DREPTURILE OMULUI
SAU DREPTUL NATURAL?
Toţi am auzit şi auzim în fiecare zi de „drepturile
omului”. Ne întrebam, însă, cum au apărut ele?
Care este sursa drepturilor omului? De unde
decurg? Sînt imuabile ori pot fi anulate sau schimbate după bunul nostru plac ca
fiinţe autonome cu dreptul de a alege? Acestor întrebări fundamentale caută să
le dea un răspuns comentariul de mai jos.
Noi credem că drepturile omului sînt drepturi
naturale, adică drepturi cu care ne naştem şi care nu pot fi luate de la noi.
Nu ne sînt conferite de stat ori de tribunale, aceste instituţii avînd doar
obligaţia să ni le protejeze. Drepturile omului impun cheltuieli financiare, pe
cînd drepturile naturale nu. Un drept al omului în stare nascendi în Occident, de exemplu, e născocirea unui drept la schimbarea sexului
biologic. Pentru exercitarea acestui „drept” e nevoie de sute de mii de dolari,
bani veniţi din fondurile publice. Intervenţiile chirurgicale pentru schimbarea
sexului sînt multiple, iar costurile lor astronomice. Sute de
mii de dolari sînt alocaţi pentru a facilita „dreptul” unui singur om care suferă de confuzie
sexuală, în timp ce în multe ţări din lume oamenii trăiesc doar cu trei ori
patru dolari pe zi!
Colegii de la Pro-Vita (Bucureşti) au lucrat cu sîrguinţă
la subiectul pe care-l discutăm
azi şi l-au redactat. Le mulţumim!
Drepturile
omului sau Dreptul Natural?
Controversa
este reflectată în modul în care, în ultimii ani, atît susținătorii, cît și oponenții
Revoluției Culturale au încercat să folosească drepturile omului ca bază pentru
propriile agende. De exemplu, în timp ce oponenții avortului au încercat să
invoce dreptul la viață (care, fiind „cel mai fundamental” drept, este
consacrat în toate documentele majore cu privire la drepturile omului),
susținătorii avortului au încercat să demonstreze că „dreptul la avort” este
implicit conținut în documente internaționale general recunoscute, cum ar fi
Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei
(CEDAW). Dispute similare au avut loc și pe tema homosexualității, eutanasiei,
utilizării tehnicilor de asistare medicală a procreației ș.a.m.d.
Nu este scopul
nostru aici să intrăm în fiecare dintre aceste dezbateri. Este suficient să
menționăm că drepturile omului sînt privite, astăzi, ca un fel de instanță
morală supremă, la care se poate apela pentru a demonstra legitimitatea
proiectelor politice proprii sau ilegitimitatea politicilor și legilor
opozanților. Se spune că drepturile omului ar fi legi „prepozitive” – o formă
legislativă superioară, căreia toate legile pozitive trebuie să i se
conformeze. Acest lucru pare foarte similar cu Dreptul Natural și se poate
observa, așadar, ca o consecință, că astăzi există un fel de confuzie dacă
drepturile omului și Dreptul Natural nu sînt cumva unul și același lucru.
Ele nu sînt
același lucru. De fapt, orice afirmație referitoare la o preexistență și
superioritate a drepturilor omului față de dreptul pozitiv este în mod necesar
greșită. Ceea ce este înțeles în mod larg prin termenul de „drepturile omului”
este un set de tratate internaționale care definesc o varietate de drepturi ce sînt
universal recunoscute. Nu există îndoială cu privire la importanța și valoarea
acestor documente, dar este clar că acestea sînt, în sine, simple legi pozitive ideologizate, surclasate de Dreptul Natural pe care se presupune că îl transpun și
îl aplică.
Cele mai
importante diferențe
între Dreptul
Natural și drepturile omului
Drepturile
omului au fost codificate într-un număr de instrumente juridice, în timp ce
Dreptul Natural nu poate fi codificat. Drepturile omului sînt, prin urmare,
drept pozitiv, în timp ce Dreptul Natural nu este.
Drepturile
omului se referă la drepturi izolate care sînt prezentate ca „absolute”, dar
între care pot interveni contradicții. Prin contrast, în Dreptul Natural, rar
dacă există aspecte absolute, dar există cîte o soluție adecvată la fiecare
problemă.
Drepturile
omului sînt un rezultat al unui proces politic (la ONU, Consiliul Europei
sau altundeva), în timp ce Dreptul Natural este independent de politică
sau de voința umană.
Avînd în vedere
marea importanță care se acordă astăzi tratatelor internaționale referitoare la
drepturile omului, nu este de mirare că aceste tratate au devenit o țintă
primară pentru manipularea și denaturarea motivată politic. Totuși, este puțin
probabil ca aceste documente să poată fi modificate pentru a include explicit
referințe cu privire la un „drept la avort”, „drept la eutanasie”, „drept la
căsătorie unisex” sau alte deziderate similare, pentru că aceste
modificări ar necesita unanimitatea tuturor statelor semnatare. După cîteva
încercări nereușite de a introduce asemenea modificări, grupurile de presiune
care caută să traducă aceste deziderate în „drepturi” și-au schimbat, prin
urmare, în mod inteligent strategiile, axîndu-se pe reinterpretarea
documentelor existente, fie prin lucrări academice, fie prin activitățile
organismelor de monitorizare a tratatelor (cum ar fi diversele Comitete ale
Organizației Națiunilor Unite sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului).
