PRIMIREA STRĂINILOR
Cred că ar fi cazul să mai renunțăm la încă un mit: ospitalitatea românească. În cazul comunei Ditrău am spune că este vorba mai degrabă despre unguri, dar cred că lucrurile stau la fel și în comunitățile românești. Românii se tem foarte mult de o imigrație nestăvilită, de hoarde de străini care vor veni peste noi și ne vor schimba structura populației, cultura și obiceiurile. Eu cred că ne temem de un lucru care este oricum inevitabil, iar singura problema este cum îl înțelegem, ca să putem să îi facem față și să îi supraviețuim.
Încă sînt puțini, dar chiar și așa ne întrebăm: de ce vin străinii la noi? Pentru că România se confruntă cu o gravă criză a forței de muncă, românii preferă să muncească în străinătate pe bani mai mulți, iar la noi în țară patronii care doresc să facă o afacere își găsesc foarte greu personal. Salariile sînt mai mici decît pretind românii să primească, fie pentru că atît pot firmele să ofere, fie pentru că patronii s-au învățat să ofere puțin și să primească mult. Sînt însă locuitori ai planetei, de pe meleaguri îndepărtate, pentru care salariile oferite de firmele românești sînt suficient de bune ca să facă mii de kilometri pînă aici, să muncească și să trimită banii către familiile lor, în țările de origine. Fenomenul care se întîmplă este că românii pleacă din țară, iar în locul lor, pentru că nu are cine munci, vin străini. O populație autohtonă este înlocuită cu una alogenă.
În cazul de la Ditrău, patronii brutăriei au declarat că au încercat să angajeze forță de muncă locală, dar nu au găsit. Atunci au primit, cu toate formele legale, doi cetățeni din Sri Lanka. Fenomenul venirii forței de muncă străine, în special din Asia, se întîmplă de mai mult timp. Deja în orașele mari, de multe ori muncitorii din construcții sînt asiatici. Dar sînt angajați străini în mai multe locuri, în fast-food-uri, spălătorii auto etc. Orașul fiind un loc cosmopolit, aici ei sînt trecuți mai ușor cu vederea, sau oricum nu creează o emoție colectivă puternică.
Ura împotriva celor doi srilankezi nu este îndreptățită (nu că ar putea fi vreodată). În cazul lor, oamenii se pare că sînt sub vraja propagandei, au fost convinși de mass-media română, dar mai ales maghiară, că este un mare pericol ca imigranți ilegali musulmani să vină peste ei, să îi dea la o parte și să transforme satul domol în care trăiau într-un în loc plin de islamiști periculoși, că nimic din ce este acum nu va mai la fel în viitor, dacă nu se pune capăt rapid imigrației masive.
Străinii vin din motivele din care pleacă românii: să cîștige un ban cinstit, mai mult decît în țara proprie. De aceea, dată fiind situația economică, fenomenul pare inevitabil. Dar asta înseamnă că este și bun? Pînă la urmă depinde de număr. Dacă vor fi cîțiva, care după ce stau cîțiva ani se mai și întorc în țările lor de baștină, nu vor fi consecințe prea mari. Dacă însă vor fi cîteva milioane de asiatici, în locul milioanelor de români plecați în Occident, atunci România va fi doar un nume pentru o populație diferită de cea din prezent. Un prim efect negativ ar fi acela că dacă vin străini care să muncească pe bani puțini, atunci salariile la noi în țară nu vor crește, iar românii plecați afară nu se vor mai întoarce. Vor rămîne acolo, iar străinii se vor stabili aici, pentru că va fi nevoie de ei.
Acum românii plecați afară se mai întorc în țară de Crăciun și de Paște (dacă pot să își ia concediu în acele perioade) sau vara în august, cînd sînt, peste tot, concedii, pentru că au o rudă aici, părinți sau copii, prieteni pe care doresc să îi vadă. Dar în cîteva zeci de ani, cînd părinții vor muri, iar copiii vor fi destul de mari ca să își aibă rostul propriu, fie în țară, fie în afara ei, acești oameni nu se vor mai întoarce. Ei vor fi cetățenii altor țări. Noi vom rămîne mai puțini, și așa natalitatea a scăzut dramatic, sau vom completa deficitul de populație cu asiaticii care vor veni și se vor stabili aici. Dar de ce neapărat asiatici? Pentru că aici nu se vor stabili europeni cu un nivel ridicat de trai, decît dacă pot face o afacere, iar aceștia sînt puțini. În schimb, vor veni masiv acele populații care au un nivel scăzut de trai în țara de origine, iar aici își pot asigura o viață mai bună. Exact ce fac și românii care pleacă la muncă afară.
Înainte de a vedea asta ca pe un act dramatic, ar trebui să fim conștienți că migrații de populații s-au întîmplat întotdeauna în istorie. Oamenii s-au mutat pașnic dintr-un loc în altul, fie pentru că le plăcea mai mult în altă parte, fie, de cele mai multe ori, pentru că au fost nevoiți să o facă. În țara lor nu aveau ce mînca, sau erau în pericol să fie omorîți de forțe politice ostile. Însă atunci cînd migrația cuprinde o parte însemnată a populației, cum este acum cazul cu aproape cinci milioane de români, oameni în plină putere, practic forța activă a unei societăți, plecarea lor va avea consecințe asupra structurii populației rămase. Mai ales pentru că, pentru a suplini forța de muncă plecată, vor veni străini care acceptă să muncească și să trăiască aici. În măsura în care ei sînt diferiți, sînt negri, au religie diferită, acum unul e un catolic, cu care ne putem înțelege bine, dar și un budist, ceea ce este un pic straniu pentru noi, acceptarea lor e un proces dificil.
Am văzut cum presa progresistă înfierează atitudinea șovină a localnicilor din Ditrău. Au și n-au dreptate. Acolo sînt manipulări, exagerări, prezentarea unor pericole imaginare. Dar dacă fenomenul devine masiv, iar în viitor sînt toate șansele să devină astfel, atunci vor avea loc schimbări radicale ale comunității. Nu știu cîți dintre noi putem accepta senin să ne schimbăm un stil de viață pe care deja îl avem, și pe baza căruia funcționăm destul de bine. Majoritatea oamenilor preferă o viață normală și predictibilă, iar venirea străinilor în arealul propriu va schimba starea de fapt.
Cam acesta este fenomenul. Pentru progresiști venirea străinilor este bună, nu numai în cazul de la Ditrău, dar în general, le oferă prilejul de a-și afirma deschiderea culturală către diversitate, lucrurile merg bine, se creează bunăstare economică, lumea se mișcă, totul va fi bine. Noii veniți se vor integra, și vor avea un nivel civic și democratic superior, chiar dacă ar fi musulmani, cu obiceiurile lor culturale diferite, printre care acela de a se sinucide în atentate împotriva celor de altă credință, de a viola femei sau de a le ucide cu pietre pe cele găsite vinovate de adulter.
Migrația controlată este inevitabilă. Oamenii pleacă din locurile în care se trăiește prost, cum este România sau Sri Lanka, și merg în locurile în care se trăiește bine, cum este Occidentul, sau România față de Sri Lanka. Dacă românii vor cîștiga suficient de bine în țara lor, atunci nu vor mai pleca afară, nu va mai fi nevoie de „importul” de populații. Cum acest lucru nu prea pare posibil, din păcate, din motive politice și economice, atunci ne putem aștepta la un aport de străini, care deja a început și care se va extinde în viitor.
Cum pot trata ortodocșii importul de străini? Nu prin atitudini șovine, de respingere a lor. Orice ființă umană merită respectul nostru. Putem folosi venirea străinilor ca pe un prilej de adîncire în credința proprie și de deschidere binevoitoare către cei de alt fel. Nu îi convertim pe noii veniți, dar, dacă vor, le oferim prilejul de a cunoaște ortodoxia, apoi ei aleg ce vor să facă. După cum arată însă credința noastră, nu prea cred că vom putea convinge pe nimeni. Să avem mai mult spirit comunitar, să ne trăim mai puternic credința, căci prin ea ne putem deschide către cei de altă cultură și credință!
Paul Cătălin CURCĂ
"Nu respingere, deschidere, ...inevitabil….." Bla, bla, bla. De asta ajuns neamul in situatia actuala. Ce mentalitate de sluga, nevertebrata. Rusine !!! Nu domnule, in cazul acesta, pentru vorbele tale, te-ar scuipa si stramosii dumitale drept in ochi. Bravo dusmanilor nostri seculari, ungurii, care stiu sa-si apere tara de invazie!
RăspundețiȘtergereRadu Greuceanu
Nu cred ca e vorba de ura; bunul simt iti spune ca venirea "pasnica" a strainiulor cu motivatie economica este de fapt ingradirea modului de viata existent ceea ce este un factor major de destabilizare nu emotionala ci socio-culturala.(nu imediat, desigur)
RăspundețiȘtergereNu e vorba de migratii pasnice, ca nu au cerut voie localnicilor ci si-au "tras" acoperire cu acte.
Este - per total - invazie mascata.Care e problema ca aaceristu' nu corespunde pietei mncii, adica plateste prost?
Sa-si inchida taraba; oamenii pot sa-si faca paine acasa, ceea ce in tarile apusene nu se mai practica.
Recesiunea este calea insanatosirii sociale - mai putin, mai rar si pentru cei care sint acum vii.
Amintiti-va ca pensia a fost inventata, sistemul asigurarilor de sanatate a fost inventata, taxarea pentru orice - la fel.... cui folosesc?
Oamenilor "de rand"? - nici vorba, celor care le iau banii si le returneaza ca beneficiu servicii de valoare foarte mica si ineficiente comparativ cu plata si asteparea.
Cine a inventat "rotierea" banilor si a bagat in capul multora dezvoltarea "continua", fara limite a impins politica si scoala intr-o minciuna care duce la sinucidere.
Nu este nevoie reala de straini, este nevoie de romani la conducerea Tarii care sa asculte de nevoile si dorintele romanilor in primul si ultimul rand, ... conducere acaparata de alogeni si sluga la sionisti, pardon - globalisti.
Nu cred că aici e vorba de „invazie”, cum nici cetățenii români duși să muncească pe aiurea nu sînt „invadatori”.
RăspundețiȘtergereProbabil ca destui unguri din acel sat/regiune au mers, sunt si vor merge la munca in strainatate. Deci e elementar ca si altii sa aiba dreptul sa faca la fel.
RăspundețiȘtergereInsa natiunile "puternice", care sunt inca destul de nationaliste (in sensul bun, dar si cu excese), vor dreptate, drepturi, dar numai sa primeasca, nu si sa dea! Adica dreptate, dar nu pt. catei. Noi, romanii, o natiune actualmente "slaba", suntem obisnuiti cu modul asta de fi tratati.
Si nu cred ca noi, romanii, reactionam la fel. Avem destule alte metehne, dar deocamdata nu si pe asta. Imi vine in minte situatia, de acum cativa ani, unui negru din Maramures. Era privit cu curiozitate, dar atata timp cat era om de treaba, era primit cu prietenie. Si situatia nu e o exceptie, si regula.