și visele ca frunzele ne cad:
să fie acesta tristul nostru vad
spre niciodată și spre nicăirea?
Te simt întreagă numai vînt și ploi,
și s-a făcut așa de frig în tine
că nici să-ți dau tîrcoale nu-mi mai vine,
oricît am fi de una amîndoi...
Abia din ochi ne mai cătăm agale
și-abia mai dibuim cîte-un cuvînt:
te știu că ești și tu mă știi că sînt,
dar ce folos în fața toamnei goale?
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu