Am primit și dau mai departe…
MOȘTENIREA INTELECTUALĂ
A LUI SIR ROGER SCRUTON
Recent (12 ianuarie 2020) a
trecut la cele veşnice Sir Roger Scruton, britanicul conservator a cărui
personalitate transcende perioada de timp în care el a fost activ şi a inspirat
o mulţime de intelectuali de dreapta prin doctrinele lui conservatoare, lucide şi
inteligente. A fost unul dintre cei
mai importanți gînditori ai epocii noastre și considerat cel mai marcant
filosof conservator de la Edmund Burke încoace. Specializat în filosofia
esteticii și în filosofie politică, a scris peste 50 de cărți, tratate și piese
de teatru. Am găsit potrivit să publicăm astăzi un material
special dedicat acestui bărbat influent, căruia nu i-a fost ruşine de
conservatorism. Este vorba de un comentariu scris de el în 2007, privind
impactul toxic pe care normalizarea homosexualităţii îl are asupra copiilor. A
fost tradus de colegii noştri de la Pro Vita, pentru care le mulţumim.
Normalizarea
homosexualităţii
Societățile
occidentale au suferit, în ultimele decenii, o schimbare radicală a
atitudinilor lor în ce privește homosexualitatea. Ceea ce a fost privit cîndva
ca un viciu intolerabil este acum privit ca o „orientare”, cu o natură deloc
diferită – deși diferită ca direcție – față de înclinațiile care îi determină
pe bărbați la unirea cu femeile. Această
schimbare radicală a început o dată cu
dezincriminarea conduitei homosexuale și cu o dispoziție tot mai mare nu numai
pentru a tolera homosexualitatea în privat, ci și pentru a vorbi despre ea în public.
Am asistat la apariția „homosexualului public”, propagandistul flamboaiant al acelui „alt” stil de viață, iar un Quentin Crisp a încercat să ne
convingă că gay este, pînă la urmă,
denumirea corectă. A urmat
apoi mișcarea pentru „mîndria homosexuală” și „ieșirea la rampă” unor persoane publice.
În
cea mai mare parte, britanicii au trecut peste aceste schimbări. Este posibil să
nu fie confortabili cu exprimările mai „demonstrative”, dar sînt pregătiți să
tolereze modul de viață homosexual, cu condiția să se mențină în limitele decenței
și să nu violeze normele fundamentale. Totuși, această atitudine nu îi
satisface pe activiști. Căci a tolera înseamnă a
dezaproba. Doar atunci cînd o anume conduită jignește trebuie să îți exerciţi
toleranța, iar activiștii doresc ca oamenii să trateze homosexualitatea ca
normalitate. Prin alunecoasele noțiuni de discriminare și drepturile
omului, ei s-au folosit de lege pentru avansul agendei proprii. În prezent,
homosexualitatea este tratată de lege ca fiind o tendință comparabilă aproape în
orice mod cu heterosexualitatea, astfel încît orice încercare de a face distincția
între oameni pe motive de „orientare” – fie că e vorba de solicitarea unui loc
de muncă, fie de beneficiul oricărui alt
privilegiu – este considerată „discriminare” nedreaptă, o eroare morală
comparabilă cu discriminarea pe criteriu de rasă sau sex.
În
general, am acceptat că ar putea fi necesare legi împotriva discriminării,
pentru a-i proteja pe cei care au suferit în trecut de pe urma unor prejudecăți
ostile. Din cînd în cînd, însă, ne trezim că, deși homosexualitatea a
fost normalizată, totuși nu este normală. Acceptarea
de către noi a stilului de viață homosexual, a cuplurilor de același sex și a
comunității gay nu a eliminat
sentimentul că acestea sînt alternative la ceva și
că acel ceva este, de fapt, normalul. Nu este vorba despre
dorința heterosexuală, concepută ca o „orientare”, ci despre unirea
heterosexuală: alăturarea bărbatului și femeii într-un act care conduce, prin
cursul natural al lucrurilor, nu doar la un angajament reciproc, ci și la
purtarea copiilor, la întemeierea unei familii și la obișnuitul sacrificiu de sine de care, mai presus de orice,
depinde viitorul societății. Propaganda care a încercat să rescrie
heterosexualitatea ca „orientare” este doar o încercare de a ne convinge să
trecem cu vederea adevărul despre uniunea sexuală: că, în forma sa normală,
acesta este modul în care o generație succede celei anterioare.
