PĂRINTELE CALCIU: ULUITOAREA CONVERTIRE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Părintele Gheorghe Calciu  (1925-2006)

Textul de mai jos al părintelui Gheorghe Calciu (scris în urmă cu aproape 20 de ani, apărut în revista Puncte cardinale şi apoi în volumul Homo americanus), pune o problemă mai puţin cunoscută de publicul larg: convertirea tot mai multor evrei la creştinism. Părintele se referă îndeosebi la situaţia din Statele Unite, de la începutul anilor ‘90, oferind statisticile de atunci; nu am la îndemînă statistici la zi, dar cert este că fenomenul a continuat şi generează şi azi o puternică tensiune interevreiască. Apariţia sectei Evreilor Mesianici sau a aşa-numiţilor Jews for Jesus a determinat reacţia numită Jews for Judaism (organizaţie întemeiată în 1985 de rabinul Bentzion Kravitz). Problema este interesantă pentru starea religioasă a lumii în pragul noului veac şi mileniu şi pentru raportul “în teritoriu” dintre cele două monoteisme biblice. (R. C.)

În ultimele decenii, în special după 1970, numărul evreilor din Statele Unite convertiţi la creştinism a crescut de la circa 1000 de persoane la circa 140.000. În felul acesta, în ultimii 20 de ani au fost convertiţi de 140 ori mai mulţi evrei decît în cei 400 de ani scurşi de la începutul sta­bi­lirii lor masive în SUA. Această scurgere de persoane umane de la iudaism spre creştinism a alarmat comunitatea evreiască şi a determinat apariţia unei puternice organizaţii, EVREII PENTRU IUDAISM (JEWS FOR JUDAISM), care are misiunea de a îm­piedica această convertire tot mai periculoasă pentru con­cep­tul evreiesc de “popor ales”.

Evreii care oscilează între creştinism şi iudaism, sau care serbează Hanuka, dar îşi fac şi pom de Crăciun, sînt cu mult mai numeroşi decît cei care se declară creştini. Numă­rul acestor evrei este de aproape un milion şi jumătate: circa 700.000 se declară ataşaţi de creştinism, nu merg la sina­go­gă decît o dată sau de două ori pe an, şi cam tot de atîtea ori, sau chiar mai des, la bisericile creştine. Ceilalţi se con­si­deră evrei prin cultură şi etnicitate, iar nu prin religie. Ambele categorii sînt considerate de comunitatea evreiască drept pierdute pentru iudaism.

Şi noi, şi evreii ne punem întrebarea ce se întîmplă cu aceşti oameni care îşi părăsesc grupurile cărora le apar­ţin, pentru a se ataşa, mai lent sau mai rapid, altor grupuri, cu cultură şi spiritualitate diferite? Fără îndoială că există o anchiloză a iudaismului, care nu mai satisface dorinţa mis­tică şi de cunoaştere a evreului contemporan, însuşi con­cep­tul de “popor ales” începînd să devină iritant pentru mulţi evrei. În al doilea rând, aspectul tot mai închis al societăţii iudaice, exclusivismul tot mai accentuat pe care această so­cie­tate l-a adoptat, în special după înfiinţarea statului Israel (1948), duce la anchiloză şi la treptata abandonare a acestui tip de societate.

Filosoful fran­­­cez de origine evreiască Henri Bergson, mort în 1941, vorbea, în Les deux sources de la morale et de la religion, despre “morala închisă” şi despre “morala deschisă”, precum şi despre “religia statică şi cea dinamică”. Morala statică, spunea el, este un conformism pur, ea se prezintă ca o colec­ţie de imperative impersonale şi raţionale. “Morala des­chi­să” este un elan creator al binelui şi se întruchipează în eroi şi în sfinţi, care devin modelele noastre pe calea progresului moral infinit. “Religia statică”, asemenea “moralei închi­se”, se circumscrie pe ea însăşi în rituri şi habitudini. “Religia dinamică” este credinţa în “Infinitul” prezent în noi şi care ne cere să făptuim.

Toţi contemporanii au recunoscut în aceste opoziţii polii celor două religii: iudaismul şi creştinismul. Pentru noi, cei care trăim fenomenul de extindere a creştinismului şi de “uscare” a iudaismului, este uşor să recunoaştem as­pec­tul închis al societăţii şi al moralei iudaice, ca şi aspectul deschis al creştinismului, dinamismul lui, prezenţa vie a martirilor/mucenicilor şi a eroilor creştini care ne atrag spre cele de sus.

Grupul EVREII PENTRU IUDAISM afirmă că cei ce trec la creştinism aparţin, în cea mai mare măsură, laxis­mu­lui religios şi moral al celor ce refuză să se supună disci­pli­nei iudaice şi caută… non-conformismul creştin. Pe de altă parte, cei ce trec la creştinism spun că numai religia creştină a găsit o relaţie directă şi personală cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos, relaţie pe care nici un iudeu nu o poate rea­liza în mozaism, din cauza raportului de păcat şi răzbu­nare divină pe care iudaismul îl proclamă ca relaţie cu Dumnezeu.

Fiecare evreu care citeşte Biblia creştină şi are o anumită aprehensiune pentru iubirea nediscriminatorie a semenului său este şocat de profunzimea cuvintelor lui Iisus şi se simte eliberat de frică şi de constrîngere. Iudaismul este gol de semnificaţii spirituale, spun unii dintre aceşti convertiţi. Lor li se pare că iudaismul ar fi nebulos şi lipsit de spiritualitate. Aceste afirmaţii nu sînt deloc noi pentru creştini. Ştim acest lucru de la Mîntuitorul Însuşi, Care i-a numit pe evrei lipsiţi de umilinţă, iar pilda vameşului şi a fariseului este ilustrativă în acest sens. Mîndria lor de a da zeciuiala, de a posti şi de a face milostenie la răspîntii, ca să fie văzuţi de oameni, este semnul morţii lor spirituale.

Pe de altă parte, caracterul închis al societăţii iuda­ice, care nu admite străinii convertiţi la mozaism şi nu-i consideră evrei nici măcar pe copiii născuţi din căsătorii mixte (în caz că mama nu a fost evreică), îi determină pe unii evrei să se simtă ca într-un fel de cuşcă spirituală, extrem de inconfortabilă pentru sufletul uman. Acest exclu­sivism nu este o caracteristică nouă a societăţii iudaice, care devine tot mai politizată după înfiinţarea noului stat Israel, ci se ştie că ea a constituit trăsătura dominantă a mozais­mu­lui încă din vechime. Moise a interzis categoric, sub ame­nin­ţarea pedepsei cu moartea, orice încuscrire cu străinii (cf. Deuteronomul 7, 3-4) şi-i alungă pe străinii şi pe stră­inele căsătorite cu evrei.

După întoarcerea din robia babiloniană, Neemia face acelaşi lucru: alungă soţiile străine şi pe copiii născuţi din ele, iar pe cei căsătoriţi cu străine îi îndepărtează din funcţii (cf. Neemia 13, 23-28). De altfel, referindu-se la aceste excluderi din sînul poporului evreu, Neemia însuşi conchide: “Astfel i-am curăţit eu de toţi străinii şi am pus rîn­duială preoţilor şi leviţilor, fiecăruia după slujba lui...” (13, 30).

În ceea ce priveşte afirmaţia grupului menţionat că numai cei lacşi părăsesc iudaismul, ea nu este total adevă­ra­tă: o serie întreagă de persoane din familii bigote, ba chiar şi fii de rabini, au părăsit de-a lungul timpului iudaismul pentru creştinism.

Iudaismul se simte tot mai ameninţat de aceste de­zer­tări. Oameni simpli şi intelectuali, săraci şi bogaţi, reli­gioşi şi mai puţin religioşi părăsesc mozaismul pentru că, citind Biblia creştină, au înţeles că Legea veche nu mîntuie pe nimeni şi că numai sîngele lui Hristos este cel ce ne sal­vează. Acest număr de convertiţi prin citire şi evanghelizare este aproape dublat prin căsătoriile mixte cu creştini(e). Mult mai puţini dintre cei căsătoriţi astfel trec la iudaism; majoritatea covîrşitoare devin, mai devreme sau mai tîrziu, creştini. Îngrijorarea comunităţii iudaice este cea mai bună dovadă că numărul convertiţilor la creştinism este din ce în ce mai mare. Înfiinţarea organizaţiei EVREII PENTRU IUDAISM, pe lîngă celelalte grupuri de presiune morală şi chiar materială asupra celor care trec la creştinism, are ca scop apropierea personală de fiecare convertit, pentru a-i cerceta motivele părăsirii reli­giei iudaice şi a-i demonstra valoarea Legii lui Moise, pre­cum şi “frauda” făcută de preoţii şi predicatorii creştini pentru a-i converti.

Rabinul Tovia Singer, preşedintele organizaţiei sta­bi­lite la New York şi apoi extinse în cea mai mare parte a Americii, ca şi diferiţi profesori universitari, rabini şi învă­ţători de Lege, îi abordează pe cei convertiţi şi le strecoară cărţi sau casete conţinând “adevărata” interpretare a locu­ri­lor profetice despre Mesia din Vechiul Testament, texte care ar fi “speculate” de creştini pentru a dovedi că pro­feţiile Vechiului Testament se împlinesc în Iisus Hristos. Ei atacă îndeosebi mişcarea EVREILOR MESIANICI, care caută să demonstreze că împăcarea dintre iudaism şi creş­tinism este posibilă prin acceptarea lui Iisus Hristos. Aceste grupuri mesianice se înmulţesc rapid printre evrei. În 1974 erau numai 14 astfel de congregaţii în SUA, pe cînd acum sînt peste 160, toate urmărind convertirea evreilor. Unul dintre cei mai activi în aceste convertiri este pastorul Richard Wurmbrand, un evreu român trecut la luteranism, care a stat în închisoare în România şi acum predică asiduu peste tot, organizaţia sa extinzîndu-se în multe ţări, pînă în Africa şi Asia.

Acum cîţiva ani, pastorul Wurmbrand îmi povestea că a călătorit în acelaşi vagon cu un rabin, cu care a început o discuţie privitoare la Hristos. După mai multe contra­ziceri, au ajuns şi la dispute mai personale. Rabinul i-a con­testat calitatea de evreu. “De ce?”, a întrebat Wurmbrand. “Pentru că te-ai făcut creştin!”. Pastorul a ripostat: “Acesta nu este un motiv suficient. Neam din neamul meu am fost evrei şi am rămas evrei. Credeţi, domnule rabin, că Marx, Engels şi ceilalţi evrei care au adus în lume comunismul, care au făcut parte din grupuri sataniste, care au ucis şi au dis­trus popoare întregi, sînt evrei şi eu nu?!”. “Da”, a fost răs­punsul. “Câtă vreme ei nu au părăsit iudaismul, rămîn evrei”.

Cînd o societate sau o grupare religioasă gîndeşte aşa de exclusivist, este firesc ca ea să înceapă să fie bol­na­vă, cum o numea deja H. Bergson. În realitate, pentru sal­varea omenirii nu există altă cale decît creştinismul. Acest adevăr nu este valabil numai pentru evrei, ci pentru noi toţi. Din ce în ce mai mult se aleg creştinii de necreştini, cei buni de cei răi, “fiii luminii” de “fiii întunericului”, iuda­ismul fiind asemenea candelelor fecioarelor nebune: lumina lor ţine doar cît lumina fizică a lumii. La venirea Mirelui, candelele lor sînt stinse, pe cînd cele ale fecioarelor înţe­lepte continuă să lumineze, binemeritînd “cămara nunţii”.

Să nu ne găsească sfîrşitul cu candelele stinse şi nu cumva să fie pentru noi cuvîntul din urmă al Domnului: “Adevărat vă spun vouă, nu vă cunosc pe voi!”.

(Preot Gheorghe Calciu‑Dumitreasa, Homo americanus.

O radiografie ortodoxă, Ed. Christiana, Buc., 2002; 2007)