DREPTURILE ȘOBOLANILOR
Mai întîi de toate am citit ştirea: vezi AICI.
Mi-am zis apoi că e un mic semn de normalitate faptul că în
Germania există încă şobolani. Şi am fost tentat să mă bucur laolaltă cu nemţii
de acest părelnic unic şobolan, cum se bucurau austriecii acum vreo zece ani
cînd descoperiseră că mai au un urs prin Tirol. Dar m-am strunit la gîndul că,
oricît de gras, şobolanul nu e urs, iar normalitatea anormalităţii de rit
german e evidentă, pentru mine cel puţin, de cînd cu afacerea noxelor de la Volkswagen.
Apoi am dat-o pe spiritualitate. Să iau toată povestea drept
un semn de delicateţe şi iubire creştină care guvernează civismul din Bensheim,
Germania? Dar unul dintre salvatori, Michael Sehr, a declarat că toate astea s-au
făcut pentru că şobolanul urban merită
respect.
Or, respectul nu este o virtute creştină, ci un surogat al
dragostei într-o lume degenerată de orgoliu şi de obsesia drepturilor
individuale. Respectul ăsta are de-a face cu dreptul, nu cu dragostea. În
spatele expresiei şobolanul merita
respect este o frumoasă poveste a drepturilor şobolanului.
Şi fiind oarecum deformat de percepţia de jure, m-am întrebat dacă o fi situaţia juridică a şobolanului german
diferită de cea de aiurea? Dar am intrat într-un hăţiş de variante, pentru că
m-am temut imediat că poate pun greşit problema, iar acel şobolan este mai
presus de germanitate. Poate că acel şobolan trebuie privit ca supra-naţional, ca
şobolan european sau poate chiar ca şobolan-cetăţean-al-lumii, paradigmă a
şobolănismului universal, care este peste tot acelaşi izvor de drepturi. Poate
că nu germanitatea acelui şobolan este esenţială, ci drepturile intrinseci ale
şobolănităţii sale.
Şi poate că cetăţenii din Bensheim
– aici mă refer la oameni – sînt doar nişte oameni-cetăţeni ai lumii apţi să
respecte drepturile universale, încă nescrise, ale cetăţeanului-şobolan.
Cetăţenii-oameni din Bensheim nu au niciun merit, pentru că ei fac ce trebuie
să facă. Se poartă kantian, adică acţionează astfel încît maxima acţiunii lor
să poată sluji drept model unei legiuiri universale referitoare la şobolani.
Dar Kant mă încurcă mereu şi bineînţeles că a făcut-o şi de
data asta, pentru că imediat mi-am amintit că undeva în Orient, nu spun unde, şobolanii
duc o viaţă fericită şi foarte bio,
făcîndu-şi vizuini pe cîmp, dar suferă din cauză că oamenii îi vînează ca să îi
mănînce. Iar conflictul între drepturile şobolanului şi drepturile omului –
pentru că am uitat să menţionez că în acel loc oamenii suferă de foame rău de
tot – a fost imediat de natură să mă încurce sub aspectul valabilităţii
universale a regulilor. Şi apoi, nu cumva şi cetăţenii din Bensheim ar putea
avea oareşcari neplăceri din cauza şobolanilor şi, prin urmare, oareşce
drepturi ale omului?
Ei, asta-i complicata şi vechea problemă a conflictului între
drepturi! Însă aici am fost în situaţia de a tinde să dau dreptate şobolanului,
deoarece, spre deosebire de om care, orice s-ar spune, mai are şi obligaţii,
şobolanului nu i se poate pretinde respectarea vreunei îndatoriri. Prin urmare,
îmi pare că şobolanul este arhetipul platonic post-modern al individului care
nu are obligaţii, ci are numai drepturi. Deci, plin de drepturi, şobolanul are
întotdeauna dreptate. Iar frumuseţea poveştii drepturilor şobolanului rezidă în
perfecţiunea lor lipsită de orice fel de obligaţii.