Adopţiile
homosexuale
Acest
adevăr este recunoscut de toate marile religii și este susținut prin viziunea
creștină a căsătoriei ca uniune creată de Dumnezeu. Acest lucru explică, într-o
mare măsură, reticența oamenilor religioși de a susține căsătoria homosexuală,
pe care ei o văd ca pe o încercare de a rescrie în termeni exclusiv omenești
contractul etern al societății. Pentru a o spune într-un alt mod, ei văd căsătoria
homosexuală ca pe profanarea unei taine. De aici, conflictul crescînd între
agenda homosexuală și religia tradițională, conflict în care actuala dispută
privind „dreptul la adopție” este cel mai recent capitol. În conformitate cu
perspectiva creștină – una împărtășită, cred eu, și de musulmani și evrei –, adopția înseamnă a primi un copil
ca membru al familiei, unul pentru care te dedici la fel cum un tată și o mamă
se dedică propriilor copii. Este un act de sacrificiu, realizat în beneficiul
copilului și în scopul de a oferi confortul normal al unui cămin. Scopul său nu
este de a-i mulțumi pe părinți, ci de a îngriji copilul, făcîndu-l parte
dintr-o familie. Pentru oamenii religioși, înseamnă a-i oferi copilului
un tată și o mamă. Orice altceva ar fi o nedreptate făcută copilului și un abuz
asupra inocenței sale. Prin urmare, nu există „dreptul la adopție”.
Adopția înseamnă asumarea unei datorii, iar singurele drepturi pe care aceasta
le implică sînt drepturile copilului.
Împotriva
acestui argument, apelul la legile „anti-discriminare” este irelevant. Scopul
adopției nu este de a gratifica părinții adoptivi, ci de a ajuta copilul. Și avînd
în vedere că, din punct de vedere religios, singurul ajutor care poate fi
oferit este aducerea lui într-o familie reală, nu este în nici un fel mai multă discriminare în a
exclude cuplurile de homosexuali de la adopție decît în a exclude legăturile
incestuoase sau comunitățile de swinger-i promiscui. Într-adevăr, implicația
că adopția este în totalitate o problemă de „drepturi” ale potențialilor părinți
arată inversiunea morală care infectează societatea modernă. În loc să
considerăm familia ca modul prin care generația actuală se jertfește pentru cea
următoare, ni se cere să creăm familii în care generația următoare să fie
sacrificată pentru plăcerea celei actuale. Ni se cere să ignorăm tot
ceea ce știm despre fragilitatea parteneriatelor homosexuale, despre nevoile
psihologice ale copiilor și despre normele care încă mai predomină în școlile și
comunitățile noastre, de dragul unei fantezii ideologice.
A
te opune adopției de către homosexuali nu înseamnă că homosexualii nu ar trebui
să aibă nici o relație cu copiii. De la Platon la
Britten, homosexualii s-au distins ca profesori, adesea sublimîndu-și eros-ul, așa cum au făcut acești doi
mari bărbați, prin hrănirea minții și sufletelor tinerilor. Dar Platon a fost
cel care, în Legile, a subliniat că
homosexualii, la fel ca heterosexualii, trebuie să învețe calea sacrificiului,
că nu dorințele prezente sînt cele care trebuie să îi guverneze, ci interesele
pe termen lung ale comunității. Și, cu siguranță, nu este neplauzibil ca acele interese pe
termen lung să fie mai susceptibile de a fi protejate de religii decît de
ideologiile politice care guvernează Partidul Laburist.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu