclavă,
dar n-are spor de moarte să se-ascundă
şi nici vreun leac de-a sîngelui otravă.
Iubirea-n ea e tînjet fără vise
şi rod de viaţă ce ca iarba piere,
şi-n bezna ei dospesc, pe veci închise,
hidoasele adîncului mistere.
Plăcute nade-ntinde ca să-i fure
iubirii rămăşiţa ei de cer
şi vieţii toate tîlcurile pure,
dar lemnul crucii-n ţeasta ei bătrînă
îl va-mplînta un pui de zeu stingher
şi altei Maici ne-o da de vii pe mînă.»
ELENA LA TROIA
E blondă, ziua, de la cap la poale,
şi brună, noaptea, de la poale-n sus;
i-s ochii verzi din zori pîn’ la apus
şi-albaştri în bătaia lunii goale.
Spre-amiază-i arămie pielea ei
şi-n miez de noapte albă ca o ceaţă;
şi cît de zveltă-i dis-de-dimineaţă,
pe-atîta seara nurii-i sînt de grei.
Că două-ar fi prin Troia se zvoneşte,
sau una, dar din stirpea lui Proteu;
doar Páris ştie, cînd la ea tînjeşte,
că-i daimon, şi c-aşa a fost mereu,
ce prinde-n vrajă lumea ca-ntr-un cleşte
şi pierde om cu om şi zeu cu zeu.
Răzvan CODRESCU
Stimate domnule Codrescu,
RăspundețiȘtergereHristos a Inviat !
Foarte frumoase versuri, le-am citit cu placere
Am fost pe acasa si am cautat cartea dvs "In Cautarea Legiunii Pierdute" si n-am gasit-o (am fost prin vreo doua librarii, inclusiv Humanitas); ce-i drept nici n-am avut timp sa caut mai mult...
Veniti la Paris anul acesta ?
Sanatate si numai bine,
Iulian
La Paris poate ajung prin toamnă. Cartea o puteți comanda prin poștă, de la Supergraph (am dat pe blog detaliile necesare).
RăspundețiȘtergereHristos a Inviat domnule Codrescu!
RăspundețiȘtergereAm urmarit cu mare atentie dezbaterea postata de dl Tarziu implicind dl Papahagi si dvs. Mi se pare exceptionala, capitala. Dl Papahagi este sau dezinformat sau nu spune adevarul (intentionat) in destul de multe locuri. Exemplu: Robert Schuman este un personaj "paradoxal" despre care multi spun ca a trait (clandestin dar comfortabil!) in doua manastiri in anii '42-'44 fara sa faca parte din rezistenta... Dupa acesta, admitind ca el s-a imbogatit spiritualiceste, in ce masura comportamentul sau politic a reflectat o atitudine crestina (dl Papahagi n-a mentionat) ?
Dezbaterea a permis confruntarea a doua pozitii (clar opuse) fata de care nimeni nu are dreptul sa stea indiferent. Recomand interesatilor textele dvs (mai vechi) postate pe blog despre idealismul politic.
S-auzim numai de bine !
PS: cind veniti la Paris, da-ti va rog de veste din timp !
O incercare personala mai veche - in loc de comentariu - de a surprinde ceva din misterul Evei.
RăspundețiȘtergerePăcatul orginiar
Tu eşti ca Eva cea iscoditoare,
și întrebări mereu voieşti să pui,
doreşti răspuns să afli-n orice lucru-ţi pare,
că n-are sens, că nu e logic şi că nu-i
cum iţi închipui că ar trebui să fie.
Dar raţiunea de folos nu-i, când răspunsul,
sfidează logica şi firea omenească.
Căci El nu vrea ca noi să devenim în fire,
Ci, El vrea firea să se fiinţească!