E luna „diversității” și a „mîndriei” cu lucruri josnice. E luna în care Occidentul ridică la rang de cinste ceea ce Sfintele Scripturi denunță și declară, în termeni clari, că „cei care fac aceste lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”. E trist, însă, că și unii dintre tinerii familiilor creștine se confruntă cu tentațiile și disforiile declarate „normale” în această lună în care se sărbătorește nenaturalul. Cum ne raportăm la membrii acestor familii? În această lună, în care se publică extrem de mult privind normalitatea anormalului, vă dăm un exemplu din puținul care se publică privind tinerii rătăciți în lumea imoralității sexuale, dar care își revin. Lecția pentru părinții care se confruntă cu astfel de probleme este deosebit de valoroasă. În materialul pe care vi-l oferim astăzi veți citi despre o tînără care a fost ispitită, a deviat, dar și-a revenit, auzind vocea blîndă a bunicii care o îndemna la normalitate. În cuvinte simple, dar pline de afecțiune. Materialul a fost tradus de părintele Emil Ember (AFR Baia Mare). Îi mulțumim. Articolul original în limba engleză poate fi integral citit pe acest site:
https://www.firstthings.com/.../2021/06/reactionary-feminism
Feminismul reacționar
Pe cînd aveam vreo zece ani
am început să observ că tatăl meu se ridica de la masă, după cină, presupunînd
că mama mea va spăla vasele. Pe măsură ce am crescut, frații mei au procedat la
fel. Am crezut acest lucru nedrept față de mama mea, ale cărei treburi păreau
să nu se termine niciodată. Ca singura fiică, m-am confruntat cu o dilemă: ar
trebui să-mi arăt solidaritatea față de mama mea ajutînd-o să facă curățenie
sau să revendic un statut egal cu frații mei, lăsînd-o cu oboseala?
În timp util, încercarea de
a răspunde la această întrebare m-a condus la feminism. De asemenea, am aflat
că apartenența la clubul feminist vine cu pași mici. Nu puteți urmări obiective
feministe fără să vă înscrieți într-un pachet mai mare de angajamente sub
steagul „progresului”, cum ar fi justiția climatică, drepturile rasiale și ale
minorităților de gen, redistribuirea bogăției și așa mai departe. Respinge-le
și vei fi excomunicat!
M-am apucat să-mi trăiesc
viața de adult cît mai mult posibil conform acestor idealuri, urmărind o viață
cu emisii reduse de carbon, forme sociale neierarhice și libertate sexuală
maximă. Dar pe la douăzeci de ani am ajuns la concluzia că libertatea sexuală
aduce înstrăinarea, că „progresul” economic își provoacă (și ascunde) propriile
leziuni și că nu prea multă, dar prea puțină interdependență grăbește un colaps
al vieții sociale.
Bunica mea era o femeie
pragmatică. Pe vremea cînd idealurile mele se prăbușeau, ea mi-a spus, cu blîndețe
și din senin: „Mary, cred că ar trebui să-ți lași părul să crească și să te
căsătorești”. Am rîs, dar ceva trebuie să se fi prins de mine. A fi hotărît
contra-cultural a presupus un efort emoțional și intelectual mare, pentru
întoarceri discutabile.
Libertate în căsătorie și
familie
La scurt timp după aceea,
l-am întîlnit pe bărbatul care a devenit soțul meu. Pe parcursul a cîțiva ani
de viață împreună, am găsit mai multă pace și egalitate – ca să nu mai vorbim
de mai multă libertate față de jocurile de putere inutile – în întreprinderea
comună de a construi o casă și o familie decît am avut-o vreodată. Aplicarea cu
grijă a angajamentului conjugal s-a dovedit mai degrabă eliberatoare decît
restrictivă. Și departe de a mă condamna la un set de tradiții
necorespunzătoare, îndeplinirea rolurilor sexuale a dus la o viață acasă, care
pare destul de convențională, dar este bine adaptată fiecăruia dintre noi și
obiectivelor noastre comune.
Reflectarea asupra modului
în care rolurile sexuale au adus oboseală mamei mele, însă libertatea creativă
pentru mine, a determinat o reevaluare a criticii feministe asupra
„patriarhatului”. În timp ce feministele radicale tind să vadă patriarhatul ca
fiind asemănător unei conspirații în masă pentru a asupri femeile, am ajuns să-l
văd ca pe rezultatul agregat al eforturilor umane istorice de a echilibra
interesele conflictuale ale celor două sexe. Uneori a dat naștere abuzurilor și
nedreptăților, care sînt condamnate pe bună dreptate. Dar soluția nu trebuie
găsită într-o stare de simetrie perfectă între sexe. Căci acest lucru nu se
poate – sexele nu sînt interșanjabile.
Căsătoria, de exemplu, este
adesea încadrată ca o instituție patriarhală care vizează controlul
sexualității femeilor. Dar, deoarece sexul premarital prezintă riscuri mult mai
mari pentru femei decît pentru bărbați, normele sociale în favoarea căsătoriei
ca o condiție prealabilă pentru sex sînt benefice femeilor (și copiilor) cel
puțin la fel de mult ca bărbații. Nu s-a clarificat dacă eforturile feministe
de a sparge aceste norme au oferit o fericire mai mare femeilor.
În mod similar, codurile
sociale „cavalerești” se pot simți condescendente. Dar bărbații sînt încă, din
punct de vedere statistic, fizic mai puternici și mai agresivi decît femeile.
Un atac asupra codurilor care îi încurajează pe bărbați să-și împiedice
dominarea fizică poate să nu fie în întregime în avantajul femeilor.
Toxicitatea gindirii
feministe
O dată ce nu ne mai gîndim
la „patriarhat” ca la o conspirație malignă, nu este clar de ce ar trebui să
abolim „genul” sau să-i educăm pe băieți extrăgîndu-i din „masculinitatea
toxică”. Asta nu înseamnă că nu putem regîndi relațiile de gen în lumina
schimbării condițiilor sociale. Dar astăzi, această regîndire înseamnă
eliberarea mișcării femeilor de obiectivele tradiționale ale feminismului:
„libertate” și „progres”. Căci am ajuns la un punct în care urmărirea acestor
idealuri militează împotriva intereselor tuturor femeilor, cu excepția celor
mai bogate. Dar majoritatea femeilor, care nu au cariere pe care le iubesc, ci
numai joburi pe care trebuie să le facă pentru a-și plăti chiria? Este departe
de a fi evident că o chelneriță care lucrează în ture suplimentare dorește să
fie mai „eliberată” de acasă decît este deja.
Socioloaga Catherine Hakim a
studiat preferințele femeilor cu privire la echilibrul timpului petrecut la
muncă și în viața casnică. Ea a constatat că aproximativ 20% dintre femei
preferă ca activitățile lor să fie centrate pe muncă și 20% ca activitățile lor
să fie centrate pe acasă, restul de 60% preferînd un echilibru între cele două.
Și totuși, pentru a citi discursul general despre femei, muncă și îngrijirea
copiilor, ați crede că majoritatea celor 60 la sută scuturau gratiile
închisorilor noastre interne, pledînd pentru o mai mare eliberare de viața de
familie.
Ca o imagine a ceea ce
femeile obișnuite sînt dispuse și capabile să realizeze în viața lor, femeia de
carieră idealizată este la fel de realistă ca femeia de acasă zîmbitoare,
impecabil coafată, cu perle, care a apărut în reclame în anii ‘50. Căci este la fel de adevărat astăzi ca în acel deceniu că viața
domestică nu poate fi complet automatizată. În gospodăriile în care lucrează
ambii parteneri, cineva trebuie să șteargă podeaua, să spele vasul de toaletă
și să aspire covoarele. Și cineva mai trebuie să vegheze copilul. În teorie,
bărbații erau meniți să aibă o pondere egală – și unii chiar și-o asumă. Dar,
în practică, proiectul „eliberării” femeilor de acasă a devenit o schemă Ponzi,
în care femeile înstărite se bucură de fructele și libertatea „progresului”
feminist prin externalizarea treburilor către o clasă de servitori/servitoare
(majoritatea imigranți și femei). Rareori auzim vocile bonelor și menajerelor a
căror muncă le permite surorilor lor mai bogate să „se încline”.
Surditatea față de
posibilitatea că multe mame nu mai vor să mai fie eliberate de copiii noștri
este evidentă atît în rîndul liberalilor sociali (adică de stînga), cît și a
celor economici (adică de dreapta). Rădăcinile ei se află într-o antropologie
care descrie oamenii ca fiind atomizați radical și îndepărtîndu-se în zbor de
toate constrîngerile – de constrîngerile convenției, trecutului, de constrîngerile
reciproce și de propriile lor corpuri.
Maternitatea dezvăluie
limitele acestei antropologii. Poate părea evident că deținerea fizică a
sinelui este fundamentală pentru libertatea individuală; dar în momentul
în care rămîi însărcinată, proprietatea sinelui tău este compromisă. A fi
însărcinată înseamnă a fi radical lipsit de libertate (dacă prin „liber”
înțelegem fără restricții). Atitudinile contemporane față de această stare de
interdependență sînt profund conflictuale: o persoană care pledează pentru a
pune capăt restricțiilor privind avorturile în ultimul trimestru ar putea, de
asemenea, să privească întrebătoare o femeie însărcinată care bea un pahar de
vin. Astfel de atitudini combină recunoașterea faptului că sarcina compromite
și ar trebui să compromită libertatea unei femei, cu insistența asupra
dreptului ei de a fi liberă dacă dorește. Nu se face pentru a evidenția
contradicția dintre presupusa libertate a unei femei însărcinate în chestiuni
la fel de grave precum sfîrșitul vieții copilului ei nenăscut și datoria ei de
a se supune unei reglementări minuscule în chestiuni la fel de banale ca dacă
mănîncă sau nu brînză albastră.
Feminismul își dă mîna cu
progresismul
Feminismul de stînga
încearcă să conteste toate constrîngerile bazate pe sex în numele asemănării
bărbați-femei. Respinge diferențele de sex în favoarea unei teorii a
personalității „ardezie goală” și tratează femeile care preferă activitățile
casnice față de cele pentru carieră ca trădătoare de clasă. În cea mai
detaliată situație, acesta susține o abordare tranzacțională a vieții sexuale
și reproductive a femeilor, una care normalizează prostituția, legitimează
pornografia ca o carieră, încadrează gestația ca „parazită” și propune
surogatul ca model pentru viața de familie.
Căutarea sa de asemănare a
culminat cu spectacolul suprarealist al unui feminism care încearcă să
elibereze femeile de nevoia de a fi femeie. Măsurile recente de abolire a
sexului biologic în drept au fost apreciate ca victorii într-un proiect
progresist „intersecțional”, iar rezistența este denumită „cea care susține
menținerea femeii pe baza trăsăturilor fiziologice”. Acest lucru în ciuda
faptului că abolirea segregării sexuale este, în mod clar, în detrimentul
femeilor din echipele sportive sau în vestiare, închisori și refugii pentru
femei. Astfel de efecte nu preocupă prea mult femeile bogate care beneficiază
de o cultură „neutră de gen” la locul lor de muncă și este puțin probabil să se
găsească încarcerate sau să fugă de violența domestică.
Rezultatul este o doctrină
confuză, care protestează împotriva uciderii copiilor în uter, în timp ce
rezistă politicilor care ar îmbunătăți viața acelor bebeluși o dată născuți. O
adevărată politică pro-copil nu ar rezista acțiunilor statului pentru a
sprijini formarea familiei sau extinde concediul de maternitate dincolo de cîteva
săptămîni brutal de scurte.
Decalajul dintre numărul de
copii pe care îl doresc femeile americane și numărul pe care îl au crește de
mai bine de un deceniu. Pe măsură ce ajungem la capătul îndepărtat al erei
industriale, antropologia libertății care a alimentat acea epocă oferă un
coșmar de sterilitate și lasă femeile fără adăpost politic.
Pe măsură ce creșterea
economică vine neurmată de prosperitatea în masă, feminismul liberal servește
intereselor de clasă, ai căror membri își pot permite să subcontracteze
personal pentru serviciile casnice. Feminismul conservator servește unei clase
de mijloc în scădere, ai cărei membri își pot permite totuși să aleagă între
subcontractarea personalului pentru servicii casnice și creșterea unei familii
cu un singur venit. Nici unul dintre feminisme nu recunoaște că „progresul”, în
măsura în care implică eliberarea de obligații și constrîngeri, este ostil
mamelor. Inevitabil, un feminism care susține mamele astăzi constată că trebuie
să se opună progresului.
Pentru epoca în care intrăm,
un feminism îndrăgostit de tehnologie și promisiunea sa de a pune capăt tuturor
limitelor va oferi – oferă deja – doar mizerie.
Realitățile biologice
trebuie luate în considerare
În schimb, avem nevoie de o
mișcare bazată pe realități pragmatice. Corpul masculin și cel feminin sînt
diferite; oamenii nu pot schimba sexul; majoritatea femeilor vor să aibă copii;
heterosexualitatea este condiția umană implicită; externalizarea treburilor
casnice este o mișcare de reintroducere a unei clase de servitori; copiii se
descurcă mai bine în familii stabile cu doi părinți; iar hiperfocalizarea
noastră asupra libertății individuale este un factor central în scăderea ratei
nașterii în întreaga lume. Împotriva dezvoltărilor tehnologice care promit să
ne elibereze de iubire, dor și natura umană în sine, reafirmarea acestor
adevăruri este un act de rezistență feministă.
Sîntem suficient de
eliberați. Femeile trebuie să negocieze noi condiții sociale și economice, nu
într-un spirit de conflict zero cu bărbații, ci alături de prietenii, soții,
tații, frații și fiii noștri. Scopul nu este să ne întoarcem la un trecut
perfect imaginat, ci să ajungem la un viitor descătușat de urmărirea distopică
a progresului. Singura scăpare dintr-un coșmar de atomizare și război între
sexe este recunoașterea faptului că sîntem creaturi întruchipate și că
interdependența nu este opresiune, ci tocmai ceea ce ne face oameni.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu