Am primit şi dau mai departe…
Francis Montillaud, Morts de rire
GLUME... NOBILE
În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duse să-l viziteze la închisoare şi dădu acolo peste un profesor de muzică, ce tocmai îl învăţa pe filosof un cîntec la liră.
- Păi cum – exclamă prietenul -, mîine vei muri şi astăzi mai înveţi un cîntec nou?!
La care Socrate i-a răspuns:
- Dar cînd să-l mai învăţ, dragul meu?
☺
Într-o zi, văzîndu-l ducele Jacques-Henri de Duras pe filosoful Descartes cum se delecta cu nişte specialităţi culinare, îi zise în zeflemea:
- Cum, şi filosofii mănîncă lucruri atît de bune?!
- De ce nu? – îi răspunse René Descartes. Îţi inchipui oare că Dumnezeu a creat lucruri delicioase numai pentru proşti?
☺
În carnetele sale, Leonardo da Vinci şi-a notat, alături de numeroase schiţe, observaţii, informaţii, impresii, şi unele anecdote spuse între prieteni. Iată una dintre ele:
Un pictor, fiind odată compătimit cu mirare de cineva că tocmai el, care a pictat tablouri atît de frumoase, are copii atît de urîţi, a răspuns: „Tablourile le-am pictat ziua, pe cînd pe copii i-am făcut noaptea!”.
☺
Cea mai importantă descoperire atribuită lui Pitagora este celebra teoremă care-i poartă numele. Legenda spune că, dîndu-şi seama el de importanţa extraordinară a descoperirii sale, a dat un mare ospăţ în cinstea zeilor, pentru care a sacrificat o sută de boi.
Despre această împrejurare Hegel obişnuia să spună ironic: „A fost o veselie şi o sărbătoare a spiritului pe socoteala boilor!”.
☺
Se spune Soţia lui Pitagora era ea însăşi o femeie instruită şi inteligentă. Fiind odată întrebată după cît timp se purifică o femeie care s-a împreunat cu un bărbat, ea ar fi răspuns: „Cu propriul soţ, imediat; cu altul, niciodată”.
☺
Talleyrand stătea într-o zi între Doamna de Staël şi Doamna Récamier, galant cu amîndouă, dar totuşi cu o vădită înclinare spre cea de-a doua.
- În sfîrşit – spuse la un moment dat, iritată, Doamna de Staël –, dacă am cădea amîndouă în apă, pe care ai salva-o mai întîi?
- O, doamnă baroană – răspunse Talleyrand –, sînt sigur că înotaţi ca un înger!
☺
Filosoful francez Fontenelle, nepotul lui Corneille, se duse într-o zi, dis-de-dimineaţă, cu o problemă urgentă, în vizită la o doamnă cu care era prieten. Doamna îl primeşte în capot şi se scuză:
- Vedeţi, domnule Fontenelle, mă scol pentru dvs.!
- Da, doamnă, dar vă culcaţi pentru altul! – mormăi filosoful.
☺
Henric VIII, regele Angliei, hotărî să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme cînd relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate. Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.
- Să nu-ţi fie teamă! – ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi toţi francezii aflaţi în puterea mea.
- Vă cred – spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul dintre capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!
☺
Napoleon avea o formulă favorită pentru a-şi exprima dispreţul pentru cineva: „E penultimul dintre oameni!”. Întrebat odată de ce penultimul, împăratul a răspuns: „Ca să nu descurajez pe nimeni”.
Permiteti-mi D-le Codrescu sa va scriu si eu despre un "incident" petrecut in realitate si care il are ca protagonist pe IPS Laurentiu al Ardealului...care a raspuns la fel de intelept ca si filosoful DECARTES, unui tanar bascalios si zeflemisitor.
RăspundețiȘtergereIntr-o zi, IPS Laurentiu Streza se afla intr-o gara, asteptand sa ia un tren catre o anumita destinatie si vorbea la telefonul sau mobil cu cineva. Se apropie un tanar "smecheras" si il intreaba in zeflemea : "Vorbesti cu Dumnezeu la telefon..."popo"...ai ?", la care IPS Laurentiu ii raspunde calm "Da cu El vorbesc...", la care tanarul adauga : "Ia da-mi-L si mie sa ii spun si eu cateva...", la care IPS ii raspunde: "Dumnezeu NU VORBESTE CU TOTI PROSTII...!", si tanaraul a plecat rusinat...
Doamne Ajuta! Si multumim de postare!