Şi cred că din împrejurarea că drepturile şobolanului nu
sînt scrise, nu reiese că ele nu există. Platon zice undeva că legile nu sînt
bune de nimic, pentru că oamenii buni fac oricum ce zice legea chiar dacă ea nu
există, iar cei răi găsesc întotdeauna o cale să ocolească legea dacă ea există.
Or, este clar că din Bensheim salvarea vine tocmai prin faptul că,
nesancţionate legal, drepturile şobolanului au fost respectate de oameni. Oftez
şi rostesc întru sine-mi: oameni şi şobolani... Nicio legătură cu sensurile
minore, şoriceşti, ale lui Steinbeck! Aici se pune început unei frumoase
coabitări supralegaliste şi supraprocedurale. O coabitare pe baza drepturilor
fără de lege. Şi nu doar între specii!
Un prieten, căruia i-am semnalat întîmplarea fără vreun
comentariu, a crezut că fac aluzie la un anume personaj recent recuperat din
România. Dar pe onoarea mea că nu mă gîndisem la nimeni anume. Deşi chestia se
poate aplica în gînd multora, din toate taberele, după preferinţe, simpatii, gust
şi chiar raţiune. Iar dreptul la a te gîndi la orice sau la oricine, pe drept
sau pe nedrept, este straşnic exersat în lumea noastră. Plus că toate taberele
se poartă la fel, fără excepţie.
Totuşi există un detaliu factologic care face întîmplarea concretă
imposibilă în România. Nu acela că, pînă să fi venit la noi o echipă complexă de
salvare – care oricum ar fi întîrziat enorm –, primul automobilist cît de cît ignorant
faţă de drepturile şobolanului, ar fi îndeplinit un simplu gest de deratizare
sub roţi. Ci faptul că în mod cert un astfel de şobolan-subiect-de-drept,
oricît de universal valabil în esenţa îndreptăţirii sale, nu ar fi putut rămîne
la noi prins în găurile unui capac de canalizare, pentru elementarul motiv că
la noi şobolanii nu sînt aşa de bine crescuţi ca în Germania. După cum se
observă în fotografiile din articolul citat, subiectul respectiv de drept era
supraponderal şi tocmai asta a fost pricina lui de poticnire. Echipa germană a
identificat cauza morfologică sub denumirea de winterspeck. Or, în România şobolanii nu ies din iarnă la fel de
graşi cum au intrat în ea, ci la fel de slabi, cu totul feriţi de pericolul de a
rămîne blocaţi în orificiile prin care şi-ar putea închipui că pot trece, dar
în realitate nu pot.
Din acest unghi, cred că autorităţile germane aveau o
obligaţie în plus în sensul acţiunii de salvare, deoarece winterspeck-ul nu e realizabil decît din vina traiului specific
nemţesc. Autorităţile române pot însă sta liniştite, căci cercul vicios al
şobolanului gras nu este posibil în România.
Mulţi se vor fi gîndind că e foarte necesară activitatea în
România a unor ONG-uri care să teoretizeze drepturile şobolanilor, pentru că,
în cazul în care o astfel de situaţiune va apărea şi la noi, vom fi complet
nepregătiţi să îi facem faţă cu anvergură şi stil european. Unii vor fi
alcătuind deja proiecte pentru cursuri legate de drepturile şobolanilor care să
fie vîrîte pe gît de la cele mai mici vîrste, pentru că românii sînt puternic
ancoraţi în absurdele credinţe care culpabilizează ab initio şobolanii-purtători-de-drepturi. Nu în ultimul rînd, unii
se vor fi temînd de drasticele sancţiuni pe care le poate suferi România din partea
comunităţii internaţionale în cazul în care nu vom fi în stare să respectăm
drepturile şobolanilor.
Dar eu cred că toate astea sînt greşite pentru că pleacă de
la premise greşite.
Cum şi ce va face lumea în continuare, nu ştim. Dar dacă justiţia
fără de lege şi umplerea de respect vor sta în locul normalităţii şi dragostei,
atunci lucruri din ce în ce mai bizare şi mai dizolvante se vor întîmpla în tot
locul, acoperite complice de zarva vorbăriei fără sens.
Lucian D. POPESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu