Și poate că la urmă mai este
loc de-un vis
și timp de o iubire, s-o luăm
cu noi în cer...
E-o nebunie-n mila lui Dumnezeu
să sper,
cînd de pe cruce raiul din nou
ni l-a deschis?
S-adulmecăm
vecia în trupul efemer
nu-i
oare însuși rostul în firea noastră-nscris?
Să
fie prea tîrziul blestem? Dar ce zapis
e mai presus de cruce, cînd
după ea mă cer?
Eu cred că nici păcatul, nici
moartea nu-i mai tare
decît în noi e Duhul ce plînge
cu suspine,
iar cupele mîniei, oricît ar fi
de pline,
nu prisosesc asupra iubirii
iertătoare.
Încrezători, iubito, în milele
divine,
să nu ne fie teamă că n-am avea
scăpare,
căci din izvod și pînă la
ultima suflare
noi sîntem rămășagul lui
Dumnezeu cu Sine!
Răzvan CODRESCU
Foarte frumoase versurile!
RăspundețiȘtergere❤️
RăspundețiȘtergere