joi, februarie 09, 2012

INTERMEZZO LIRIC: TÎRZIU DE LEAT

SUMARUL BLOGULUI

Ştefan Câlţia, Calea albă


LĂUNTRICĂ

Splendorii-apuse-a castei tinereţi
abia-i mai simt în amintiri fiorul,
dar musai tu, mlădie, îţi răsfeţi
în unda rece-a gîndului piciorul.

De tine-i plin, din tîmplă-n tîmplă, visul
şi umbra ta din vechile amiezi
se alungeşte leneş pe zapisul
iubirii-n care te-ai sfiit să crezi.

Povară azi mi-ai fi aievea poate
şi nici nu ştiu de te-aş dori-n alcov,
căci vremea lor şi-o au pe lume toate.
Dar din trecutul care-n duh se-adună
ce-a fost frumos nu piere de istov,
ci moartea-n noi de-a pururi o răzbună.


ÎNTRU IUBIRE

De ce-am trăi de nu ar fi iubire
şi n-am spera să nu murim de tot,
ci, căţăraţi pe vrejul ei subţire,
să prea putem şi cîte nu se pot?

Măriri s-avem cît nu visează firea
şi de plăceri să nu mai prididim,
nimic n-ar fi de n-ar dura iubirea
peste cumplitul lumii ţintirim.

Iubirea face viu şi-nveşniceşte
tot ce-i în noi mai pur şi mai deplin,
ca rugul care nu se mistuieşte
în vîlvătaia focului divin,
ci chipul îl ridică-n fiecare
la negrăita lui asemănare.


SCRISOARE LEATULUI MEU

I

De-acum noi sîntem cei care am fost.
Azi hramul lumii alt norod îl poartă
şi tot ce-a dat trăirii noastre rost
ajunse gînd nebun şi slovă moartă.

Cînd însuşi Dumnezeu s-a veştejit
în suflete, la ce să ne mai mire
că neamul pare doar un vis smintit,
iar ţara doar un hîrb de amintire?

Doi bani nu face dragostea curată,
nobleţea-i moft şi-onoarea e prostie,
şi cine-ar da o ceapă degerată
pe-un glas ce strigă otova-n pustie?
Nimic de jertfă n-a rămas şi sfinte
nu-s nici măcar aducerile-aminte.

II 

De-aceea ne-om retrage încet şi pe tăcute,
scăpînd şi noi de lume, scăpînd şi ea de noi,
înalţi şi trişti în zarea speranţelor pierdute,
întorşi ca don Quijote acasă înapoi.

Adio, Dulcinee, adio, mori de vînt!
Doar Dumnezeu le ştie de-a fir a păr pe toate,
şi-odată din sămînţa ce-o putrezi-n pămînt
va încolţi o viaţă mai grea de roduri poate…

Să ne mai dăm bineţe o dată, la apus,
şi-apoi să ne încredem iubirii răstignite,
ţinînd măcar panaşul credinţei noastre sus,
oricît ne-ar fi, sub zale, ciolanele zdrobite.
Iar îndărăt să facem, cu dreapta sfintei cruci,
un semn ca de iertare urmaşilor uituci.

Răzvan CODRESCU

5 comentarii:

La 9/2/12 12:18 a.m. , Anonymous caius a spus...

Superbe poezii, vor fi incluse intr-un volum?
Ultima m-a intristat foarte tare...oare nu mai exista speranta? Lupta e definitiv pierduta, transformarile sunt ireversibile?

 
La 9/2/12 12:26 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Nu obişnuiesc să vorbesc despre versurile mele. Desigur, vor intra într-un viitor volum cu a doua sută de sonete (la anul, probabil).

 
La 10/2/12 1:58 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Lupta e pierduta, lupta continua. Emotionante versuri.

Radu Greuceanu

 
La 10/2/12 4:39 p.m. , Anonymous Daniela a spus...

Mie mi-a plăcut enorm versul: "De tine-i plin, din tamplă-n tampla, visul", dar si ultima poezie, care m-a impresionat pana la lacrimi.

 
La 14/2/12 11:27 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ce muche de cutit intre deceptie si speranta!

M. B.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire