TINERII NU ȘTIU, BĂTRÎNII PAR SĂ FI UITAT...

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME 

  

„AȘ MÎNCA SALAM DE VARĂ, 

L-AȘ MÎNCA CU TOT CU SFOARĂ...”

  

Și asta-i o alimentară care arată bine! De regulă, în ultimii ani ai lui Ceaușescu (cam de prin 1982, cînd s-a creat „Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”, prin care se stabilise că erau prea de ajuns 2800 de calorii pe zi), n-aveau decît un singur fel de salam (de vară sau cu soia), vestita „șuncă de oase”, așa-zișii „creveți” vietnamezi și imitația de pateu de ficat numită „bereguș”, pe lîngă 2-3 feluri de conserve (de pește prost sau de fasole cu cîrnați). Deviza „Nici o masă fără pește!” n-a putut fi niciodată onorată (codul era – din an în paște – oferta maximală). Conservele de carne chinezească (din care oamenii făceau niște șnițele chinuite) se găseau tot mai rar și se dădeau pe sub mînă. Ieșise și un cîntec: „Aș mînca salam de vară,/ L-aș mînca cu tot cu sfoară,/ L-aș mînca și-un pic prăjit,/ Că sînt tare necăjit!”. Carnea (cu precădere „adidașii” de porc și mini-puii numiți „frații Petreuș”), zahărul, uleiul, făina și ouăle se dădeau la rație (o dată pe lună!), iar pîinea (dacă era prea veche, o încălzeai la aburi) ajunsese și ea pe cartelă (și n-o puteai lua legal decît din localitatea de domiciliu). Sectoriștii de cartier sau șefii de post verificau periodic și țineau evidențele. Să ai provizii în cămară era caz de pușcărie („infractorii” erau dați la ziar). Desertul predilect era „tortul de biscuiți”. Dispăruse pînă și ciocolata „Postăvaru” (care... „face sula cum e paru”*). Cafeaua fusese aproape total înlocuită cu „nechezolul” (ness-ul era un lux și îl cumpărai fie cu niște cozi imense, fie la negru). Alimentara devenise „falimentară” sau „alimenfoame” (iar „aprozarul” nu se simțea nici el prea bine)... Scontatul experiment cu „circurile foamei” (unde să mănînci ca la cantină sau de unde să-ți iei porția cu sufertașul) n-a mai ajuns să fie pus în aplicare (n-ar mai fi trebuit decît 2-3 ani)...**

Răzvan CODRESCU 

  

* Era o genială imitație „la mișto” a reclamelor „capitaliste”: „Ciocolata Postăvaru/ face sula cum e paru!/ Deci bărbatul, de-i cu minte,/ ține minte trei cuvinte:/ SULA, PARU, POSTĂVARU!” și „Sutienul Cluj-Napoca/ face țîța cum e roca!/ Deci femeia, de-i cu minte,/ ține minte trei cuvinte:/ ȚÎȚA, ROCA, CLUJ-NAPOCA!”. 

** Asta în ce privește partea alimentară. Cum să uiți însă atîtea altele? Foamea se lua la întrecere cu Frigul și cu Frica. Vă mai aduceți aminte de „pulovărul în plus”, de caloriferele crăpate și de condensul din apartamente? De curentul electric oprit ore întregi (cu și fără program)? De cele două ore de televizor (în rest, „prindeam” bulgarii)? De balcoanele „date jos”? De telefoanele cuplate? De restaurantele unde nu se găsea mai nimic, dar de la care se scoseseră... perdelele, ca să nu „conspire” populația? De cozile și cotele la benzină? Plecam în concediu cu 5 canistre de benzină în portbagaj (adunate cu greu de peste an), pentru că de pe traseu era imposibil să te aprovizionezi. Duminica (săptămîna avea 6 zile lucrătoare) circulau, alternativ, numai mașinile „cu soț” sau „fără soț”. Relațiile cu străinii erau, practic, interzise, iar orice posesor de valută (cu excepția nomenklaturiștilor) era suspectat ca potențial „dușman al poporului”. Mașinile de scris nedeclarate și neînregistrate erau considerate un fel de „arme albe”. Cenzura și autocenzura deveniseră mod de existență. Și numai dacă spuneai „domn” sau „doamnă” în loc de „tovarăș” sau „tovarășă” erai mustrat pe linie de partid și pasibil să intri în vizorul Securității... Și cîte și mai cîte!