BLOCAT 7 ZILE PE FACEBOOK

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

După nici o lună de la „pedeapsa” anterioară (blocat pentru 3 zile), inchizitorii de serviciu ai Facebook-ului, probabil pe baza unei noi delațiuni (care nu-i greu de ghicit dincotro vine), au hotărît să mă „pedepsească” din nou, de data aceasta pentru o săptămînă:  

„Această blocare temporară va dura 7 zile și nu vei putea posta pe Facebook până la expirarea ei. 

Dacă mai creezi postări care încalcă standardele noastre, contul tău va fi blocat timp de 30 de zile. Dacă vor exista și alte încălcări după această perioadă, contul tău va fi blocat pentru un timp și mai îndelungat. 

Reține că este posibil să ștergem permanent conturile persoanelor care postează în mod repetat elemente ce nu sunt permise pe Facebook”. 

Cenzura este strict ideologică. Oligofrenia bate abjecția: postarea incriminată (și, desigur, ștearsă abuziv) era de acum un an și nici dracul n-ar mai fi „scurmat” pînă la ea!  Am postat-o și pe acest blog prin ianuarie 2017 – și o repostez mai jos, pentru cei curioși să vadă cam ce „încalcă standardele” așa-zisei  „comunități” FB. (R. C.)

  

WIKIPEDIA – O SCURTĂ PRECIZARE

  

Am tot fost întrebat de ce accept fără nici o reacție, de ani întregi, ca în articolul de pe Wikipedia în care sînt prezentat sumar – „Răzvan Codrescu (numele real: Adolf Marian Vasile, n. 7 mai 1959, București) este un eseist, poet și traducător român...” ș.a.m.d. – să fiu catalogat, cu insinuare stigmatizantă, drept unul dintre „promotorii autentici ai extremismului de dreapta” (pe baza următorului citat, inserat ulterior: „Semnificativă este primirea care se face acestor atitudini de către promotorii autentici ai extremismului de dreapta, care «recunosc» în ideile noilor vedete culturale propriile lor ideologii. Unul dintre ei, Răzvan Codrescu, întîmpina entuziast noua carte a lui Patapievici, descoperind că...” etc. – Andreescu, Gabriel [2003]. „Ideologii, discursuri, asocieri extremiste” [pdf]. „Extremismul de dreapta în România”, Cluj: Centrul pentru Diversitate Etnoculturală, pp. 26-27)? Îmi îngădui să răspund cu o scurtă precizare (prevenind și alte eventuale nedumeriri). Mai întîi trebuie să spun că eu habar n-am (și nici nu m-a preocupat să investighez) cine mi-a întocmit și publicat acolo articolul de prezentare, nici de unde va fi preluat informațiile (în general, corecte), nici cine va fi făcut în urmă unele adaosuri (mai mult sau mai puțin binevoitoare). Tot ce m-am simțit eu dator să fac, în mod discret, a fost să repar o eroare inițială privitoare la numele meu oficial și să adaug la bibliografie fiecare titlu nou apărut (cu datele editoriale standard). Nu mă preocupă autogestionarea „imaginii” mele pe internet, unde lucrurile sînt, oricum, destul de incontrolabile. Cum – și de ce – să te mai „aperi” cînd ești, în același timp. „evreu” (mai exact: „jidan”), „țigan cu buze groase”, „mason”, „securist”, „nepot al lui Mircea Malița” (?), „homosexual” (mi-o trag cu Andrei Pleșu!), „detractor al lui Eminescu” (dar și al legionarilor care cică se trag din el), „soroșist” (la rînd cu Monica Macovei), sau, dimpotrivă, „antisemit”, „spiritualist” (în sens persiflant, desigur), „sexist”, „legionar” (sau măcar „legionaroid”), în orice caz „promotor autentic al extremismului de dreapta”, dacă nu cumva și potențial... terorist?! În ce privește catalogarea de pe Wikipedia, mi s-a părut din capul locului o aberație amuzantă. Că sînt un promotor (autentic, îmi place să cred) al ideilor de dreapta nu-i un neadevăr. În discuție rămîne doar eticheta de „extremism”, care face parte din recuzita unui anumit discurs ideologic ieftinit demult, pe care dacă mai există cineva să-l ia în serios, atunci cu acel cineva chiar nu merită să-ți mai pierzi timpul (pentru că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere). În ce fel să fiu eu „extremist”?! Am agresat pe cineva? Am instigat la violență? Am fost prins a avea legături cu grupări subversive, teroriste sau paramilitare? Orice om de bun-simț știe sau își dă seama că nu. Dar unii iau drept „extremism” simplul fapt de a gîndi altfel decît ei (adică în afara „corectitudinii politice” de sorginte neo-marxistă). Altminteri, nici vorbă de „extremiști” (fie ei de dreapta sau de stînga) în România secolului XXI. Realitatea de fiecare zi vădește ea însăși falsitatea propagandistică a unei astfel de „sperietori”. Dar dacă extremiști nu prea sînt, există, în schimb, destui proști și ticăloși, iar d-l Gabriel Andreescu se străduiește din răsputeri să fie reprezentativ pentru ambele categorii. E o libertate a domniei sale, pe care nu-mi trece prin gînd să i-o pun în discuție. În fine, e de observat că măruntul politruc al stîngii cu aere democratice nu are treabă atît cu mine, cît cu o pradă mult mai mare: d-l Horia-Roman Patapievici, căruia „extremistul” de mine i-aș fi „întîmpinat [prea] entuziast”, prin 2002, cartea despre „Omul recent”, astfel că s-ar putea concluziona – în logica abruptă a autorului – că dacă un „extremist” te vorbește de bine, atunci n-ai cum să nu fii și tu „extremist”! Eu, care altădată am polemizat în termeni destul de duri cu d-l Patapievici, de data aceasta mă simt mai degrabă onorat să-i împărtășesc modest „extremismul”, spre panica de serviciu a stîngii neo-marxiste (căreia nu-i doresc să ajungă a avea de-a face vreodată cu extremismul pe care l-ar merita). 

  

Răzvan CODRESCU

  

P. S. Îi rog pe prietenii care accesează blogul și au și pagini de Facebook să semnaleze pe scurt situația, ca să se știe de ce nu mai pot posta acolo și nici răspunde mesajelor sau comentariilor! Mulțumesc anticipat.