DRAGĂ GENA, DRAGĂ MAICĂ SILUANA,
ai plecat fără să mă anunți! Știu că ai luptat, în felul tău, cu boala, dar nu credeam să mă lași atît de repede. Iubitul meu frate, Jan, m-a anunțat în seara aceasta. Lucram la hîrtii contabile. Da, la parohia din Muenchen unde, cum am vorbit, aș fi dorit să te invit la o seară de dialog. Ai plecat cînd aș fi avut nevoie cel mai mult de inteligența ta duhovnicească, de umorul tău fără sarcasm, de profunzimea neiscoditoare, de echilibrul riscînd însă aerul tare al crestelor, de adîncimea fără de pericol a unei minți coborîte în inimă, de tine. Pur și simplu. Îți aduci aminte: ne-am întîlnit la biblioteca Universității din Galați, când aveam 16 ani. Ai fost una dintre revelațiile adolescenței mele. O femeie capabilă să convertească neputințele ei, dar și pe ale altora, în tot atîtea căi de descoperire a lui Dumnezeu. La tine, în garsoniera de lîngă liceul meu, am mîncat pentru prima dată mîncare "vegană", cum mi-ai explicat. Nu știu dacă mi-a plăcut, dar de dragul tău aș fi ronțăit orice. Apoi, schimburile de cărți. Un dar înainte de a pleca la București, la Facultatea de Teologie: o istorie a filosofiei în germană. De unde ai știut că tocmai această limbă avea să îmi devină al doilea instrument de cunoaștere și comunicare? Atunci, ți-am spus că nu știu nemțește, dar ai insistat: „Lasă, puiule, că ești tânăr și ai timp să înveți! Eu nu am timp și oricum sînt proastă!". Era felul tău de a te alinta. Pe firul anilor, ne-am auzit la telefon - uite, nu avem scrisori trimise între noi! -, am aflat că ai intrat în monahism. Ne-am revăzut la Craiova și apoi, de cîteva binecuvîntate ori, la Iași. Cu Andreea, soția mea, ai avut o comunicare aparte. Pentru prima și ultima dată am fost gelos... Te-am citit și ascultat, cuvîntul tău fiind mereu proaspăt, convingător și tămăduitor. Ai dat impulsuri și, inevitabil, ai polarizat. Pe unii i-ai apropiat, în vreme ce calea altora către tine s-a lungit. Ai fost o epifanie în monahismul feminin românesc al ultimelor trei decenii. Cînd am fost ultima dată la Iași, te-am găsit palidă și obosită. Am scurtat vizita și, cînd să plec, ai insistat să îmi săruți mîna. Iarăși, în stilul tău: „Harul trebuie cinstit!". Eu: „În ciuda măgarului care îl poartă!". Peste 30 de ani am avut privilegiul să îți fiu prieten, să ne tutuim cu eleganța celor care se tutuie, de fapt, și cu Dumnezeu. Acum, că ești în drum spre Patria de sus, roagă-te pentru Mitropolitul nostru drag Teofan, pentru scumpul nostru frate episcop NIchifor, care te iubea probabil mai mult decît oricine, pentru minunatul nostru Hrisostom (Rădășanu), pentru maicile și surorile lăsate nemîngîiate. Și pentru mine, Andreea și Maria. Este ultimul pomelnic. Vezi dacă ai plecat fără să mă anunți? Îti scriu pe FB, dar inima mea este, la bază, alături de momentul înălțării tale.
Dumnezeu să te odihnească!
Pr. Radu PREDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu