Joc întîmplări cu
sufletul pe tavă.
În fiecare seară ard
fiori
Și voi veniţi în
fiecare seară
Să vă-ncălziți la foc:
ce suplu mor,
Ce harnic mîrîi, cît
de aspru sufăr,
Ce bine-mi stă ca
inimă mereu,
Cît de frumos mă
descompun pe scenă,
Ce simplu vă explic
cît mi-e de greu!
Cu spaima voastră mă
dezvăț de viaţă
Și-atunci cînd viaţa
voastră-nchisă-n cerc
V-aruncă într-o simplă
întîmplare
Vă dau să plîngeți tot
ce-n voi încerc.
Atîta doar că viețuim pe
fugă,
Cortina cade, voi
plecaţi la voi,
Eu plec la mine în
laboratoare,
Să fabric pentru mîine
lacrimi noi,
Cînd iarăși veţi veni
în faţa scenei,
Și iarăși voi urca pe
scenă mut
– Nici nu mai am de ce
să mă strămut –
Și ne vom despărţi din
nou în seară:
Eu, prea sătul de
oameni fără lacrimi,
Voi, nesătui de
lacrimi de-mprumut.
Valentin DAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu