INDICE DE NUME
I
Adam e trist în straiul lui de piele
și trage-n sus cu ochiul, către cer,
căci cît ar fi pe lume de stingher,
mai poartă-n el un tînjet după stele.
În poala lui, cu pletele rebele,
își doarme Eva leneșul mister
și șerpii toți spre visul ei se cer
precum spre larg umflatele vîntrele.
El greu de-aievea, ea de vis ușoară,
par doi străini în lumea ne-ncepută
și n-au habar ce-nseamnă c-o să moară;
s-ar vrea din nou un trup cînd se sărută,
dar de urît sînt blestemați să-și țină
cu-atît mai mult cu cît bolesc de vină.
II
Tu iei pe tălpi edenica splendoare
a pajiștilor mele-nrourate
și raiu-ntreg pe umbra ta se bate,
rîvnind cu ea iubirea s-o măsoare.
Dar ce folos să fii frumoasă oare
cînd nu te vrei mai pură decît toate
și orice șarpe-nvîrtoșat te poate
prăda mereu, din creștet la picioare?
Ce-i frumusețea dacă n-are cer
și dragostea de n-are veșnicie?
Ce-i strălucirea-n cele care pier
și ce ești tu de nu-mi ești coastă mie?
De ce mă simt sub vraja ta stingher
și cît mai este moartea-n noi de vie?
III
Nicicînd n-a fost uimirea ta mai pură,
nicicînd n-a fost tristețea mea mai vie:
de-acum rămînem singuri pe vecie,
cu-gustu-amar al timpului în gură.
Cînd din aievea visul nu ne fură,
cînd din tăceri cuvîntul nu se-mbie,
nu mai e loc de nici o bucurie
și nu mai are dragostea măsură.
Dar ce îi pasă lumii-ntregi de noi,
cînd toate par mereu ca mai-nainte
și alții vin din urmă, cîteșdoi.
crezînd să-i dea de cap iubirii sfinte?
Doar Dumnezeu, în mila lui de noi,
se-ndură poate și ne ține minte...
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu