COPIII NENĂSCUȚI:
CERTIFICAT DE NAȘTERE
ORI CERTIFICAT DE MOARTE?
V-ați gîndit vreodată
că trăim vremuri cînd nivelul de civilizație al unei națiuni e definit de
nivelul ei de depravare, de atrocitățile pe care le comite?!
Printre aceste
atrocități e și uciderea copiilor nenăscuți, adică avortul. Cu cît nivelul de
depravare e mai răspîndit și numărul copiilor avortați e în creștere, cu atît
nivelul civilizațional e socotit mai ridicat, iar, privind avortul, cu cît
liberalizarea lui e mai pronunțată, cu atît considerăm că nivelul de
civilizație e mai înalt!
Cel puțin asta ar fi
concluzia pe care am putea s-o tragem din adoptarea recentă, însoțită de
aplauzele deputaților, a legii statului New York, care permite avortul pînă
exact în momentul nașterii copilului, moment în care mama decide dacă acel
copil va primi certificat de naștere ori certificat de moarte!
Legea adoptată în
acest sens în New York, luna trecută, a zguduit conștiința Americii. Un
politician american, însă, a folosit acest prilej pentru a scrie și rosti în
plenul Senatului american o declarație care la rîndul ei a zguduit conștiința
Americii, dar în sens pozitiv. E vorba de declarația senatorului Josh Hawley.
Vă oferim mai jos traducerea ei în limba română.
Dacă aceasta ar fi
singura realizare a senatorului Hawley pe durata mandatului său de 6 ani în Senat,
votul milioanelor de cetățeni ai statului Missouri care l-au catapultat pe domnul
Josh Hawley în Senatul Statelor Unite s-a meritat.
Declaratia senatorului Josh Hawley
„Domnule președinte, sprijin proiectul de lege curent pentru
protejarea copiilor nenăscuți. Această legislație ar asigura ca
furnizorii de asistență medicală să trateze copiii care s-au născut vii, după
încercări eșuate de avort, cu aceeași grijă cu care ar trata orice alt copil
născut în aceeași fază a sarcinii.
Într-un fel, este foarte greu de imaginat că o astfel de
legislație este chiar necesară în Statele Unite ale Americii. În secolul al
XXI-lea, cînd, în fiecare zi, noile tehnologii avansate aduc noi revelații
despre minunile vieții umane, este greu să înțelegem extremismul politicienilor
din New York, și acum și din Virginia, care ar refuza protecția legii pentru
cei mai vulnerabili membri ai societății noastre – pentru nevinovații nenăscuți
– și ar permite să li se întrerupă viața, ar permite să fie uciși
înainte de momentul nașterii.
Este chiar adevărat la ce s-a ajuns acum în Statele Unite?
Sincer, nu-mi pot imagina o viziune mai puțin justă sau mai puțin în
concordanță cu bunătatea și compasiunea poporului american. Într-o altă ordine
de idei, poate că nu ar trebui să fim atît de surprinși. La urma urmei, cruzimea
și extremismul susținute de un număr tot mai mare de politicieni au constituit
înțelepciunea convențională pentru o mare parte a istoriei cunoscute.
Deseori, considerăm că grecii antici au fost
fondatorii democrației, dar, cu toate astea, o mare parte a grecilor au
considerat că majoritatea oamenilor s-au născut sclavi și că viața lor
era total lipsită de valoare. Au avut o democrație, desigur, dar era democrația
celor cîțiva dintre cei care conduceau asupra multora.
Romanii au avut aceeași părere. Țineau majoritatea populației în
lanțuri. Ei au ucis cu infamie copiii pe care nu i-au dorit și i-au
abandonat pe dealuri sau în locuri pustii. Romanii aveau o republică, dar
cetățenia era pentru cei cîțiva. Puterea guverna. Majoritatea vieților, credeau
ei, nu contau.
Aceasta a fost regula generală a veacurilor. Aztecii, mayașii,
incașii au practicat sacrificiul copiilor. Arheologii au descoperit
recent un cimitir datat din timpul imperiului din Peru, unde mai mult de 140 de
copii au fost dezmembrați într-un ritual de sacrificiu… și așa au trecut anii.
Puterea îi asuprea pe cei slabi. Cei puțini îi stăpîneau pe cei mulți.
Viața individului nu avea valoare.
Noi, în Statele Unite ale Americii, avem o altă convingere.
Constituția noastră a fost scrisă și întregul edificiu al libertății americane
depinde de o credință foarte diferită, de o credință care este pe cît de
simplă, pe atît de puternică – anume că fiecare viață contează. Noi credem și este mîndria noastră să
credem că fiecare persoană are demnitate și valoare – valoare care nu îi este
dată unei persoane pentru cît de puternică sau cît de bogată este, valoare care
nu îi este dată de Stat sau oraș, nu depinde de locul nașterii sau de
statutul social, ci este valoarea dreptului datorită a ceea ce este – o ființă
umană creată după chipul Dumnezeului cel viu.
Aceasta este credința noastră; și, împotriva fluctuațiilor
istoriei, este un crez revoluționar. Este un crez care i-a inspirat pe primii
creștini să-i salveze pe acei copii pe care romanii i-au lăsat să moară,
și apoi să-i elibereze. Este crezul care i-a condus să construiască spitale și
școli și, mai tîrziu, universități, pe convingerea că toți oamenii ar trebui să
fie îngrijiți, că toți ar putea învăța și că toți s-ar putea guverna singuri.
Este un crez care a doborît imperii și a redescoperit ce fusese uitat. Este
credința Constituției noastre și a întregului nostru mod de viață.
Da, ne-am străduit să realizăm acest lucru în această Națiune.
Ne-am străduit să o transformam în realitate și am și eșuat de multe ori,
dar această luptă, pentru această credință, definește istoria noastră și ne
leagă ca americani, și din nou această credință este disputată în
vremurile noastre.
Știu că unii, cînd văd acest val crescînd de barbarie și cruzime,
ajung să se simtă în culmea disperării, dar eu nu. Mă gîndesc la cuvintele lui
Lincoln, care vorbea despre lucrarea neterminată a acestei națiuni și am
curajul să spun că, după toți acești ani, sîntem încă o națiune revoluționară.
Trebuie să avansăm cu această generație pentru credința noastră
revoluționară. Să nu ne întoarcem la întunericul și cruzimea trecutului. Să nu
ne întoarcem la regula arbitrară a celor puternici și a celor puțini. Să ne
afirmăm din nou credința noastră fundamentală pentru valoarea egală și
pentru demnitatea egală a tuturor. Așa cum vom proceda, așa ne vom păstra
partea noastră de libertate și dreptate în zilele noastre”.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu