Viermii de serviciu ai lui Zuckerberg mi-au șters încă o postare (veche cam de acum un an) și m-au blocat din nou pe Facebook, de data aceasta pentru 30 de zile. Sătul să-i tratez cu o politețe pe care n-o merită, i-am întrebat fără înconjur dacă sînt sifilitici sau e vorba, totuși, de o greșeală. Cum încă n-am primit vreun răspuns, se pare că speranța exprimată de mine, cum că ar fi vorba, totuși, de o greșeală („tind să cred că este vorba de o greșeală, pentru că ceea ce ați șters este o prezentare istorică de manual”), se dovedește una naivă și deșartă: sînt mai degrabă sifilitici (probabil la mai multe generații). Sifilisul mental (numit evaziv de unii „corectitudine politică”) înseamnă prostie dispusă la ticăloșie și bună vecină cu paranoia. O formă complexă de patologie în care excelează - și prin care se definește - viermele virtual de closet în „Galaxia Zuckerberg”.
Dar iată despre ce este vorba:
Am şters ceva postat de tine
Se pare că un element de conținut
postat de tine nu respectă Standardele comunității noastre.
I. IUDAISMUL
(1)
Mozaismul sau iudaismul este religia tradițională a evreilor (neamul lui
Eber, strănepotul lui Sem, cunoscut și cu alte denumiri etnice: iudei,
israeliți, ovrei, jidovi, jidani, unele dintre ele căpătînd de-a lungul
timpului o nuanță peiorativă și ieșind din uzul larg actual sau păstrîndu-se
doar în sintagme încetățenite, ca de pildă „jidovul rătăcitor”) și a luat
naștere în urmă cu aproape patru milenii, o dată cu „chemarea lui Avraam”, primul
dintre patriarhi, ales de Dumnezeu, după tradiția biblică, din mijlocul
populațiilor semite ale Orientului Apropiat, pe atunci nomade, politeiste și
idolatre. „Ieși din pămîntul tău, din neamul tău și din casa neamului tău și
vino în pămîntul pe care ți-l voi arăta Eu [Canaan, „Țara Făgăduinței” sau
„Țara Promisă”, locuită de neamul semit al canaaniților – n. n.]. Și Eu voi
ridica din tine un popor mare, te voi binecuvînta, voi mări numele tău și vei
fi izvor de binecuvîntare” (Facerea 12, 1-2). Dumnezeu încheie „legămînt” cu
Avraam: „Să vă tăiați împrejur și acesta va fi semnul legămîntului între Mine
și voi” (Facerea 17, 11). Tăierea-împrejur sau circumcizia n-a rămas însă doar
un obicei al evreilor, ci s-a generalizat printre semiți. Stîlpii religiei avraamice
au fost monoteismul (Facerea 17, 1: „Eu sînt Dumnezeul cel Atotputernic”) și
credința (Facerea 18, 14: „Este oare ceva cu neputință la Dumnezeu?”). Lui
Avraam și soției sale Sarra li s-a arătat Sfînta Treime, în chipul a trei
Îngeri, la stejarul din Mamvri (episod relatat în Facerea, cap. 18). Credința
avraamică, mergînd pînă la jertfă (cf., pentru proba credinței prin
disponibilitatea jertfirii lui Isaac, Facerea 22, 1-11), va fi valorificată
integral abia de către creștinism (cf., de pildă, Romani 4, 3-5). Marele
reformator și legislator religios al evreilor a fost însă Moise („Moșe Rabenu”,
adică „Moise, Învățătorul nostru”), care trebuie așezat în timp cam cu
douăsprezece veacuri înainte de Hristos. Lui – cel ce, scoțîndu-i din Egipt,
i-a adus pe evrei în Palestina, pe care au ocupat-o prin violență, după 40 de
ani de rătăcire prin deșert – îi sînt atribuite primele cinci cărți ale Bibliei
(Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul). De la numele său, religia
evreilor se mai cheamă și cult mozaic (mozaism). Principalele caracteristici
ale acestei religii consolidate sînt monoteismul (mai bine precizat decît în
faza avraamică) și mesianismul (pentru întîia oară închegat doctrinar în
istoria religiilor). Evreii, prin darul revelației divine, au ajuns mai devreme
decît alte neamuri la o clară concepție monoteistă. Dumnezeul cel unic este
Iahve (Iehova), „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui
Iacov”, cum i se spune în Vechiul Testament. El Însuși Și-a descoperit numele
cu care se cuvine să fie numit, dinaintea lui Moise, pe Muntele Horeb: „Eu sînt
Cel ce sînt [ebr. „Iahve”]: Așa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a
trimis la voi!” (Ieșirea 3, 14, subl. n.). Anterior fusese numit „El”
(însemnînd în ebr. „Zeul atotputernic”), de unde și pluralul de maiestate
„Elohim” (prin care unii cercetători, prea grăbiți sau rău-voitori, au crezut
că ar putea contesta vechiul monoteism evreiesc, insinuînd o concepție
pluralistă asupra divinității). Așa cum s-a conturat în imaginarul evreiesc,
Iahve este prezentat în Vechiul Testament ca un Dumnezeu național al evreilor,
capricios și exclusivist, ocrotindu-i și îndrumîndu-i numai pe ei, ca „popor
ales”, într-o istorie considerată sfîntă. Ca principal îndreptar de viață și de
credință, Iahve i-a dat lui Moise Tablele Legii, pe Muntele Sinai. Aceste table
de piatră, „scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Ieșirea 31, 18), cuprind Decalogul
(cele zece porunci), în care se concentrează toată Legea cea veche (Ieșirea 20,
1-17): 1. Să nu ai alți Dumnezei în afară de Mine! (poruncă dată împotriva
rătăcirilor politeiste și devenită formula clasică a monoteismului). 2. Să
nu-ți faci chip cioplit! (poruncă dată împotriva idolatriei și
antropomorfismului primitiv). 3. Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului
tău...! 4. Să-ți aduci aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești! (este vorba
despre demnitatea mitico-religioasă a zilei a șaptea a săptămînii, în care
Dumnezeu Însuși „S-a odihnit”, după cele șase „zile” ale creației lumii). 5. Să
cinstești pe tatăl și pe mama ta...! 6. Să nu ucizi! 7. Să nu fii desfrînat! 8.
Să nu furi! 9. Să nu mărturisești strîmb împotriva aproapelui tău...! (poruncă
prescurtată în „Să nu minți!”). 10. Să nu dorești casa aproapelui tău, să nu
dorești femeia aproapelui tău... și nimic din cîte are aproapele tău! (cu
mențiunea că pentru evrei aproapele nu însemna orice om, ci numai un alt evreu,
față de neevrei – „goim” – exigențele comportamentale diferind în mare măsură).
În ce privește mesianismul, prezent în toate etapele istoriei evreiești, dar
accentuat în veacurile imediat anterioare venirii lui Hristos, trebuie spus că
el a căpătat la evrei un pronunțat caracter rasist. Profeții, începînd cu
Moise, vestesc venirea unui Mîntuitor de sînge evreiesc și destinat strict
evreilor, „o mlădiță” ieșită „din tulpina lui Iesei” (Isaia 11, 1). Acest Iesei
fusese tatăl regelui David (1013-973), de unde și vestita temă iconografică
creștină „Arborele lui Iesei”, figurînd genealogia lui Iisus. David însuși
primise făgăduință de la Dumnezeu: „Iată, Domnul îți vestește că-ți va întări
casa, iar cînd se vor plini zilele tale și vei răposa cu părinții tăi, atunci
voi ridica după tine urmaș, care va răsări din coapsele tale, și voi întări
stăpînirea sa. Acela va zidi casă numelui Meu și Eu voi întări scaunul domniei
lui în veci...” (II Regi 7, 12-16). Acest Mîntuitor din neamul regelui David
este numit Mesia (ebr. „mașiah”), ceea ce va să zică „unsul” lui Dumnezeu, de
la obiceiul străvechi al ungerii cu ulei sfințit (semn al supremei consacrări,
hărăzit regilor și patriarhilor). De aici provine termenul de mesianism,
răspîndit pînă astăzi, uneori cu un sens lărgit (năzuința salvării printr-un
personaj excepțional, individual sau colectiv), în istoria religiilor și a
culturii. Dacă profeții din vechime îi atribuiau acestui Mesia o misiune mai
pronunțat spirituală, considerînd chiar că prin Israel aveau să fie
binecuvîntate toate neamurile pămîntului (cf. Facerea 12, 3), în perioada de
după cucerirea Ierusalimului de către Nabucodonosor (586 î. Hr.), cînd evreii
își pierd independența politică, idealul mesianic devine tot mai îngust, iar
Mesia, acest „al doilea David”, este înțeles tot mai mult ca un rege în sensul
pămîntesc, ca un eliberator național, menit să scape „poporul ales” de toate
robiile istorice și să-l facă stăpîn peste toate celelalte neamuri: „Și în ziua
aceea, zice Domnul Sabaot [alt nume dat lui Dumnezeu, cu sensul de Domnul
Oștirilor, referitor inițial la oștirile cerești/îngerești, apoi și la
războinicii lui Israel – n. n.], voi sfărîma jugul de pe grumazul lor și
lanțurile lor le voi rupe. Și nu vor mai sluji străinilor, ci vor sluji
Domnului Dumnezeului lor și lui David, regele lor, pe care li-l voi pune din
nou... Căci Eu sînt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi pierde de tot
celelalte popoare, printre care te-am risipit pe tine, iar pe tine nu te voi
pierde... Dar toți cei ce te mănîncă vor fi mîncați și toți vrăjmașii tăi vor
merge și ei în robie, și toți jefuitorii tăi vor fi jefuiți. Și îți voi lega
rănile și te voi vindeca, zice Domnul” (Ieremia, cap. 30). Orbiți de această
formă îngustă de mesianism, provenit dintr-o înțelegere tendențioasă a
revelației și exaltat mai cu seamă de literatura talmudică de mai tîrziu
(comentarii rabinice la vechile texte biblice), evreii nu L-au priceput și nu
L-au primit pe Iisus Hristos, în al Cărui universalism generos, întemeiat pe
imperativul suprem al iubirii (mai presus de limitările etno-politice), ei
n-au putut vedea – cu puține excepții – altceva decît o primejdie la adresa credinței
lor fanatice și înguste în supremația exclusivistă a lui Israel („isra’il” va
să zică „lupta cu Dumnezeu”; nume dat inițial patriarhului Iacov, după lupta sa
cu îngerul – cf. Facerea, 32, 24-28). Rămași pînă astăzi credincioși vechilor
idealuri (mai mult politice decît religioase), îl mai așteaptă și acum pe acel
Mesia terestru, pe „noul David” (ebr. „davidum” are chiar înțelesul de
„conducător general”). [Va urma]
Răzvan CODRESCU
(Din volumul „O introducere în
creștinism”, Ed. Christiana, București, 2016, pp. 46-50)
Permisiunea de a posta ţi-a fost
blocată temporar
Această blocare temporară va dura 30
de zile și nu vei putea posta pe Facebook până la expirarea ei.Dacă mai creezi postări care încalcă standardele noastre, contul tău va fi blocat încă 30 de zile.
Reține că este posibil să ștergem permanent conturile persoanelor care postează în mod repetat elemente ce nu sunt permise pe Facebook.
Așa stînd lucrurile, îi rog încă o dată pe prietenii care au conturi de Facebook să semnaleze pe scurt situația, ca să știe lumea de ce nu mai pot nici posta, nici răspunde la mesaje sau comentarii. Le mulțumesc anticipat tuturor și îi invit la posibile întîlniri pe acest blog.
Răzvan CODRESCU
Mai puteți citi pe acest blog:
* „Exmatriculat” de FB pentru 24 de ore
* Blocat din nou pe Facebook
* Blocat 7 zile pe Facebook
Înțelepciune, răbdare, tărie și putere! Cu rugăciune și ajutorul lui Hristos-Domnul veți izbândi!
RăspundețiȘtergereTextele academice trebuie și ele să se supună standardelor comunității.
RăspundețiȘtergere@ Anghel Păunescu
RăspundețiȘtergereAmin.
...aveti mai mult timp de citit si scris :)
RăspundețiȘtergereDacă ai intrat în casa cuiva, trebuie să-i respecți regulile de ordine interioară. Acele sănătoase "standarde ale comunității". Aici e o normă socială.
RăspundețiȘtergereDar, dacă după ce intri ești amendat pentru un comportament nepotrivit – în numele celorlalți invitați sau, și mai dezonorant, în numele gazdei –, apăi doar gazda are căderea să te dea, firesc, afară.
Întrebarea-i cine-i gazda în cazul FB. Pentru că, uite, întodeauna în cazul FB, epurarea e făcută doar de cîțiva invitați, fie ei și invitați speciali.
În ce privește "standardele comunității", acestea sînt prea străveziu asemănătoare cu cele clamate de personajul Ilie (fost Ițic) al lui Victor Ion Popa.
Ce-i de făcut? – nici bieții neomarxiști nu știu să răspundă oblu, iar premarxistul Cernîșevski nu le-a lăsat decît întrebarea.
Oablă e, însă, a doua replică a personajului Ilie (fost Ițic): "Ce poftesc? Poftesc un calup de săpun!".
PS. Să vezi că numele teatrului din Bărlad o să fie schimbat în curînd.
http://regizorcautpiesa.ro/piese-de-teatru-online/Take-Ianke-si-Cadar-2419-1560.html
În cel mai rău caz, pentru astfel de postare – care are inclusă prezumția de impuritate – ar putea fi cineva epurat dintr-o societate a comunicării. În niciun caz pentru cele pentru care ai fost tu suprimat (vorba lui Caragiale) – unele dintre ele, lecții clare de istorie (a oamenilor sau a religiei).
RăspundețiȘtergereDe fapt, cred că te-ar izgoni standardele astea ale comunității chiar și dacă ai posta poze cu pisicuțe din Tel Aviv lingîndu-se pe labe – pardon, scuzați, lăbuțe :)