BARNEVERNET-UL CONTINUĂ
POLITICA CONTRA FAMILIEI
Ne cunoaştem de
mulţi ani cu personalităţi marcante din mişcarea pentru familie şi valori din
Europa. Una dintre ele e Robert Clarke, din grupul de avocaţi creştini Alliance
Defending Freedom (ADF). Robert a şi locuit pentru o vreme în România,
la Oradea, fiind interesat să cunoască mai îndeaproape mişcarea creştină din România.
Am păstrat legătura şi cu colegii lui din ADF şi ne bucuram de succesele lor la
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cît şi la
Curtea Supremă a Statelor Unite, privind protejarea valorilor.
Cu cîteva
săptămîni în urmă Robert Clarke a publicat o sinteză a cîtorva cazuri pe rol la
CEDO care implică încălcarea drepturilor parentale, inclusiv Cazul Bodnariu. Articolul a
apărut în engleză, pentru publicaţia americană on-line
Public Discourse (vezi aici).
Colegii noştri de la Cultura Vieţii
au tradus articolul lui Robert Clarke în româneşte (vezi aici). Republicăm
şi noi comentariul lui Clarke.
Introducere
Cei care
subminează familia atacă fundamentul societății noastre, sursă a bogăției și
diversității sale. Trebuie să ne păzim de cei pentru care ispita puterii oferă
posibilitatea de a-și forța viziunea utopică asupra generației viitoare prin
îndepărtarea părinților și, în cele din urmă, prin deconstrucția
familiei.
În ultimele
săptămîni, autoritățile
norvegiene au preluat custodia a trei copii americani de la părinții lor creștini. Natalya Shutakova,
cetățean american, și soțul ei, lituanianul Zigintas Aleksandravicius, au voie
să-și viziteze copiii doar de trei ori pe an. Din păcate, acest lucru nu este
prea șocant pentru cei care s-au ocupat de apărarea drepturilor părinților în
Europa.
Pare remarcabil
faptul că acest lucru se poate întîmpla într-o țară care se poziționează ca fiind una
de vîrf în protejarea drepturilor omului. Prin Agenția de Cooperare pentru
Dezvoltare, Norvegia alocă peste 400 de milioane de dolari pe an domeniilor
prioritare, inclusiv protecției drepturilor omului. Prin urmare, este ironic
că, în ciuda eforturilor publice pe care le face, a ieșit la iveală o încălcare
a drepturilor omului pe care mai degrabă ar fi păstrat-o ascunsă.
Cazul familiei
Bodnariu
Într-un fel,
povestea începe în 2015, cu foarte mediatizata luare a celor cinci copii – cu vîrste
de la 9 ani la doar 3i luni – din familia Bodnariu de către Barnevernet, agenția
norvegiană de protecție a copilului. Primul lucru pe care părinții l-au văzut a
fost sosirea a două mașini negre la locuința lor. Un asistent social le-a spus
că fiicele lor au fost luate direct de la școală în custodia de urgență a
statului și că părinții trebuie să vină la secția de poliție pentru a răspunde
la întrebări. Tot atunci, au fost luați și cei doi fii mai mari.
A doua zi,
mașinile negre au apărut din nou, pentru a-l lua pe bebeluș. A existat o
acuzație de pedeapsă corporală (ilegală în Norvegia), dar mai mult,
infracțiunea părinților a părut să fie căutarea unei educații în conformitate
cu credința lor creștină. Îngrijorarea autorităților privea modul în care
părinții considerau că Dumnezeu pedepsește păcatul. Potrivit familiei, aceasta
a fost și problema ridicată inițial în atenția Barnevernet de către
directorul școlii unde învățau fetele Bodnariu. Ideea că un astfel de element
esențial al credinței creștine a fost fie și în parte motivul pentru care
Barnevernet a năvălit pe porțile școlii a determinat proteste în fața a zeci de
ambasade ale Norvegiei din întreaga lume, de la Barcelona la Washington.
Acest scandal
i-a încurajat și pe alții să vorbească. La ADF International
am fost aproape copleșiți de numărul de persoane care ne-au relatat cazuri
similare. După investigații, am căpătat convingerea că dosarul Bodnariu era
unul simptomatic pentru problemele grave legate de funcționarea Barnevernet.
Pînă la acest
moment, la nivel internațional, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a
respins, de rutină, cauzele împotriva Norvegiei referitoare la Barnevernet, iar
această cale de atac părea să fi fost închisă. A trebuit să săpăm adînc și să
punem întrebări dure. Am furnizat informații unui număr de parlamentari membri
în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Adunarea a preluat problema și
a întocmit un raport detaliat. Raportorul a călătorit
în Norvegia și s-a întîlnit cu înalți oficiali și membri ai Parlamentului
norvegian. În final, raportul a fost votat și adoptat în plenul Adunării
Parlamentare.
Un alt caz
apare în prim-plan
Cam în același
timp cu întocmirea acestui raport, CEDO a decis să accepte o serie
de dosare îndreptate împotriva Norvegiei. În timp ce cazul Bodnariu a continuat
să facă valuri, un alt caz a captat atenția. În camera inferioară, CEDO s-a
pronunțat împotriva doamnei Trude Strand Lobben, dar Marea Cameră
[instanța de apel a CEDO – n. tr.] a fost de acord să revizuiască plîngerea, stabilind „scena”
pentru o confruntare. În cauza menționată, o tînără mamă a solicitat
autorităților ajutor atunci cînd era însărcinată. Acestea i-au oferit un loc
într-o unitate familială pe care o aveau în administrare. La cîteva
săptămîni de la nașterea copilului, femeia și-a exprimat dorința de a pleca,
ceea ce a pus în mișcare un întreg lanț de evenimente care avea să ducă la
luarea în custodie a copilului. Mama putea petrece cu el... 8
ore pe an! În final, copilul a fost dat spre adopție.
Audierea a avut
loc la Strasbourg, în octombrie 2018. De o parte a sălii de judecată stăteau
doamna Strand Lobben și avocatul ei. Într-o fățișă afișare a inegalității
armelor cu care se ducea bătălia, guvernul norvegian a fost reprezentat în
instanță de nimeni altul decît procurorul general, susținut de opt consilieri.
Petenta a așteptat pronunțarea aproape un an.
În toamna aceasta
[2019] ea
a fost răzbunată de Marea Cameră, care a decis că Norvegia nu a depus nici un
efort pentru a reuni familia, așa cum este obligată. Hotărîrea face referire la
Raportul care a fost adoptat de Adunarea Parlamentară cu doar patru luni
înainte de audierea în acest caz. Decizia marchează a
treia cauză în care Marea Cameră a găsit Norvegia vinovată de încălcarea
Convenției Europene [a drepturilor omului – n. tr.]
– o concluzie cu care au fost de acord treisprezece dintre cei șaptesprezece
judecători. Tragedia este că această „victorie” la CEDO vine la peste zece ani
după ce doamna Strand Lobben a fost decăzută din drepturi. Decizia nu are ca efect
reunirea mamei și a fiului și nici procesul, iar
suma mică acordată ca despăgubiri nu ar putea ostoi prejudiciul adus acestei
familii.
Norvegia la
judecată
Faptele din
acest caz urmează, în general, un model de-acum bine stabilit – și tragic.
Copilul este luat din familie în temeiul unei îngrijorări
anume. Părinții contestă apoi cu tărie măsura. Ceea ce ar trebui să fie înțeles
ca o reflectare a iubirii lor pentru copil este apoi folosit împotriva
lor, pentru a le demonstra lipsa dorinței de conlucrare cu autoritățile.
Mai departe, măsura este folosită ca temei pentru a prelungi separarea,
motivul inițial al separării estompîndu-se, de acum, în fundal. În cele din
urmă, trece suficient timp, iar autoritățile susțin că de-acum copilul este
bine acomodat și că trebuie să rămînă definitiv cu familia socială
în grija căruia a fost dat. Am văzut acest model repetîndu-se de nenumărate ori.
Din fericire,
acum Marea Cameră a intervenit. Și nu doar Curtea Europeană a Drepturilor
Omului ia aminte. Recent, Norvegia a fost supusă unei revizuiri pe termen de
patru ani a istoricului său privind drepturile omului, la Națiunile Unite, în
Geneva. Mai multe state și ONG-uri și-au exprimat îngrijorarea și au făcut
recomandări cu privire la modul în care Barnevernet a funcționat. Norvegia,
lovită de vîntul oprobriului internațional, a acceptat toate
recomandările menite să protejeze copiii împotriva îndepărtării arbitrare din
familie de către Barnevernet și să asigure o protecție adecvată pentru familie.
Dar acceptarea
recomandărilor nu este suficientă. Trebuie să fie urmată de acțiuni concrete,
care să ducă la o mai bună protecție a familiilor. Deși oricine ar fi de acord
că există unele cazuri în care Statul ar trebui să intervină pentru a-i proteja
pe copii, acest lucru trebuie să fie rar și să se bazeze pe dovada clară a
răului pe care ar urma să îl sufere copilul. Și chiar și după ce separarea s-a
produs, datoria Statului – așa cum a arătat CEDO – este să facă eforturi
viguroase de a reuni familia.
Drepturile
părinților sub asediu
Deși
dezvăluirile privesc Norvegia, aceasta nu este unică atunci cînd vine vorba de
practici dăunătoare și care subminează autoritatea parentală și familia. În
Germania, interdicția de lungă durată a „școlii de acasă” (homeschooling), susținută de pedepse penale în unele regiuni, a
fost confirmată la începutul acestui an de CEDO. În cazul familiei Wunderlich,
patru copii au fost smulși de acasă de mai mult de treizeci de ofițeri de
poliție. Au fost ținuți în custodie trei săptămîni, timp în care au fost supuși
evaluărilor educaționale. Au avut performanțe la un nivel normal, dar au fost
lăsați să se întoarcă acasă numai după ce părinții le-au promis să-i trimită la
școală. Între timp, în Suedia, școlarizarea acasă este, teoretic, permisă. Cu
toate acestea, trebuie solicitată permisiunea autorității, care o acordă numai
în „circumstanțe extraordinare”. În practică, înseamnă „aproape niciodată”.
Aceasta a fost decizia Consiliului Suedez pentru Educație pentru Copii și
Educație în cazul familiei Petersen. Mama și tatăl, cu dublă cetățenie (americană
și suedeză), și-au educat fiica în vîrstă de 7
ani la domiciliu, în timpul unei călătorii cu durata de trei luni. Rezultatele
au fost excelente și, la întoarcerea la școală, era clar că fata performa cu
mult peste colegii de clasă. Dorind să continue educarea fiicei lor în acest
fel, părinții au cerut, dar în zadar, permisiunea necesară.
Singurul mod în
care au reușit să rămînă la alegerea educațională despre care considerau că
este în interesul fiicei lor a fost să vîndă aproape tot ce dețineau și să se
mute în Statele Unite. În mod evident, aceasta nu este o opțiune disponibilă
pentru majoritatea familiilor și, prin urmare, ADF a salutat vestea că
Comitetul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite a acceptat să
audieze o asemenea plîngere, la începutul acestui an. Chiar mai recent,
guvernul scoțian a anunțat în sfîrșit că extrem de criticata prevedere
referitoare la „persoana numită” [named person
este un tutore al copilului, numit de stat pentru a-i supraveghea educația și
bunăstarea, cu puteri alarmant de mari – n. tr.]
urmează să fie abandonată.
Măsura a fost
contestată tocmai pînă la Curtea Supremă a Regatului Unit,
care, în vara anului 2016, a decis că guvernul Scoției a încălcat articolul 8
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Într-un pasaj edificator,
judecătorii arată
că „modurile
diferite de creștere și educare [a unui copil] duc la oameni diferiți. Primul
lucru pe care încearcă să-l facă un regim totalitar este să ajungă la copii,
să-i îndepărteze de influențele subversive și variate ale familiilor lor și să
îi îndoctrineze cu viziunea pe care conducătorii săi o au asupra lumii. În
anumite limite, familiile trebuie lăsate să-și crească copiii în felul lor”.
După mai mult
de doi ani de la această hotărîre, guvernul scoțian, în cele din urmă, a
renunțat la măsură. Și totuși, părinții britanici nu se pot relaxa atîta timp cît,
separat, Parlamentul a aprobat acte normative care introduc „Relații
și educație sexuală” ca materie obligatorie în școlile din
Anglia, din septembrie 2020. Părinții își pot retrage copiii de la orele de
„educație sexuală” pînă la împlinirea vîrstei de 16 ani, dar nu au dreptul de
a-i opri de la participarea la orele de „relații”.
Lupta continuă
Părinții din
întreaga lume știu ce înseamnă responsabilitatea profundă și
privilegiul de a avea și de a crește copii. Iar guvernele cunosc imensa putere
a familiilor și a comunităților de a contrabalansa excesele statului. Conform
Declarației Universale a Drepturilor Omului, familia este „unitatea de grup fundamentală”
a societății; cei care o subminează atacă fundamentul societății noastre și
sursa marii sale bogății și diversități.
Cea mai
„generoasă” interpretare a acestor atacuri este aceea că unele dintre politici,
orientate în mod evident către protejarea copiilor, sînt bine intenționate, dar
eronate. Cu toate acestea, trebuie să ne păzim de cei pentru care ispita
puterii oferă posibilitatea de a-și forța viziunea utopică asupra generației
viitoare prin îndepărtarea părinților și, în cele din urmă, prin deconstrucția
familiei.
Unul dintre
aspectele care transcend multe dintre aceste situații este testul juridic
folosit în procedurile de protecție a copilului. Acest test spune
că acțiunile trebuie judecate luînd în primul rînd în considerare
„interesul superior al copilului”. Deși poate părea atractivă –
cine, pînă la urmă, ar dori să acționeze împotriva intereselor unui copil? –,
această frază nu furnizează îndrumări reale instanțelor cărora li se cere
soluționarea unei dispute între părțile care pretind, ambele, că acționează în
interesul superior al copilului. Părțile divergente ar putea fi părinții; dar,
de asemenea, vedem adesea părinții de o parte și Statul de cealaltă. Acesta a
fost și cazul părinților Bodnariu, al părinților lui Charlie Gard și al
doamnei Strand Lobben. În cazul acesteia din urmă, hotărîrea Curții face
referire de 122 de ori la acest standard.
Dacă dorim să
restaurăm importanța rolului părinților și să protejăm familia, trebuie să
revizuim acest standard. Consecințele pentru cei implicați în procedurile de
protecție a copilului pot fi mai grave și de mai lungă durată chiar și decît
pentru cei implicați în procese penale. Standardele nu trebuie să fie mai puțin
exigente. Intervenția trebuie să fie întotdeauna ultimul resort și să se bazeze
numai pe dovezi clare că un copil este în pericol real și grav. Mai
mult, în situațiile în care se face separarea, apelurile părinților trebuie
soluționate cu celeritate, avînd în vedere modul în care status quo-ul poate deveni rapid unul
osificat.
În Norvegia,
lucrurile sînt departe de final. Natalya Shutakova și Zigintas Aleksandravicius
au promis să facă apel, iar dosarul Bodnariu, înregistrat în decembrie 2016,
își așteaptă termenul în instanță. Pare probabil că va fi o altă zi proastă
pentru Norvegia, dar o demult așteptată victorie pentru părinții și familiile
din toată Europa – și nu numai.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu