Atîta ești de alta, din creștet
la picioare,
că te-am trecut cu ochii ca și
cînd n-ai fi fost,
deși îți știu făptura întreagă pe
de rost,
de cînd abia dăduseși ca mugurul
în floare.
De ce se-alese praful de vechea
vrajă oare,
de ce îți vine trupul pe duh atît
de prost
și nu-și mai află-n tine iubirea
adăpost,
iar visul se chircește în somnul
tău și moare?
De mila ta aș face acum întoarsă
cale,
să îți însemn durerea cu ultimul
sărut,
dar m-aș simți ca moartea care
ți-ar da tîrcoale
sau ca o boală care te-ar lua de
la-nceput,
așa că nu mă-nduplec spre-amurgul
cărnii tale
și-mi pipăi coasta lipsă ca pe un
rai pierdut.
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu