Am primit și dau mai
departe...
Demolarea înţelepciunii e la modă. O găsim tot mai
puţin în spaţiul public, ca, de altfel, în toate domeniile. Există
doar un singur gen de înţelepciune. Se vorbeşte despre „înţelepciunea
tradiţională”, „convenţională”
ori „modernă”, cînd de fapt nu există şi nici nu pot
exista variante ale ei. Înţelepciunea e doar una. Că
înţelepciunea e asediată şi demolată se vede zilnic. Demolarea se manifestă la
toate nivelele sociale, dar mai ales în domeniul sexualităţii şi vieţii de
familie. Printre ţintele de demolare favorite ale revoluţiei sexuale se află
monogamia şi fidelitatea în căsătorie. Un exemplu peste care am dat recent e ideea
că puţin adulter nu strică, ci, dimpotrivă, ajută!
Asta e tema centrală a cărţii publicate anul
trecut de Esther Perel, The State of Affairs („Starea
aventurilor amoroase”). Cartea ne-a atras atenţia anul trecut
ca urmare a unei recenzii făcute pe 24 octombrie de New York Times cu
titlul „The State of Affairs Examines our Cheating Hearts” („Starea
aventurilor amoroase examinează inimile noastre care înşală”).
La scurt timp după aceea am dat peste alte articole şi cărţi similare recent
publicate, care ne îndreptăţesc să credem că
aberaţia adulterului a devenit un subiect de discuţie frecvent şi la modă. Pe
18 decembrie New Yorker a publicat comentariul „In Defense of
Adulterers” („În apărarea
adulterilor”), iar pe 22 martie London Review of Books a publicat recenzia cărţii The Adulterants, publicată
în februarie 2018. Cea din urmă e un roman care caută să justifice adulterul în
viaţa unui tînăr a cărui soţie e însărcinată, iar el se simte nedreptăţit pentru că
nu poate întreţine relaţii sexuale pe timpul sarcinii.
Atitudini anti-fidelitate
şi anti-monogamie
Aceste cărţi
caută să ne dea de înţeles că noi, cei care credem şi promovăm monogamia şi
afirmăm că adulterul este o încălcare flagrantă a eticii creştine a
sexualităţii, sîntem greşiţi şi că „înţelepciunea convenţională” privind adulterul e greşită. Om fi oare noi
şi cei care gîndesc ca noi chiar atît de habotnici? Conform sondajelor de opinie, majoritatea covîrşitoare a americanilor consideră
adulterul o practică imorală, la un procent mult mai ridicat decît al celor
care consideră imorale avortul, divorţul, eutanasia, relaţiile sexuale între
persoane de acelaşi sex ori căsătoriile homosexuale. În peste 20 de state
americane adulterul este încă văzut ca o
crimă, chiar dacă nu pedepsită de autorităţi.
Autorii
acestor cărţi caută să ne convingă că monogamia şi
fidelitatea în căsătorie nu sînt rigurozităţi ale naturii, dar că adulterul e. Cercetători şi oameni de ştiinţă care
şi-au pus expertiza în folosul revoluţiei sexuale s-au pus
la lucru în ultimele decenii şi au descoperit, zic ei, că monogamia şi
fidelitatea nu sînt practicate nici măcar de animalele pe care pînă acum le
consideram ca fiind modele de fidelitate sexuală în natură. Pînă recent, de
exemplu, condorii erau văzuţi că
fiind cele mai fidele dintre păsări, încît
dacă unul dintre cei doi murea, celălalt se sinucidea. Dar nici condorii, ne spun revoluţionarii sexuali, nu
sînt fideli ori monogami. Acelaşi verdict a fost dat şi privind pinguinii. Nu demult, publicaţia The
Atlantic a publicat un articol care pretindea că pinguinii nu doar că
nu sînt monogami ori fideli, cum se credea pînă acum, dar chiar practică... sodomia. Corect, sodomia. Bizar, fără îndoială, dar
asta dovedeşte că revoluţia sexuală a infectat mintea generaţiei contemporane
într-un grad aproape iremediabil.