Denaturarea
drepturilor omului
În ultimii ani,
un număr considerabil de poziții-cheie în cadrul Comitetelor ONU, al Curții
Europene a Drepturilor Omului, al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a
Uniunii Europene, precum și în diverse instituții academice, au
fost ocupate de oameni care desfășoară o agendă consecventă de activism
judiciar, „descoperind” noi drepturi în ceea ce privește avortul sau persoanele
LGBT în documente internaționale cum ar fi CEDAW sau Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, pe care, de fapt, aceste acte nu le includ. Speranța lor
este aceea că, cu cît vor fi mai des repetate, cu atît interpretările lor
absurde privind drepturile omului vor părea mai credibile publicului larg.
Deciziile
Curții Supreme a SUA în cazul Griswold c. Connecticut (1965) și Roe c. Wade (1973) au
inaugurat o eră fără precedent a activismului judiciar, în mod deosebit în SUA,
dar și în diverse țări europene și, mai recent, la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului. La nivel internațional, Conferințele ONU pentru Populație
și Femei au văzut încercări de a introduce un „drept de avort” prin ușa din
spate. Strategia a fost de a introduce în aceste conferințe niște
texte care conțineau o multitudine de referințe vagi referitoare la „sănătatea sexuală
și a reproducerii și drepturile aferente”, cu intenția de a dezvălui doar după
adoptarea acestor texte că respectivele referințe urmau a fi interpretate ca
dreptul la avort. Multe delegații, totuși, au devenit suspicioase și au refuzat
să includă aceste texte pînă cînd a fost adăugat un limbaj clarificator, care a
condamnat explicit utilizarea avortului ca mijloc de planificare familială.
După aceste
evenimente, însă, UNFPA (Fondul ONU pentru Populație), Divizia pentru
Promovarea Femeii (DAW) a Națiunilor Unite și Oficiul Înaltului Comisar al
Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului au convocat o întîlnire în spatele
ușilor închise, la Glen Cove, unde, împreună cu cîțiva reprezentanți selecți ai unor
organizații neguvernamentale și cîteva agenții ONU, au conceput noi strategii
pentru promovarea agendei lor. În urma acestei întîlniri, organismele de
monitorizare a tratatelor ONU au emis subit rapoarte, comentarii și opinii în
care „descopereau” în mod surprinzător că legislația restrictivă în privința
avorturilor ar putea „periclita dreptul femeii la sănătate”, „constitui
tratament inuman”, „încălca dreptul la autodeterminare”. Ele au fost susținute la
unison de un cor de declarații de presă, emise de diverse organizații
neguvernamentale și academicieni care au participat la întîlnirea de la Glen
Cove. Curînd, activiștii homosexuali și transgen au început să își însușească
limbajul drepturilor omului pentru a-și promova propriile interese.
În Europa, două
rezultate uimitoare
ale acestei
strategii au fost:
(1) o opinie
juridică a unui grup de „experți în drepturile omului” înființat și finanțat de
Comisia Europeană, care a găsit că prevederile care permiteau medicilor și
asistentelor medicale să invoce obiecția de conștiință cînd aceștia sînt
solicitați să practice avorturi constituie o „încălcare a drepturilor omului
aferente femeilor”, și
(2) un raport
emis de o nou-înființată Agenție pentru Drepturi Fundamentale a UE, în care s-a
afirmat că standardele existente privind drepturile omului obligă statele
membre UE să ofere același statut juridic homosexualilor care trăiesc într-o
relație durabilă ca și cuplurilor (bărbat/femeie) căsătorite.
Pe plan
internațional, un document intitulat „Principiile de la Yogyakarta” utilizează
terminologia drepturilor omului pentru a promova o agendă absurdă, care acoperă
o sferă pornind de la „căsătoriile” unisex și mergînd pînă la adopția de copii
de către homosexuali și mult mai departe. Acest lucru a fost urmat mai tîrziu de
o tentativă (nereușită) de a determina Adunarea Generală a ONU să adopte o
rezoluție care să adopte aceste „Principii”.
Este de la sine
înțeles și nu necesită alte explicații faptul că aceste afirmații și altele
similare denaturează în mod grosolan adevăratul conținut al instrumentelor cu
privire la drepturile omului negociate la nivel internațional. Din punct de
vedere pur juridic, este evident că astfel de opinii și rapoarte nu trebuie să
fie luate în serios. În același timp, însă, ele prezintă o îngrijorare
serioasă, evidențiind măsura în care tocmai instituțiile a căror sarcină este
să interpreteze în mod fidel instrumentele drepturilor omului au fost
infiltrate de oameni care doresc să le manipuleze într‑un mod cinic și să le
denatureze. Sistemul de drepturi ale omului adoptat după cel de-Al
Doilea Război Mondial este astăzi într-o criză profundă, iar
pentru a rezolva această criză este necesar să înțelegem că documentele
referitoare la drepturile omului nu sînt adevăruri absolute, ci rezultatul unui
proces politic, și că interpretarea acestora poate fi rezultatul unei
manipulări ideologice crase și deliberate.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu