Duminică
19 noiembrie, sub egida Bisericii Boteanu din București și prin strădania d-lui
Paul Corneliu Imbrescu, a fost cinstită memoria preotului Ilie I. Imbrescu (1909-1949), martirizat în temnița comunistă de la
Aiud (19 noiembrie 1949), la un an după ce fusese arestat (ca luptător
anticomunist cu antecedente legionare). În ultimii ani ai vieții, părintele a
slujit la Biserica Boteanu, așa că în coasta acesteia a fost sfințită o cruce
comemorativă, imediat după parastasul săvîrșit întru pomenirea sa. În aceeași seară,
în aula BCU, a fost evocată personalitatea preotului martir (au luat cuvîntul: Paul
Corneliu Imbrescu – fiul său, Adrian Nicolae Petcu, Răzvan Codrescu, pr.
Nicolae Bordașiu), s-a lansat volumul Ilie
Imbrescu, Trepte de har (Editura
Manuscris, Pitești, 2017, cu un studiu introductiv de Adrian Nicolae Petcu) și
s-a citit din creația sa lirică (inclusiv versuri din închisoare). Veșnică să-i
fie pomenirea! (R. C.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu