INTERMEZZO LIRIC: „DEDICAȚII” DE VALENTIN DAN

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

ȘASE ÎNCHINĂRI ȘI UN OFTAT

Pentru Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

E cald în mamă ca-ntr-un miez de stea.

E liniște în miez ca într-un tată.

Luminii i s-a poruncit să stea

Și-a stat lumina-ntreagă, deodată,

Cuminte ochi care privește-n el

O lacrimă pe care o îngînă

De parcă ar dezmetici un miel

Și-l spală și-l dezmiardă și îl mînă

Spre dimineți tăiate de cuțit

La rînd cu tot ce-n umbră se năzare,

Dar mielul – sînge fără asfințit –

Aprinde-n carnea lui o lumînare

Și ca un cer se-ntinde pe pămînt

Cu nașterea pe moartea lui călcînd.

*

Pentru Constantin Oprișan

Hei, tată, ce se-ntîmplă la izvoare?

De rodul tău obîrşiile dor.

Ascunsă-n rădăcina tuturor

E inima bătînd în fiecare.

Și pierde-mă, cum totul mi se pare,

De dragul depărtării tale-asud

Şi braţe îmi întind, mirat şi mut,

Ca de un zbor și de-o crucificare.

Dar am atît pămînt în înserare,

Încît pămînt e însuși cerul meu.

Tu te-ascunzi de mine-n minereu,

Iar eu rămîn țărînă rugătoare

Şi-așa te-așterni, alin, în Dumnezeu,

Cînd eu te-aștept, cuminte,-n osuare.

*

Pentru Iosif V. Iosif

Mă-mpotmolisem cald în vară,

Fugisem crud din primăveri

În care – toamnă fără vreri –

Scrîșnea o iarnă de povară.

Iar gerul ei se-mbujora

Asemenea cu sîngerarea:

La-ncheieturi pîndeam iertarea

Și-n pîndă – piază bună, rea –

Răscumpăram, tăiș, un dor

Și-l împlîntam pîn’ la plăsele:

Jungher scăldat în alior

Cu lacrima zvîrlită-n stele.

Fugisem, crud și iertător,

Ca sîngele țîșnit prin piele.

*

Pentru Marcel Petrișor

Pun degetul pe rană să o leg

Și-n locul rănii dau de-o umbră. Da:

Nu doare carnea care are stea

Zidită-n osul cerului întreg.

Am spus că vreau și mi s-a dat s-aleg

Și am ales să nu îndur să stea

Nici pas străin stăpîn pe urma mea,

Nici drum pe care-nstrăinat să trec.

Nu mă mai vîntur. Nu mă mai încrunt.

Presar pe mine praf de primăveri.

Ce vis, cînd, îngropat în privegheri,

Vărsam un sînge roșu, azi cărunt...

N-am zile-n mîine, nu am zile-n ieri.

Vorbesc cu morții mei. Și ei răspund.

*

Pentru Demostene Andronescu

Sub cerul Tău au fost împinse toate.

Sub el ne-am și pierdut, ne-am și găsit.

La capătul luminii nu e zid.

La începutul ei e libertate.

Cad umbre. Ca din umbre au suit

În apă stînca, fratele în frate,

Și-un ceas zidit pe turnuri de cetate

De-o milă strînsă-n pumnul nesfîrșit.

Cum să murim decît neînălțați?

Cum să trăim decît pe serpentine?

A fost război în nori și-acum sînt pline

Aceste lacrimi de acești bărbați.

Închidem, Doamne, ochii vinovați

Sub cerul nostru, răzbunat de Tine.

*

Pentru Vasile-Jacques Iamandi

Pune-mi, Doamne, lespede mai sus:

Spinul nu-și îngroapă trandafirii.

Vin și plec și sînt plecat și-ajuns

Jar jucat sub talpa adormirii.

Pune-mi, Doamne, sufletul apoi

Într-un glonț înapoiat în cușcă.

Pune-mi toată seceta sub ploi

Și-amintirea în uitare. Mușcă

Din această carne și din os.

Pune umbra mea să se închine

Peste praful mersului pe jos:

De acolo am plecat în mine.

Pune-mi, Doamne, peste moarte-ntîi

Cerul drum și urma căpătîi.

*

Revers (al eroului necunoscut)

M-aş scoate-aşa cum sînt ca dintr-un cufăr

De nu m-aş fi obişnuit să tac,

Cuminte să vă fac la toţi pe plac

Şi chiar să-mi placă pentru voi să sufăr.

O umbră peste umbra mea aţi pus

Aşa încît şi umbra mi-e străină

Şi aş ieşi odată la lumină

Să văd dacă umbresc ceva ce nu-s.

Dar m-am obişnuit să tac, să curg,

Să vă-ndulcesc plictisul cu un zîmbet,

Să îi ajut c-un şchiop acestui umblet,

Deşi mărşăluim către amurg.

Şi merg cu voi și nu mă-ntorc în mine.

Continuăm cît cufărul mai ţine.

Valentin DAN