Gîndirea şi
cercetarea intelectuală şi ştiinţifică a zilelor noastre sînt impregnate de sexualitate. Poate cel mai bizar studiu peste care am dat este al unor cercetători
britanici care pretind să fi descoperit comportament homosexual la... rîme. Aceasta e una dintre
informaţiile şocante peste care am dat în cartea lui Raymond Tallis, Aping
Mankind, publicată în 2011. Autorul e la fel de şocat ca şi noi. Examinînd sexualizarea gîndirii intelectuale occidentale din
ultimele decenii, el menţionează un studiu publicat în 1977 în publicaţia Science de
Abele L & S. Gilchrist şi intitulat Homosexual Rape and Sexual Selection in
Acanthocephalian Worms („Violul homosexual şi selecţia sexuală la rimele acantocefaliene”). Pentru a nu fi interpretat
greşit, Tallis adăugă: I
promise you I did not invent this paper („Vă asigur că
eu nu am inventat studiul ăsta” –
p. 162).
„Democratizarea”
relaţiilor sexuale
Revenind la
Perel, autoarea e belgiancă, numită în comentariile de
specialitate sex and relationship guru („guru
în domeniul sexului şi al relaţiilor”). A practicat meseria asta vreme de 33
de ani. Acum 20 de ani şi-a mutat practica la New York, o piaţă mult mai mare
pentru serviciile ei. Perel e influentă şi mult citită şi ascultată.
Materialele ei au fost citite ori vizionate de 20 de milioane de ori. Pe
americani îi priveşte de sus, pentru că, zice ea, spre deosebire de „continentali”, adică europeni, ei rămîn puritani şi
modeşti în gîndirea şi practicile lor sexuale. După ea, motivele pentru care
soţii se înşală în căsătorie sînt plictiseala,
rutina în viaţa sexuală, dorinţa după ceva nou ori pentru a induce gelozie în soţ ori soţie. Ea crede că fiinţele umane
sînt înclinate spre promiscuitate, iar monogamia şi fidelitatea în
căsătorie sînt bariere artificiale puse de societate înclinaţiei
lor naturale spre promiscuitate.
Procentul
americanilor care se înşeală în căsătorie e greu de estimat, mai ales din pricina faptului că cei care fac sondajele de
opinie se îndoiesc de corectitudinea afirmaţiilor celor care îşi înşeală soţii. În general, însă, sondajele de opinie arată
că între 20 şi 70% dintre americani îşi înşeală
partenerii conjugali. Incidența
adulterului a crescut în ultimele decenii, fiind facilitată
de tehnologie. Anonimatul pe care ne-o dă
internetul facilitează escapadele anonime on-line. Internetul ne invită şi ne ispiteşte
să devenim infideli. Una dintre agenţiile de infidelitate
de prestigiu este Ashley Madison din Toronto,
al cărei motto este Life
is short. Have
an affair! („Viaţa e scurtă. Întreţine o aventură
amoroasă!”). Agenţia are şi o aplicaţie mobilă on-line cu 30 de milioane de membri,
pe care caută să-i conecteze cu persoane care îşi doresc escapade romantice.
Pe lîngă
tehnologie, însă, Perel atribuie ascensiunea adulterului şi „democratizării oportunităţilor pentru relaţii
sexuale ilicite”, şi o laudă. Feministă, Perel e în special impresionată de faptul că „democratizarea”
imoralităţii sexuale a dus la o creştere a infidelităţii din
partea soţiilor de 40%. „E un lucru bun”, zice ea. În loc de a judeca persoanele care săvîrșesc
adulter, ar trebui să dovedim „compasiune”
şi „toleranţă” faţă de comportamentele sexuale ilicite ale soţilor.
Psihologia trebuie şi ea modernizată, ca să înţeleagă cauzele care îi fac pe
soţi să comită adulter, în loc de a lua mereu părții victimizate.
În opinia ei, affairs can be devastatingly painful
for the ones betrayed, but they can also be invigorating for marriages („afacerile
amoroase pot fi devastatoare pentru cei care sînt înşelaţi, dar pot
și revitaliza căsătoriile”). Întrebată dacă ea favorizează monogamia ori adulterul ocazional în căsătorie,
răspunde fără ezitări că e pentru adulterul ocazional.
După cum era de aşteptat, Perel e şi în favoarea căsătoriilor
ori uniunilor sexuale netradiţionale, cum ar fi poligamia,
relaţiile sexuale de grup, relaţiile sexuale cu persoane de acelaşi sex şi
schimbarea periodică a partenerilor sexuali. Persoanele care practică aceste
deviaţii sexuale sînt numite de ea „disidenţi
sexuali” şi îi aplaudă. Căsătoria tradiţională e numită
de ea, marxizant, „căsătorie burgheză”.
Prin natura şi regulile ei, „căsătoria burgheză”
invită la adulter. Perel propune o terminologie nouă, aceia de compersion,
pe care ea o defineşte ca a delight in
one partner's sexual delight with someone else, adică „delectarea unui partener în satisfacţia
sexuală a partenerului cu o persoană terţă”.
Ce Perel trece
însă cu vederea este că majoritatea „disidenţilor
sexuali” devin „normali” după doar puţină rătăcire în lumea aventurilor sexuale. Asta
subminează argumentul ei şi al revoluţionarilor sexuali că adulterul, nu
fidelitatea, ar constitui norma relaţiilor sexuale în căsătorie şi natură. De exemplu, în 2017 revista de specialitate americană PLOS
One a publicat rezultatele unui vast sondaj de opinie care a
cuprins 3500 de respondenţi. Doar 10% dintre ei au indicat că, pe parcursul
unei luni, au întreţinut relaţii sexuale cu o persoană alta decît cea cu care
era căsătorit(ă) ori cu care trăia. Foarte puţine dintre aceste relaţii au dăinuit mai mult de o lună: ele au fost trăite în ascuns şi au fost de natură
tranzitorie.
Radicalismul
sexual
al lui Christopher Ryan
Perel nu e
singura expertă în sexualitate care atacă monogamia şi fidelitatea în
căsătorie. Există o sumedenie de alţi sociologi, pretinşi specialişti în
sexualitate, şi, în ultimii ani, canale mediatice, care în mod expres insistă
asupra abolirii monogamiei şi obligativităţii fidelităţii în căsătorie. Un
documentar de 18 minute, dat nu demult
pe Netflix şi făcut de Christopher Ryan, îşi exprimă părerea că esenţa
dezbaterii contemporane privind monogamia is no longer about what relationship we
should have în the modern world; it's about designing the kinds of
relationships we want to have („nu despre ce relaţii să avem în lumea modernă, ci despre desemnarea prototipurilor
de relaţii pe care am dori să le avem”). Ryan se doreşte a fi şi el un pionier
în agresiunea împotriva monogamiei şi fidelităţii în căsătorie. Discipol a lui
Darwin, recent el a publicat Sex
at Dawn („Sex în zorii zilei”), în care construieşte un caz
împotriva monogamiei şi fidelităţii conjugale din perspectiva evoluţiei
speciilor. Pentru el, ca şi pentru alţii, normativitatea în natură nu este şi
nu au fost niciodată monogamia şi fidelitatea, ci pluralismul sexual, adulterul şi
promiscuitatea. Este un argument logic pentru un evoluţionist. În marea lor
majoritate, animalele nu sînt monogame, nici fidele în relaţiile sexuale, ci practicante ale promiscuităţii. Fiinţele umane descind din animale
şi, deci, nu e în natura lor să fie monogame ori fidele.
Ryan şi-a
publicat cartea pe baza observaţiilor făcute de el şi alţi cercetători privind
viaţa sexuală a maimuţelor, o viaţă sexuală care e violentă,
include incest, pedofilie şi relaţii sexuale cu maimuţe de grad apropiat.
Maimuţele practică şi canibalismul. Se asociază în haite, ucid alte maimuţe şi
le mănîncă. Cum ar putea, deci, un astfel de comportament să ne ghideze pe noi,
fiinţele umane ale Mileniului Trei, în „desemnarea
prototipurilor de relaţii sexuale pe care ni le dorim”?!
Erorile
revoluţionarilor sexuali
Perel se află, fără îndoială, în eroare.
Pentru creştini, bărbatul şi femeia alcătuiesc „un
singur trup”, conform învăţăturii scripturistice. Adulterul separă
acest singur trup şi subminează căsătoria. Perspectiva lui Perel e bazată pe
prezumţia că pentru bărbat femeia e o bucată de carne pusă la dispoziţia lui
pentru satisfacţia intimă. Şi la fel bărbatul pentru femeie. Aspectele
emoţionale ori psihice ale celor doi sînt ignorate. Dimpotrivă, învăţăturile
înţelepte ale Sfintelor Scripturi ne spun că femeia e „un
ajutor potrivit” pentru soţul ei.
Înţelepciunea
e, deci, demolată. Luată cu asalt. Aşa-numiţii specialişti în sexualitate ai
zilelor noastre folosesc un vocabular seductiv, dar trec cu vederea faptul că relaţiile pe care ei le propun nu sînt
noi. Nu au fost inventate de ei şi nici nu sînt un produs al revoluţiei sexuale a
ultimilor 50 de ani. Aceste practici au făcut parte din experienţa societăţii
umane dintotdeauna. Dar au fost dezaprobate, penalizate, stigmatizate şi
respinse tocmai pentru că s-au dovedit dăunătoare societăţii, familiei şi
căsătoriei, şi mai ales copiilor. Au cauzat, altfel spus, haos social.
E neînţelept,
deci, ca în zilele noastre să propui reîntoarcerea la haosul trecutului prin
normalizarea promiscuităţii, mai ales cînd aşa de mulţi copii se
nasc fără tată în cămin. Chiar luna trecută [iulie
2018] a fost publicat un studiu care parvine
din Africa de Sud, conform
căruia doar 38% din copii trăiesc cu taţii lor. Ceilalţi trăiesc doar cu mamele
lor, ori cu
amanţii acestora.
Şi nu e de mirare. Secularismul european a luat Africa de Sud cu asalt imediat
după abolirea sistemului de segregare rasială şi a impus un şablon secular unei
societăţi profund conservatoare şi tradiţionale. Printre altele, a impus în
Constituţia ţării nediscriminarea pe bază de orientare sexuală. Doar un deceniu mai tîrziu, Curtea Constituţională a Africii de
Sud a instituit căsătoriile între persoane de acelaşi sex, pe motiv că cele tradiționale încalcă
pirncipiul nediscriminarii şi egalităţii din Constituţie. Dar abisului sexual
al Africii de Sud încă nu i s-a dat de fund. Conform unei conferinţe ţinute în
Amsterdam luna trecută, privind SIDA, infecţiile cu boli
venerice de acolo au crescut
şi au atins proporţii epidemice.
E vorba, la
urma urmelor, de consecinţe – nu doar în Africa de Sud, ci în toată lumea – ale
unei ideologii în ascensiune a promiscuităţii şi relaţiilor sexuale plurale în
detrimentul monogamiei şi fidelităţii conjugale. Dar şi mai mult, e vorba de
demolarea înţelepciunii. E vorba de încercarea normalizării unei practici
căreia nu i se îngăduie să fie normalizatĂ: adulterul.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu